joi, aprilie 25, 2024
AcasăPoliticăA plecat și "Genunche" din PSD! Senatorul agramat e trist că n-a...

A plecat și „Genunche” din PSD! Senatorul agramat e trist că n-a mai prins un loc pe listele parlamentare

-

Un val de tristețe cuprinde Maramureșul: senatorul Liviu Marian Pop (46 de ani) nu va mai fi senator, nici măcar deputat, iar de luni seară nu mai e nici membru PSD! Vestitul agramat „Genunche”, cel care scria greșit în CV inclusiv numele liceului în care predase 11 ani („Anghel Salygny”!!!), și-a anunțat pe Facebook demisia din partidul care l-a făcut de 4 ori ministru (de două ori la Educație, de două ori la Dialog Social), i-a dat două mandate de senator (2012-2020), dar care, iată, l-a dezamăgit atât de crunt, lăsându-l fără „coledzi”.

Liviu Marian Pop a „slujit” ca ministru în guvernele Ponta și Tudose. A fost una dintre caricaturile Parlamentului în ultimii 8 ani. Are probleme crunte cu limba română. La nevoie, a dat buzna peste CNATDCU și a tras calculatoarele din priză, pentru ca membrii acestuia să nu apuce să-l declare pe șeful „Genunchelui”, V. V. Ponta, plagiator.

Luni, 9 noiembrie 2020, târziu în noapte, PLM (Pop Liviu Marian) a demisionat din PSD. Principala sa nemulțumire este că șeful organizației PSD Maramureș, Gabriel Zetea, l-a scos de pe lista de candidați a PSD pentru Senat. „Nu pot accepta să fac parte dintr-o organizație condusă dictatorial de către Gabriel Valer Zetea, care nu respectă Statutul PSD și nici ultimul vot din Comitetul Politic Județean”, acuză Pop.

Cu ocazia „ultimului vot din Comitetul Politic Județean” au fost desemnați candidații pentru Parlament. Pop apărea pe lista pentru Senat, însă ulterior numele său a dispărut. Liderul național al PSD, Marcel Ciolacu, a dat vina pe Zetea, care în septembrie a pierdut șefia Consiliului Județean Maramureș.

- Advertisement -

Alte „pierderi” ale PSD, în ultima vreme: senatorul Șerban Nicolae, deputații Cătălin Rădulescu-„Mitralieră” și Liviu Pleșoianu – toți ajunși candidați pe listele Partidului Ecologist Român (PER).

Pentru Liviu Pop e prea târziu să mai candideze pe undeva. S-au închis listele.

Anunțul plângăcios al lui Liviu Pop

„Dragi prieteni, stimați colegi,

- Advertisement -

Astăzi m-am retras din Partidul Social Democrat.

Este o decizie grea pentru mine în aceste momente dificile pentru partid, dar nu pot accepta să fac parte dintr-o organizație condusă dictatorial de către Gabriel Valer Zetea care nu respectă statutul PSD și nici ultimul vot din Comitetul Politic Județean.

Nerespectarea deciziilor democratice ale PSD de către acesta, coroborat cu aceeași conduită greșită din campania electorală recentă, mă determină să fac acest lucru.

A condus și pierdut ultimele 3 campanii electorale și își dorește același lucru și pentru a 4-a oară.

Mai mult, doamna puternică din spatele lui l-a determinat să nu respecte hotărârea democratică a 91 de primari, viceprimari si președinți de organizații locale PSD Maramureș.

Rămân același om care se va implica în a ajuta pe fiecare maramureșean și nu numai.

Totodată, rămân alături de toți colegii și colaboratorii cu care am lucrat în ultimii ani.

Îmi rezerv dreptul de a analiza revenirea în PSD doar după ce Gabriel Valer Zetea nu va mai fi președintele organizației PSD Maramureș.

Să auzim numai de bine și succes tuturor candidaților.

Baia Mare 09.11.2020”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Bani de la primarul Tudorache (Sectorul 1) pentru clipul mincinos „Spitalul de Urgență”: Savaliuc – 50.000 €, Lazarus – 30.000 €. Lista profitorilor

INTERVIU. Cristian Diaconescu despre alegeri și vize: ”Cu Biden, avem o șansă care nu se mai întoarce în 20 de ani”

Profesor dat afară pentru că a refuzat să predea online. Altuia, din același motiv, i-a fost micșorat salariul

* Nervi și sânge în sediul PSD. O angajată s-a dezbrăcat, a distrus documente, a spart geamuri și s-a mutilat. „Era în depresie, s-a despărțit de iubit”, zice Ciolacu

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -