Acasă Politică Petre Roman își atinge nivelul de competență: intră în partidul Laufer-Coita! Se...

Petre Roman își atinge nivelul de competență: intră în partidul Laufer-Coita! Se bagă și Mircea Coșea, să ne dubleze banii

Două relicve ale politicii românești din urmă cu 25-30 de ani, Petre Roman (73 de ani) și Mircea Coșea (77 de ani), și-au găsit rostul: de mâine vor fi membri ai Platformei Social-Liberale (PLS), partidul-fantomă al tandemului de caraghioși Ilan Laufer – Alex Coita.

Cei doi co-lideri ai comicăriei politice au anunțat astăzi „marile achiziții”. Primul a trâmbițat Ilan Laufer: „Petre Roman și Mircea Coșea se alătură celui mai ambițios start-up politic din Europa. Anunțul oficial va fi făcut cu ocazia Conferinței Naționale a formațiunii, eveniment care are loc la Poiana Brașov mâine, 8 februarie”.

De remarcat, din start, gogomănia frazei: „cel mai ambițios start-up politic din Europa”. Dar de ce din Europa? Din lume! Din galaxie! Din Univers!

Câteva ore mai târziu, a cotcodăcit și Alex Coita: „Mâine, la Brașov, ni se alătură doi oameni marcanți ai ultimilor 30 de ani, în calitate de Ambasadori ai Proiectului. Sunt oameni care au înțeles sensul și relevanța ideii noastre comune, care au venit alături de noi pentru a ne sprijini cu expertiza lor și pentru a ne oferi din experiența lor în provocările care vor urma. Și suntem conștienți că vor fi multe! Salut decizia domnului prim-ministru Petre Roman și a profesorului Mircea Coșea de a îmbogăți Proiectul «România 10 în 10». Este încă un exemplu al motivului existenței PSL, de a fi un proiect al împăcării, inclusiv între generații. În perioada următoare vom continua să atragem mari personalități alături de Proiectul «România 10 în 10»”.

Ilan Laufer mai anunță o nenorocire: „Petre Roman va prezenta cu această ocazie Pactul național pentru dezvoltare sustenabilă și creștere a calității vieții «Evoluție ecologică prin revoluție tehnologică», care cuprinde o viziune privind modernizarea României și crearea de noi locuri de muncă prin dezvoltarea economiei verzi. Semnatarii Pactului, Petre Roman, Ilan Laufer și Alexandru Coita, au agreat în cadrul documentului un plan de măsuri care va transforma România într-un lider la nivel european în domeniul sustenabilității”.

Și încă una de la Laufer: „Mircea Coșea va coordona proiectul care va asigura un salariu minim de 1.000 de euro și dublarea tuturor veniturilor românilor într-un interval de maxim 10 ani”!

Așadar, reformarea țăriii va fi făcută de un partid nou, dar cu „dinozauri politici”! Fără Petre Roman și Mircea Coșea, nu se puteau face nici ecologizarea, nici mega-salarizarea României!

Petre Roman a fost prim-ministrul grupării moscovite Iliescu – Brucan – Militaru în 1989-1991, grupată în FSN, apoi a condus PD și a migrat spre PNL – una dintre mutările catastrofale făcute de liberali în perioada mizerabilă a înfrățirii cu PSD, în cadrul USL („epoca Tăriceanu – Antonescu”).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

loading...

2 COMENTARII

  1. Cred că dna Octavia greşeşte când invocă capacitatea oamenilor la senectute. Păi am avut marele edec, am avut evreu bătrân – Brucan, am avut meseriaş bețiv – Văcăroiu, constituționalist de „excepție”, guvernator pe vecie. Si? Ce-au făcut ei? Au făcut praf de-o țară-ntreagă. Toți aceşti „bravi eroi” au jefuit pe rupte această țară îmbogățindu-se prin furt ordinar. Nu tot ce este vârstnic este obligatoriu să fie brici.
    Licențiații noştri fac carieră dincolo, din tinerețe. Mai scutiți-ne cu securişti precum bunicul Meleşcanu (Forța…).

  2. Cu adevărat ambițios! Dacă aceste persoane vor avea posibilitatea, sigur ar face ceva… Roman a întinerit de când e tată de băiat…
    Toți greșim, dar parcă un bătrân prezintă mai multă încredere decât tineri ca cei din USR, precum Andrei Caramitru, care au o viziune destul de superficială… deși nu pot să nu apreciez ce vor ei să facă în sistemul de administrare a fondurilor europene.
    Sunt de făcut multe corecții, dar trebuie mai întâi schimbat legislativul.

    L-am refuzat pe Anghel Rugină… aceea a fost o mare greșeală… credem că ne descurcăm cu cei fără experiență? S-a văzut rezultatul…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările