Problema ucraineană și presa din România

10
1217

Presa din România (dacă asta se mai poate numi presă) este ocupată doar de Diana Șoșoacă și alte personaje de acest gen. Eu, unul, nu am mai văzut de câteva luni o emisiune dedicată politicii externe. Avem câțiva analiști de politică externă, dintre care unul este numărul 1 pe spațiul estic.

Așa că, din cauza faptului că nu suntem informați, să nu ne mire faptul că o să ne trezim cu un mare conflict militar în Ucraina. Pentru că situația, în momentul de față, așa arată. Rusia are mare nevoie de o victorie undeva.

Schimbarea de la Casa Albă nu-i este favorabilă lui Vladimir Putin. Lui Putin îi convenea faptul că Trump retrăsese America din politica externă.

Putin are probleme și pe plan intern. Populația este nemulțumită. Rămân la părerea mea și că nu cred în Navalnîi. Așa că Vladimir Putin – prin asta mă refer la întreg sistemul pe care îl reprezintă – are nevoie de o mare victorie. E dispus să joace dur în problema ucraineană. Asta, doar ca să dea bine pe plan intern.

Dezmembrarea Ucrainei, urmând precedentul Iugoslaviei, este un scenariu care merită luat în calcul. Nu înseamnă că se va și întâmpla. Țara care, indiferent ce se va întâmpla, joacă și va juca tare este Ungaria. Asta trebuie s-o recunoaștem.

Ce trebuie să facă România? Indiferent de situație, România trebue să-și apere românii din comunitățile istorice. Ceea ce se întâmplă cu românii de acolo este dureros.

Închei cu un avertisment: dacă va fi o intervenție militară rusească în Ucraina, eu nu exclud faptul că și trupele militare rusești aflate în Transnistria vor intra de partea cealaltă în Ucraina.

10 COMENTARII

  1. SLAVĂ-DOMNULUI că în acest moment România… NU (!!!!!!!) mai este singură: suntem membri în N.A.T.O. (și în U.E., căăă… NU-i delooooc NEimportant!), avem un parteneriat-strategic cu PRINCIPALUL aliat din N.A.T.O., cu S.U.A. adică, ba mai avem șiii… baze-militare ale americanilor (cu echipamente-militare moderne și trupe ale acestora!), prin-urmare… SUNTEM (SUPER-)PROTEJAȚI!

    Nici… BASARABIA („Republica Moldova”) NU este chiar… DIRECT-amenințată, ca pericol de a pierde din (ACTUALUL!) TERITORIU, dar… poate ajunge în situația ABSOLUT-!-DE-NEDORIT de a avea graniță (ȘI) cuu… Rusia (de fapt: în plus față deee… cea cu autoproclamata așa-zisa „Republică Transnistreană”!)!!!

    • Dacă NU aveam GARANȚIILE-de-Securitate (!!!) de mai sus, NU mai eraaa… NIMIC sigur pentru teritoriul actual al României!

      De exemplu, rușii-lipoveni din Dobrogea puteau oricând (chiar… FĂRĂ VOIA LOR!!!) să fieee… „eliberați” (Sic!) de către „frații” lor, după modelul/PRECEDENTUL Bazinului-Donbass, dar mai ales după cel al… Peninsulei-Crimeea!

      Însăăă…, la aeroportul de la Mihail Kogălniceanu este cea mai mare bază-militară REGIONAL-STRATEGICĂ a S.U.A.-și-N.A.T.O. din țara noastră, de fapt: una dintre cele mai importante din Europa-de-Centrală-și-de-Est fostă-comunistă!

      În rest…, chiar… NICIO regiune din România NU ar fi putut să fie sigură că rămâne… neînstrănată (!), căci BESTIA de Putin folosește, printre altele, șiii… MÂRȘAVA tehnică/tactică de a promite câte-ooo… RĂSPLATĂ-TERITORIALĂ prietenilor-credincioși, din… „fondul”-de-pământuri (Sic!) pe care, de fapt, nici NU le deține (și nouă ne promite… Basarabia, de parcă ar MAI fi a Rusiei!): Maramureșul, Ardealul (cu Crișana, Clujul-și-Feleacul, „Ținutul-Secuiesc” și toate celelalte zone), plus o parte din Banat, sunt pământuri râvnite de Ungaria-lui-Orban, prietenul-lui-Putin; cealaltă parte din Banat, din Sud-Vest și Sud, ca și o bucată din Oltenia-de-Sud-Vest ar plăcea Serbiei pravoslavnice, practic… ALIATĂ politico-militar (!!!!!) cu Federația-Rusă; iar Bulgariaaa… nici ea „n-ar-zice-nu” dacă ar primi de la frații-slavi, prieteni-prin-tradiție, niște teritorii de la Nord de Dunăre, prin județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu sau Călărași, și, bineînțeles, partea de Sud a actualei Dobroge-Românești (adică județul Constanța, cam tot, și Sudul județului Tulcea!)!

  2. Poporul ucrainean este unul dintre cele mai curajoase, mai mandre si mai reziliente din lume. Stalin a vrut sa il extermineze cu Holodomorul dar nu a reusit. Ucraina este in razboi cu Rusia in Donbas de aproape 8 ani. Ati vazut vreun refugiat de razboi ucrainean sau ati auzit Ucraina cerand ajutor pentru milionul de ucrainieni care au parasit zonele de conflict?! Putin nu este prost, stie acest lucru, agita si el apele, o face profitand de ezitarea si complicitatea liderilor europeni. Asta nu inseamna ca romanii trebuie sa doarma in chiloti, pe de alta parte peste 60% de romani nici nu stiu ca ne invecinam cu Ucraina, iar presa romaneasca este la fel ca romanii!

    • Ucrainienii, dacă studiezi puțin istoria, sunt cei mai mari dușmani ai românilor încă din anii 1890/1900 când au devenit (în urma unor diversiuni ale serviciilor secrete austro-ungare) peste noapte ucraineni (din ruteni, rusini sau cazaci). Nici în Primul război mondial nu existau ucraineni în armata austro-ungară (toți erau soldați ruteni). Rutenilor și cazacilor li s-au vârât în cap că sunt ucraineni (de la cuvântul slav „Ocraina” = „Margine”) de la marginea Poloniei sau Rusiei (deci li s+ar cuveni acele teritorii pe care acum le-au anexat ilegal ca moştenitori ai URSS) ca o contrapondere la românii sau polonezii care trăiau în Imperiile austro+ungar şi ţarist (conform principiului divide et impera). Aşa ne-am trezit cu pretenţiile ucrainenilor (după revoluţia bolşevică din 1917) la teritoriile româneşti colonizate masiv cu ucraineni. Atunci am scăpat că erau dezbinaţi: unii trăgeau spre Vest şi alţii spre EST. Dar în 1997, datorită unor trădători de neam, am rămas pe timp de pace fără teritoriile lăsate moştenire de Ştefan cel Mare cu peste 500.000 de români aflaţi acum sub ocupaţia ucrainiană şi deznaţionalizaţi cu brutalitate de noii ocupanţi. Ucrainienii sunt mai răi ca ruşii (care au făcut un singur abuz: au obligat pe românii moldoveni să scrie în limba română cu litere chirilice numinsu-i moldoveni dar n-au nicio clipă să-i rusifice) căci duc o politică agresivă de ucrainizare a românilor susţinând că sunt stat unitar fără naţionalităţi. Astfel, în numei 20 de ani de la semnarea Trataului (1997-2017) româno-ucrainian, au ucrainizat (desfiinţat) prin diversiuni mârşave peste 50 de ŞCOLI ROMÂNEŞTI (jumătate din şcolile cu limba de predare română), au lichidat practic secţia de filologie română din Cernăuţi, au desfiinţat 5 ziare româneşti din 7 (au rămas doar 2 ziare locale care conţin jumate din articole în ucrainiană), au desfiinţat prin lege (încălcând toate convenţiile internaţionale, tratatul cu România şi chiar propria Constituţie) începând cu 2021 învăţământul mediu (clasele VIII-XI) românesc, au interzis limba română în instituţiile statului (acum mai poţi vorbi româneşte doar în familie, pe stradă sau la biserică, dar nu se ştie pentru cât timp). Şi acum cu o nesimţire crasă ne cer să-i ajutăm în războiul cu ruşii. Oare până când România va îndura aceste umilinţe?

      • Am înțeles, „gaspadin” „Alexandru”: ucrainenii (indiferent ce nume preferați să le dați…) sunt… „BĂIEȚII-RĂI” (inclusiv… DUȘMANII-NOȘTRI-TRADIȚIONALI, nuuuuu?!!!!!), iar PUTIN-și-RUȘII-SĂI sunt… „ÎNGERAȘII”-Europei/Planetei (bineînțeles: șiii… AMICII-CEI-MAI-BUNI-ai-ROMÂNIEI — Sic!, Sic!, Sic! –, daaaaaaaaaaaa?!!!), așa-iiiii??????!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

        Nu serios…, acum fără glumă…, dumneavoastră chiar… REALIZAȚI ceea ce (PUTEȚI să) scrieți/afirmați???!!!!!!!!!!!!!!!!!

        Vecinătatea cu RUȘII a fost, MEREU-în-ISTORIE,… CEA MAI MARE NENOROCIRE pentru soarta (Țării-)Moldovei și, ulterior, a ROMÂNIEI (ca Stat-Independent): dacă n-ar fi să vorbim decât despre… cei 45 de ani de ÎMPUȚICIUNE-de-COMUNISM pe care ni i-au adus pe cap, călare pe tancurile lor NENOROCITE, „PRIETENII” (Sic!) ăștia!…

        • Sperăm să NU înceapă RUȘII (!) un nou război, în Ucraina(-vecină), dar dacă o fi să o facă…, ne-am dori, DIN-TOT-SUFLETUL, ca de-această dată… „S-O-IA-RĂU-ÎN-BOT” BESTIA de Putin și CRIMINALII lui, daaaaaaaaaaaaaaaa?!!!

          • Cât mai plătește SCÂRBA de Putin pentru o astfel de (VULGARĂ!) PROPAGANDĂ-MANIPULATOARE, „PE-FAȚĂ”, tоварищ „Alexandru”OVSKY ?????!

          • Haideți să ne LĂMURIM, ca să nu rămână cineva cu vreo impresie-GREȘITĂ, daaaaaa?!!!

            Noi NU susținem că acești UCRAIN(I)ENI (sau „ruteni”…, ori cum le-o mai spune…) ar fi un fel deee… „FRAȚI-BUNI” ai românilor (ne referim la etnie!)!

            Și noi PLÂNGEM soarta teritoriilor ROMÂNEȘTI din Ucraina-de-azi (și din fostul U.R.S.S., de altfel, incluse fiind atunci în Republica Sovietică Socialistă Ucrainiană, care și-a proclamat ÎN/PE-ACEEAȘI-STRUCTURĂ-TERITORIALĂ independența, în anul 1991!):

            — Basarabia-de-Sud(-Vest)/Vestul-Bugeacului, cu trei județe (Cahul, Bolgrad și Ismail, având o suprafaţă de 15.570 kilometri-pătrați), care în urma Tratatului-de-la-Paris, din 1856, ce încheia Războiul-Crimeii, dintre 1853-1856, au fost retrocedate Principatului-Moldovei de către Rusia-Imperială/Țaristă (ce anexase toată Moldova-de-Est, dintre Prut și Nistru, în 1812, în urma Tratatului-de-Pace-de-la-București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul-Rus și Imperiul-Otoman, la încheierea Războiului-Ruso-Turc dintre 1806–1812 — faptul că a fost cedat Rusiei și o parte din teritoriul Voievodatului-Moldovei, în ciuda Tratatului-Româno-Otoman care garanta integritatea Moldovei, se datorează dibăciei negociatorului francez Gaspard Louis de Langeron, care slujea interesele țarului –.teritoriu pe care l-a alăturat Ținutului-Hotin și „Basarabiei”/”Bugeacului”, ambele luate de la turci, denumind în 1813 ansamblul acestor pământuri nou-dobândite „Basarabia” și transformându-l într-o „gubernie”-rusească împărțită în zece „ținuturi” — Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea-Albă –, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău), aceasta din urmă pierzând astfel accesul la Gurile-Dunării (lucru întărit și de Convenția-de-la-Paris, din 1858, ce stabilea și statutul de „Uniune-Federativă” al celor două Principate-Române!), acest teritoriu intrând apoi (în urma Unirii Moldovei cu Ţara-Românească, din 1859, finalizată-administrativ în 1862) în componenţa noului Stat-Român (numit până în 1862 Principatele-Unite-Moldova-şi-Ţara-Românească, apoi Principatele-Unite-Române, iar din 1866 România, devenită Regat în 1881), dar în urma Tratatului-de-Pace-de-la-Berlin, din 1878 (la care România, țară efectiv-combatantă, nu a putut lua parte decât… printr-un protest-oficial al ministrului-de-externe, Mihail Kogălniceanu!), ce a încheiat Războiul Ruso-Turc (care pentru noi a fost și Războiul-de-Independență), a fost… retrocedat Rusiei, într-un fel de… „la-schimb” cu Dobrogea (Centrală-și-Nordică, adică partea care este și actualmente în România!), a cărei parte de Nord, incluzând Gurile-Dunării/Delta-Dunării, era dorită/revendicată și de către Imperiul-Țarist, motivându-se prin prezența populației de ruși-„lipoveni” și a celei de ucrain(i)eni-„cahuli”!;

            — Bucovina-de-Nord, cuprinzând, în România-Mare, două județe (Cernăuți și Storojineț) și jumătate (o parte din fostul județ Rădăuți), teritoriu având o suprafață de 6.262 km², care a fost ocupat, la 28 iunie 1940, de către Uniunea-Sovietică, printr-un ultimatum adresat Statului-Român, în urma Anexei-Secrete a „Pactului-Ribbentrop-Molotov” (Tratatul-de-Neagresiune-dintre-Germania-și-Uniunea-Sovietică, semnat pe 23 august 1939), eliberat de români în 1941 și reocupat de sovietici în 1944, de atunci numindu-se Regiunea-Cernăuți, din cadrul Ucrainei-Sovietice și, din 1991, al Ucrainei-Independente!;

            — Ținutul-Herța, teritoriu care a aparținut succesiv Principatului-Moldovei, Principatelor-Unite și României (în Regatul-Român făcând parte din judeţul Dorohoi, plasa-Herţei și având o suprafaţă între 304-316 km2, fiind format din 9 comune cu 32 sate, TOATE populate NUMAI cu etnici-români!), până în 28 iunie 1940, când trupele-sovietice l-au ocupat — deși potrivit Anexei-Secrete a Tratatului-de-Neagresiune-Sovieto-German („Pactul-Ribbentrop-Molotov”) din 23 august 1939, Uniunea-Sovietică nu pretindea decât ocuparea Basarabiei, nicidecum a unei părți din Bucovina sau alte teritorii!–, România eliberându-l în 1941, dar în 1944 rușii l-au reocupat, teritoriul acesta (care, atenție: NU a făcut parte NICIODATĂ din Basarabia sau Bucovina, adică din teritoriile anexate de Imperiul-Țarist și, respectiv, de Imperiul-Habsburgic, ulterior devenit Imperiul-Austro-Ungar!), fiind reatribuit Ucrainei-Sovietice, din 1991 făcând parte din Statul-Ucrainean-Independent!;

            — Cea mai mare parte (restul, adică o mică parte, este în Republica-Moldova!) a fostului județ-românesc (interbelic) Hotin (suprafață: 3.782 km²), din Nord-Vestul Basarabiei, fostă „raia”-turcească din Voievodatul/Principatul-Moldovei, până la anexarea de către Imperiul-Țarist a Moldovei-de-Est, dintre Prut și Nistru, și a „Basarabiei-Istorice” („Bugeac”, cum o numeau otomanii și tătarii!), în 1812.

            Acestea sunt doar TERITORIILE românești (din „România-Mare”, dintre 1919/1920-1940, și din România-războiului-în-Est, 1941-1944) care sunt acum în Ucraina!

            Trebuie menționat și faptul că mai avem zeci-de-mii (poate chiar… sute-de-mii!) de etnici-ROMÂNI — inclusiv așa-numiții „huțuli”! –, majoritatea încă vorbitori-de-română, mai ales/des dialectală, în general în comunități (rurale) relativ-compact-grupate, și în teritoriile ucrainene de la granița cu Nordul-României: „Transcarpatia” și „Maramureșul-de-Nord” (acea parte a „Maramureșului-Istoric” care este dincolo de Tisa)!

          • Așadar, suntem conștienți de faptul că avem și noi, românii, destule „de împărțit” (iată: chiar șiii… LA-PROPRIU!) cu ucrain(i)enii-și-Ucraina, care practică, DIN-PĂCATE, o politică de… DEZNAȚIONALIZARE-a-minorităților-etnice (numeroase și la ei în țară!) FOARTE AGRESIVĂ, TOTAL INCORECTĂ, pe care o justifică în fața Occidentului cu… (JUSTIFICATA, de altfel!) frică de RUȘI (care constituie cea mai mare minoritate-națională din această țară!

            Dar… asta NU poate însemna că le putem da dreptate rușilor-lui-Putin, care vor să… COTROPEASCĂ și mai mult (după Donbass-ul ocupat, practic, și, mai ales, după Crimeea… ANEXATĂ!) din teritoriul acestei țări INDEPENDENTE (!), în plus: aflată în… imediata noastră vecinătate!

  3. vatafilor din pnl nu le pasa deloc de aceasta situatie cu potential devastator in zona. Se comporta ca si cand ar fi castigat alegerile si au format guvern majoritar. Peste scandalurile de la Apele Romane s-a pus batista, Rares Bogdan ne-a implorat sa stam cu rasuflarea intretaiata ca sa ascultam marturisirile sale fulminante care au lipsit cu desavarsire, in timpul asta tara si mult-asteptata reforma continua sa se duca de rapa.

    Se pare ca #USLexista in continuare bine-mersi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here