Tehnica de îndoctrinare a șpăgarului Buzatu

0
388
O valoare PSD-istă: Dumitru Buzatu

Când l-am văzut pe șpăgarul PSD-ist Dumitru Buzatu în așa-zisele albume ce ilustrează Vasluiul, județ pe care l-a călărit mai bine un deceniu prin funcția de președinte al Consiliului Județean, mi-am adus aminte de cărțile de propagandă cu pozele ucigașului Putin, livrate ucrainenilor în școlile din teritoriile ocupate. Dar și de „capodoperele” în materie de îndoctrinare putinistă descoperite prin bisericile pro-ruse de luptătorii Serviciului de Securitate al Ucrainei.

La scară mult mai mică, și PSD-ul, prin „tovarășul” mega-corupt Buzatu, tot pe aceeași politică de tip bolșevic se bazează: îndoctrinarea elevilor încă de la vârste fragede. În cazul prezentat de presă, este vorba de tineri olimpici, cu scopul de a culege „recolta” mai târziu: peste câțiva ani, când școlarii vor fi majori și vor avea drept de vot. Adică, „Școlarii de azi, votanții de mâine!”. Plus că, în prezent, mai sunt și părinții lor, bunicii, frații, mătușile…

Modelul și judecățile de „valoare” țin efectiv de mentalitățile imprimate în perioada regimurilor comuniste din fostul bloc sovietic. În 2019, când a fost tipărit acel album, Buzatu se vedea ca un fel de Tătuc al zonei, așa cum erau Stalin și Ceaușescu în vremurile lor. Era nevoie ca „realizărili” din județ să fie neapărat prezentate de „tovarășul” Buzatu, fiindcă doar el putea să descrie pitorescul locurilor în limba română și-n cea engleză.

Cu alte cuvinte, fără mâna lui de „aur” n-ar fi „duduit” Vasluiul. N-ar fi existat nici istorie, nici cultură, nici agricultură, nici „bogăție”, nici câini cu covrigi în coadă. Baronul medieval a ținut morțiș să le transmită asta vasluienilor, ca să știe cum trebuie să procedeze atunci când vor fi chemați la urne.

Nu și-ar fi imaginat că va veni și pentru el ziua judecății, că va ajunge încătușat pentru luare de mită și că va fi suspendat din funcția de vătaf al județului. A stat vreo 7 luni la „răcoare”, dar acum e în arest de lux, la domiciliu.

Rămânem cu speranța că, în urma procesului, Buzatu va primi o condamnare pe măsura faptelor comise, astfel încât să nu-l mai vedem prea curând în libertate, cu att mai puțin în albume, pliante sau – Doamne ferește! – manuale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.