vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsPredicție de medic: “Săptămâna viitoare depășim 3.000 de cazuri pe zi. În...

Predicție de medic: “Săptămâna viitoare depășim 3.000 de cazuri pe zi. În două săptămâni, sistemul medical va ajunge în pragul colapsului”

-

Dacă trendul crescător al epidemiei de coronavirus se păstrează, România ar trebui să ajungă săptămâna viitoare la peste 3.000 de cazuri pe zi, iar în noiembrie – la 5.000, previzionează medicul timișorean Octavian Jurma într-o analiză postată pe Facebook.

Potrivit acestuia, numărul pacienților la terapie intensivă va crește, de asemenea, brusc în următoarele 10-14 zile, iar peste două săptămâni e de așteptat ca sistemul medical să intre în colaps.

Iată analiza făcută de medicul Octavian Jurma:

„Azi, 6.10.2020, avem un nou record de 608 internari la ATI si 73 decese. Rata de incidenta la 1,000 (RI1K14) in Bucuresti a depasit azi 2 la mie si a fortat autoritatile sa ia masurile pe care Ludovic Orban declara saptamana trecuta ca nu sunt necesare.

- Advertisement -

Am pierdut o saptamana in Bucuresti pentru ca Primul Ministru a decis ca rata de incidenta e de 1.34 la mie desi INSP publicase deja o rata de 1,6 la mie. Consecinta?

Primul Ministru nu mai este in fata si a lasat prefectii sa reprezinte guvernul cand anunta masuri de restrictie anuntate, care vor fi contestate si/sau ignorate in multe locuri.

Ce urmeaza?

- Advertisement -

Aspectul curbei numarului de cazuri noi este similar debutului valului 2 din iulie. Si atunci cresterea numarului de cazuri noi a fost extrem de abrupta timp de 4 saptamani iar dupa primele 2 saptamani numarul de cazuri la ATI si decesele intarziau sa apara, la fel ca in acum.

Am atasat felul in care se vedea valul 2 in 25 iulie cand speram ca poate virusul va face o exceptie pentru Romania si numarul de internari la ATI si al deceselor va ramane in platou. Din pacate acum stim ca din saptamana urmatoare aceasta speranta fost spulberata si numarul de cazuri la ATI si media deceselor a crescut la fel de abrupt.

Ne putem astepta deci ca in aceasta saptamana sa asistam la o aliniere similara a curbelor la 2-3 saptamani distanta si la o crestere rapida a numarului de internari al ATI si al deceselor.
Acest aspect este caracteristic fenomenului de „backdraft” din unele incendii, cand un incendiu sa raspandeste relativ lent dar extensiv in lipsa de oxigen si cand apare un aflux brusc de oxigen provoaca o explozie. In cazul nostru afluxul de persoane dupa revenirea din vacante si deschiderea scolilor peste focarele comunitare lasate sa arda in vara pot explica explozia de cazuri la care asistam.

Este doar o pipoteza dar este foarte posibil ca, in cazul in care este real, dupa 4 saptamani de „ardere” sa atingem in mod natural un platou.

Daca si profilul „backdraftului” din vara se va repeta, platoul va avea loc la o valoare de 4-5 ori mai mare decat baza de plecare, respectiv in jur de 5,000 de cazuri noi pe zi la finalul lunii noiembrie.

Evident la o medie de peste 2,000 de cazuri pe zi cat am atins azi, sistemul medical romanesc va ajunge in pragul colapsului in maxim 2 saptamani.

Trebuie sa intelegem:

COVID-19 nu este gripa, este mai bine sa regreti ca te-ai protejat excesiv decat ca nu te-ai protejat suficient.

Problema cea mai mare in astfel de faze rapid ascendente este abordarea reactiva. Astfel masurile vin de obicei cu 2 saptamani mai tarziu decat erau necesare si sunt insuficiente inca din momentul in care sunt anuntate.

Subliniez ca masurile sunt insuficiente dar necesare pentru ca orice saptamana de intarziere este vitala pentru a slava sistemul medical de la colaps.

Prin urmare maine sau joi vom ajunge la valori intre 2,500 si 3,000 de cazuri noi pentru ca saptamana viitoare sa depasim 3,000 de cazuri noi pe zi. In mod normal si internarile la ATI ar trebui sa ajunga la 1,000 dar nu cred ca numarul real de paturi functionale este egal cu cele 1050 de paturilor contorizate din cauza lipsei de personal. Decesele in schimb vor ajunge la 100 pe zi.

Ce inseamna asta pentru noi?

Ca evoluam la un trapez mortal la o inaltime de 4 ori mai mare decat in vara si nu mai avem plasa de siguranta medicala ca in vara.

Singura protectie pe care o mai avem este propriul discernamant. Spre deosebire de guvern noi putem reactiona anticipativ. Astfel pe langa respectarea cu strictete a trilogiei de aparare personala (masca, distanta, igiena) este important sa adaugam restrictionarea activitatii sociale la minimul esential (pentru profesie si santatea fizica si emotionala).

Cu alte cuvinte iesiti din casa doar cand e necesar si atunci cand iesit nu faceti nici o exceptie (pentru nimeni) de la masurile de protectie personala.

O sa mai discutam despre de protectie si lupta cu epidemia mai mult in zilele urmatoare, pentru ca acum valul e evident pentru toti si nu mai are sens sa tragem atatea semnale de alarma“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -