Premierul demis Florin Cîțu a insistat luni cu o temă care, de-a lungul ultimelor luni, a creat enervare și frustrări masive în rândurile populației. Într-o întâlnire cu jurnaliștii, liderul PNL a afirmat că „bunăstarea se vede la toți românii, e important să se vadă!“. Cîțu întârește impresia publică a faptului că s-a decuplat complet de la realitate, trăind în propriul său univers; o lume în care el are majoritate în Parlament, poporul trăiește bine, pandemia a fost învinsă, iar USR e vinovat de tot ce e rău în lume.
Jurnaliștii au fost curioși să afle de la premierul Cîțu ce înțelege el prin bunăstare, atunci când folosește atât de des cuvântul pentru a descrie situația din România. Primul răspuns a fost evaziv: „Tot ce facem în această iarnă, cu reducerea facturilor sau cu compensarea lor, cu amânarea facturilor, cu plafonarea lor, toate acestea reprezintă costuri pe care le susținem de la buget. Dacă nu am fi avut bani la buget, toate acestea înseamnă că avem mai mulți bani de împărțit și aceștia îi vor ajuta pe românii care au nevoie. Acolo ăse ăvede aceasta creștere economică peste așteptări și faptul că am gestionat bine economia“.
Jurnaliștii n-au fost mulțumiți de aceste explicații destul de incorerente și departe de întrebare, așa că au revenit, întrebând cum vede premierul, personal, bunăstarea românilor. Exasperat, Cîțu a replicat: „Bunăstarea se vede la toți românii. Este important să se vadă!“.
Bunăstarea din declarațiile premierului și realitatea de zi cu zi
Seria de declarații triumfătoare ale premierului vine într-un moment în care România e încolțită de crize.
Valul 4 al pandemiei, cauzat de eșecul campaniei de vaccinare – pe care Florin Cîțu și-a asumat-o personal în ianuarie acest an, declarând-o un succes total prin luna iunie –, a inundat spitalele cu bolnavi în stare critică și cimitirele cu sute de morți zilnic. România a ajuns pe locul 1 în lume la numărul de decese raportat la totalul populației.
Inflația oficială raportată de Institutul Național de Statistică și BNR e de 6%. În realitate, prețurile la alimente, servicii și bunuri de consum au crescut chiar mai mult de atât.
În toamnă s-a produs explozia prețurilor la energie electrică și gaze. Executivul a trecut până acum prin Parlament o lege a consumatorului vulnerabil aproape inaplicabilă (formularele care trebuie completate numără 13 pagini și termenul de depunere a expirat deja) și promite, pe viitor, plafonarea prețului până în primăvară.
România este fără Guvern cu puteri depline, actualul cabinet fiind demis acum două săptămâni prin moțiune de cenzură după ce președintele Iohannis și premierul Cîțu au dat afară USR din coaliția de guvernare.
În acest timp, primul-ministru Cîțu declară: „Acest an a fost cel în care am spus că stabilizăm economia. Creștem salariul minim cu 11% din 2022. Venim cu măsuri pentru amânarea facturilor la energie. Vom discuta despre salarii, pensii și alocații la construcția bugetului pentru anul viitor. (…) Toate țările am trecut prin criză anul trecut, dar România e țara care își revine cel mai mult. (…) Bunăstarea se simte deja, se vede în investiție, ne permitem să creștem salariul minim fără să creem dezechilibre majore. Dacă nu am fi avut resurse suplimentare, alocările suplimentare din sănătate ar fi dus la creșterea deficitelor“.
Este bolnav sau drogat acest ,,chiparos,, ? .
Ca să-l parafrazez pe Muntele Caragiale: „E mitocan și nesimțit și n-are maneră”.
Alfel aș spune că e bâlbâit și are orbul găinii. Restul e de domeniul patologiei.
Un derbedeu bolnav psihic. Unde mai golanule romanii o duc mai bine? Benzina a explodat si sa nu-mi spuna cineva ca a crescut pretul barilului pentru ca valorile de acum au mai fost in trecut, chiar mult mai mari si nu a trecut niciodata de 6.00 lei. Pretul unui kW a ajuns la 1,20 lei pe facturi adica de aproape 2 – 3 ori mai mari decat platea lumea la inceputul anului. La gaze o factura de 50 a ajuns la 130 lei. Idiotule toate aceste cresteri inseamna dublari sau triplari ale costurilor iar salariile au ramas la fel. Unde se vede ma prosperitatea in buzunare? Chiar nu exista nimeni in tot acel PNL sa il dea jos pe idiotul asta paranoic? Chiar lasam o maimuta sa-si bata joc de Guvernul Romaniei?