joi, noiembrie 21, 2024
AcasăOpiniiPe marginea gropii lui Navalnîi

Pe marginea gropii lui Navalnîi

-

Nu toți rușii sunt îngroziți de criminalul Putin, iar asta îl scoate din minți pe dictator. Până și acest nebun a înțeles că dispersarea cu forța a zeci de mii de oameni veniți să-l înmormânteze pe Navalnîi e începutul sfârșitului pentru regimul său terorist. Ar fi ieșit un carnagiu, pentru că cei veniți acolo n-ar fi plecat decât morți.

S-au scandat vineri mesaje de un curaj nebun: „Putin, criminal”, „Navalnîi a fost ucis”, „Putin l-a ucis, dar nu l-a răpus”. O sută de oameni au fost arestați, dar asta nu a speriat pe nimeni.

Moartea lui Aleksei Navalnîi îi face pe mulți dintre ruși nepăsători la mașinăria represivă putinistă. Aleksei a plecat, nu înainte de a lăsa ceva din spiritul său liber celor pe care Putin îi vrea sclavi. De acum, Navalnîi e o stare de spirit ce pătrunde și cele mai înfricoșate inimi rusești.

De ce s-a întors Navalnîi în Rusia? Pentru cei pe care-i vedeți în fotografii. Suferința lor nu i-a lăsat conștiința liniștită, să se bucure de siguranța și libertatea Occidentului. În tinerii veniți ieri la catafalcul său, Aleksei și-a văzut copiii și nepoții, pentru care dorea o Rusie liberă și democratică. De dragul lor a revenit în mâinile unui dictator criminal, despre care știa că-l vrea mort.

- Advertisement -

Cât a reușit jertfa lui Aleksei Navalnîi să trezească conștiința poporului rus e încă devreme să spunem. Dar, cert, ceva s-a schimbat. E curaj, o lipsă de frică așa cum n-am mai văzut în Rusia lui Putin de mulți ani încoace. Ceva esențial s-a schimbat, chiar dacă încă nivel subtil. Însă doar din fotografii îți dai seama că nimic nu mai e la fel pentru zeci de mii de ruși.

Revenirea lui Navalnîi în Rusia și uciderea sa îl dezvăluie pe Putin poporului rus exact așa cum este: dictator, criminal, torționar. Pentru asta, Aleksei trebuia să moară. Doar moartea lui putea face asta complet, iar el a știut. Numai uciderea sa brutală pune în contrast valorile lui Navalnîi cu valorile lui Putin. Libertatea cu dictatura, viața cu moartea.

Mă gândesc la familia lui Aleksei Navalnîi. La soția care și-a văzut soțul în sicriu, pe ecran, de la mii de kilometri depărtare. Mă gândesc la copiii rămași fără tată, pribegi prin lume. Mama lui Aleksei, pe marginea gropii. Abia a avut timp să-și vadă fiul. Putin i-a furat și asta.

- Advertisement -

Câtă durere și neputință, pentru niște oameni care n-au vrut decât firescul vieții, în țara pe care o iubesc!

DE ACELAȘI AUTOR:

* Trist și rușinos moment!

* Prizonierii propriilor crime

* O familie de ucraineni, în trenul de București

* Un caracter josnic

* Tatăl meu a murit

* Nunta lui Cherecheș. Etalarea obscenă a avuției și puterii în fața gloatei flămânde

* Patriarhul Kiril, păstorul ce-și mănâncă turma

* Cine moare pentru Rusia lui Putin?

Articolul precedent
Articolul următor

1 COMENTARIU

  1. Am auzit că în ultimii 3 ani Purin n-a pronunțat numele lui Navalnîi. E clar, așa se demasca indivizii complexați. Putin era obsedat de Navalnîi, știa ca Navalnîi îi este superior. Navalnîi avea toate calitățile pe care nu le are Putin. Pana la un punct ura lui Putin era de înțeles, era ura unui om mic și urît fata de de un om înalt și frumos. Dar ca sa-l elimini fizic asta este deja caz patologic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -