Stilul de a conduce Capitala al primarului Nicușor Dan naște noi tensiuni în coaliție: prefectul Alin Stoica (USR-PLUS) a atacat în contencios administrativ numirile de directori pe care edilul le face prin delegare, evitând concursurile, dezvăluie G4Media.
Prefectul spune că a demarat contestarea în Justiție a acestor numiri în aparatul administrativ al Primăriei Municipiului București. „Atacăm în contencios administrativ detașările pe posturi de directori făcute din rândul consilierilor. Primarul general a ales să nu facă numiri temporare până la finalizarea concursurilor, ci detașări din rândul consilierilor. Am avut o corespondență pe acestă temă, în care i-am explicat că nu sunt legale, dar a continuat“.
Alin Stoica spune că a fost încălcată legea, Nicușor Dan recurgând la o cale de promovare a persoanelor de încredere care nu e acoperită legislativ. “Codul Administrativ și o hotărâre de guvern prevăd că există câteva modalități de numire în acest funcții: concurs, examen sau numire temporară în funcție până la finalizarea concursului. Metoda detașării utilizată în acest caz ocolește regula, singura excepție e numirea temporară. Primarul nu a uzat-o. E vorba de sănătatea aparatului administrativ. Nu poți umple aparatul cu persoane care nu au trecut un concurs, ci doar beneficiază de încrederea demnitarului“.
G4Media.ro notează că printre numirile controversate făcute de Nicușor Dan sunt cele ale Lilianei Fedorca (PNL) la Direcția de Cultură și a lui Răzvan Aurelian Munteanu (fost consilier al primarilor Chiliman și Tudorache, de la Sectorul 1) la Administrația pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic.
Primarul Nicușor Dan, care a candidat astă-toamnă ca independent, susținut de PNL și USR-PLUS, a stârnit numeroase nemulțumiri atât prin stilul de lucru, cât și prin încălcarea promisiunilor din campania electorală. Semnale îngrijorătoare au apărut când l-a “reevaluat” pe omul Gabrielei Firea pus la conducerea spitalelor din București. L-a reconfirmat în funcție pe managerul de la Spitalul Foișor, apropiat de clanul Firea-Pandele, după ce acesta a refuzat pentru a doua oară în doar câteva luni să se conformeze ordinelor miniștrilor (prima oară l-a sfidat pe Nelu Tătaru, apoi pe Vlad Voiculescu).
A încercat să treacă un buget supraevaluat al Bucureștiului, proiectând încasări nerealiste mai mari cu 2 miliarde de lei decât cele reale – exact ceea ce critica la Gabriela Firea în urmă cu un an. USR-PLUS s-a opus, picând bugetul în Consiliul General.
A amânat câteva luni numirea viceprimarilor doar pentru a nu-l instala pe Vlad Voiculescu în funcție, așa cum fusese înțelegerea inițială cu USR-PLUS. Ulterior, când Vlad Voiculescu a ajuns ministru al Sănătății, viceprimar din partea USR-PLUS a fost numit Horia Tomescu, dar primarul Nicușor Dan a refuzat să-i delege vreo atribuție sau dreptul de semnătură, astfel că reprezentantul partenerului de coaliție a rămas de decor în Primărie.
Surse ale Ziaristii.com din Primăria București reclamă faptul că Nicușor Dan refuză sau evită adesea să semneze documente importante, generând blocaje în fluxul administrativ.
Virusul Ciumei Roșii e foarte contagios
Noi începem să… NU mai înțelegem care-i politica P.L.U.S…., mai ales în București: după ce a „FAULTAT-O” (!!!) pe Clotilde Armand (în problema salubrizării) la Sectorul-1, acum același prefect-al-Capitalei se ia deee… Nicușor Dan, în loc să vadă ce BANDITISME fac primarii de sector P.S.D.-iști de la 3,4 și 5!!!
Căăă… ce urmăresc ÎĂN-GENERAL PRICEPEM, și-NU-de-azi-de-ieri: vor să… ÎNCALECE U.S.R.-ul (!!!!!), să conducă oamenii lor NOUL partid, de la vârf – Cioloș președinte – până la organizațiile locale, deși ei sunt… DOAR O-MÂNĂ-DE-OAMENI!
Titlul CORECT ar fi: „Prefectul P.L.U.S….”, căci acest Alin Stoica… NUMAI (!!!) de Dacian Cioloș ascultă!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Deja începe să devină… (MAI-MULT-DECÂT-)ENERVANTĂ atitudinea acestui prefect (propus de… P.L.U.S.-ul lui Dacian Cioloș, căci așa era pe algoritmul U.S.R.-P.L.U.S., care avea acest post conform algoritmului coaliției!!!): ăsta face PRACTIC jocul… P.S.D.-ului!!!
Trebuie… ZBURAT urgent din această funcție, pentru care, în fond, s-a arătat complet NEPREGĂTIT, încă de la primele apariții și intervenții publice!!!
Păiii…, dacă ar fi rămas prefect Traian Berbeceanu (P.N.L.-ist!)… DĂDEA-DE-PĂMÂNT CU MAFIA-GUNOIELOR NU NUMAI LA Sectorul-1, ci în toată Capitala!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Traian Berbeceanu, dacă mai era prefect, declara acum, în Sectorul-1, nuuu… DOAR Stare-de-ALERTĂ (cum a cerut Prefecturii-Capitalei biata franțuzoaică!), ci chiar Stare-de-… URGENȚĂ!!!!!