PNL a declanșat operațiunea „Debarcarea Guvernului Dăncilă prin moțiune de cenzură”. Anunțul a fost făcut chiar de președintele partidului, Ludovic Orban.
Noua moțiune de cenzură ar putea avea șanse mult mai mari decât precedentele, dat fiind că PSD este tot mai firav (mai dezertează câte-un deputat sau senator), iar ALDE se pregătește să treacă în opoziție, alături de Pro România, partidul lui Victor Ponta. De altfel, C. A. C. P. Tăriceanu va renunța a funcția de președinte al Senatului săptămâna viitoare, când începe noua sesiune parlamentară.
Declarația lui Ludovic Orban (președinte PNL)
- „Partidul Național Liberal a luat decizia depunerii unei moțiuni de cenzură, cu atât mai mult cu cât este din ce în ce mai probabilă destrămarea coaliției de guvernare și retragerea unui partid din coaliția de guvernare.”
- „Practic, am decis să demarăm, imediat după decizii, procedurile privitoare la moțiunea de cenzură. Am mandatat liderii grupurilor parlamentare să demareze consultări cu liderii grupurilor parlamentare din Parlamentul României, evident, mai puțin grupurile parlamentare ale PSD.”
- „Obiectivul fundamental al Partidului Național Liberal, afirmat în repetate rânduri, este acela de a pune capăt cât mai repede posibil acestei guvernări toxice, care face un rău imens României.”
- „Oricând vom avea capacitatea de a obține o majoritate parlamentară, care să voteze demiterea acestui guvern, Partidul Național Liberal va face acest lucru și demarăm, practic, negocierile pentru moțiunea de cenzură.”
- „În ceea ce ne privește, în cazul unui succes al moțiunii de cenzură, obiectivul nostru este un obiectiv democratic, legitim, și anume acela de a da din nou puterea cetățenilor români să aleagă un Parlament legitim prin intermediul alegerilor anticipate.”
- „Partidul Național Liberal este pregătit în orice moment să-și asume răspunderea guvernării. Ne dorim, în schimb, ca acest lucru să se petreacă după ce puterea va fi conferită din nou cetățenilor români, care să aibă capacitatea de a alege un Parlament legitim, conform voinței actualei existente în societatea românească, și care să confere o majoritate guvernamentală legitimă, care să poată să realizeze proiectul de ridicare al
României, pe care îl au președintele României și Partidul Național Liberal.”
Siii…, aproape imediat, a si iesit, cu declaratii, JIGODIA de Ponta, care a… criticat ideea !!!