Decizia premierului Florin Cîțu de a-l demite pe Vlad Teodor Berbecar (USR-PLUS), președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), s-a bazat pe un argument care se dovedește a fi fals.
La scurt timp după tragicul incendiu de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, soldat cu 7 morți, Cîțu i-a reproșat lui Bebecar că „de când a intrat în funcție, nu a mai făcut nicio evaluare” de spitale.
Berbecar arată însă că, de când a fost numit în funcție (din luna mai), instituția condusă de el a avut interdicție de a face „vizite de evaluare în vederea acreditării unităților sanitare”.
Interdicția a fost consfințită prin Ordonanța de Urgență nr. 28 din 15 aprilie 2021, semnată de însuși Cîțu, publicată cu o lună înainte de numirea lui Berbecar în funcția de președinte al ANMCS și aflată în vigoare pe toată perioada stării de alertă, plus 90 de zile după aceea.
Premierul Florin Cîțu a anunțat vineri că a cerut demiterea managerului Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, Stela Halichidis (primarul Constanței, Vergil Chițac, s-a conformat și a rezolvat problema) și l-a demis pe șeful Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), Vlad Berbecar. Cîțu a considerat că cei doi sunt principalii responsabili de producerea incendiului cu 7 morț și în jur de 15 răniți, ceea ce în cazul Stelei Halichidis e adevărat.
Declarațiile lui Florin Cîțu:
- „L-am sunat pe primarul Constanței și i-am cerut s-o demită pe managerul Spitalului de Boli Infecțioase.”
- „L-am demis pe președintele ANMCS, care de când a intrat în funcție nu a mai făcut nicio evaluare privind acreditarea spitalelor. La acest spital din Constanța erau mai multe nereguli și am văzut că președintele nu a făcut nicio evaluare, s-a bazat doar pe declarații pe propria răspundere ale managerilor de spitale.”
Vlad Berbecar a replicat printr-un mesaj pe Facebook. El a adus un argument imparabil: „În cadrul întregului proces de evaluare și acreditare a unităților sanitare cu paturi sunt suspendate vizitele de evaluare pe durata stării de alertă, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 28 din aprilie 2021, adoptată de același premier. Practic, Florin Cîțu a suspendat vizitele de evaluare din spitale în 15 aprilie 2021, cu o lună de zile înainte ca eu să fiu numit în funcție”.
În sprijinul lui Vlad Berbecar vine Ordonanța de Urgență nr. 28 / 15 aprilie 2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 185/2017 privind asigurarea calității în sistemul de sănătate, precum și pentru adoptarea unor măsuri în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, publicată în Monitorul Oficial nr. 401 din 16 aprilie 2021.
Articolul II (1) din OUG 28/2021: „În vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de Covid-19, pe durata stării de alertă declarate în condițiile legii, la care se adaugă 90 de zile de la data încetării acesteia, se suspendă vizitele de evaluare în vederea acreditării unităților sanitare. În această perioadă, monitorizarea tematică desfășurată de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate urmărește în principal nivelul de conformare la cerințele specifice referitoare la asigurarea și îmbunătățirea continuă a calității serviciilor de sănătate, a siguranței pacienților și a personalului în condițiile generate de pandemia de Covid-19″.
Explicațiile lui Vlad Berbecar
„Am aflat de la televizor că am fost demis de premierul Florin Cîțu. Motivul oficial este că de la numirea în funcție nu au mai avut loc evaluări ale unităților sanitare.
Poate Florin Cîțu nu știe, dar în cadrul întregului proces de evaluare și acreditare a unităților sanitare cu paturi sunt suspendate vizitele de evaluare pe durata stării de alertă, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 28 din aprilie 2021, adoptată de același premier. Practic, Florin Cîțu a suspendat vizitele de evaluare din spitale în 15 aprilie 2021, cu o lună de zile înainte ca eu să fiu numit în funcție.
Chiar și în această situație, activitatea de acreditare a continuat, dovadă fiind ordinele cu unitățile sanitare cu paturi încadrate în categorii de acreditare, care au fost publicate lunar în Monitorul Oficial, inclusiv în luna septembrie.
Chiar dacă se decisese cu ceva timp în urmă suspendarea vizitelor de evaluare, din cauza faptului că multe spitale și-au schimbat structurile de funcționare, transformându-se în spitale pentru pacienții Covid, ANMCS-ul și-a continuat activitatea prin mijloacele legale pe care le are la dispoziție, anume vizite de monitorizare tematică.
Astfel, în perioada februarie – iunie au fost vizitate 94 de unități sanitare din toată țara, urmând ca din ianuarie să reînceapă un nou proces de monitorizare. Printre temele de monitorizare tematică desfășurate anul acesta s-a aflat și siguranța echipamentelor și a instalațiilor. În ciuda faptului că verificarea instalațiilor de oxigen sau a instalațiilor electrice nu intră în atribuțiile Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, în cadrul procesului de monitorizare tematică au fost incluși și unii indicatori meniți să diminueze riscurile care pot apărea în actualul context pandemic.
Premierul Florin Cîțu avea nevoie de un nou țap ispășitor pentru incendiul de la Spitalul din Constanța și eram ultimul om propus de USR PLUS într-o instituție publică din subordinea Guvernului.”
Cîțu… NU MAI ARE VREO LIMITĂ A PENIBILULUI și MIȘELIEI!!!