vineri, aprilie 19, 2024
AcasăDezvăluiriPe final de mandat, un primar PSD pune la cale o escrocherie...

Pe final de mandat, un primar PSD pune la cale o escrocherie colosală: 200 de milioane de euro pentru flori și arbuști

-

Apropierea finalui de mandat îi face pe unii primari PSD să încerce să dea tunuri uriașe, mai ales cei care u mai au șanse să fie realeși. Este și cazul lui Daniel Florea, primarul Sectorului 5 din București. Schema pregătită de acesta este scandaloasă, revoltătoare.

Primăria Sectorului 5 a scos la licitație unul dintre cele mai mari contracte-cadru din istoria administrației locale din România, cu valoarea maximă de 952 de milioane de lei, arată documentele de pe site-ul de achiziții publice, consultate de G4Media.ro.

Durata contractului este de 4 ani, ceea ce înseamnă că viitoarea administrație a Sectorului 5, oricare ar fi ea, va moșteni uriașul contract-cadru, în caz că el va fi atribuit până la alegerile locale din iunie 2020.

Viitorul primar și viitorul Consiliu Local vor fi legați de mâini și de picioare, având un singur „drept”: să plătească uriașele sume la care Primăria va fi obligată prin contractul semnat de Daniel Florea. Cum PSD e cotat la sub 20% în București, inclusiv în Sectorul 5, viitorul primar va fi, probabil, de la USR/PLUS sau PNL, iar viitoarea majoritate se anunță a fi USR/PLUS-PNL-PMP.

- Advertisement -

Fără fonduri europene

Contractul-cadru vizează servicii de întreținere, amenajare și modernizare a spațiilor din domeniul public și privat din Sectorul 5 al Capitalei. În atribuirea contractului, prețul va avea o pondere de 60%, experiența paisagistului – 10%, experiența inginerului silvic/horticol – 10%, iar componenta tehnică – 15%.

Contractul va fi finanțat din fondurile proprii ale Primăriei Sectorului 5, nu din fonduri europene, și va fi atribuit prin licitație deschisă.

O condiție extrem de dură pentru participanții la licitație este nivelul minim al cifrei de afaceri anuale, care trebuie să fie de cel puțin 571 de milioane de lei. Această condiție restrictivă ar putea indica pregătirea unui „contract cu dedicație”.

- Advertisement -

Ce servicii trebuie să presteze câștigătorul:

  • Plantarea de gazon, arbuști, flori
  • Întreținerea curățeniei
  • Toaletarea arborilor
  • Amenajarea terenurilor de joacă
  • Montarea și împodobirea brazilor de sărbători
  • Montarea de steaguri
  • Montarea de coșuri de gunoi, bănci, panouri de afișaj, garduri metalice, bolarzi, statui, jardiniere
  • Întreținerea sistemelor de irigații
  • Întreținerea sistemelor de iluminat.

Un primar-calamitate, urmașul lui Vanghelie

Uriașul contract este „clocit” în cel mai sărac sector al Capitalei, din care fac parte, printre altele, cartierele Rahova, Ferentari și Zăbrăuți. Iar suma de aproape un miliard de lei nu este dirijată spre lucrări de infrastructură, cum ar fi modernizarea străzilor neasfaltate, introducerea canalizării, reabilitarea rețelei termice, ci spre „panseluțe”.

Sectorul 5 este condus de primari PSD din anul 2000. Marian Vanghelie a obținut patru mandate, Daniel Florea se află la primul.

Florea e cunoscut pentru inițiativele sale controversate. În luna noiembrie 2019 a înființat două firme ale Primăriei care conțin în denumirea lor simbolurile de campanie electorală ale primarului: DF5 și FAPTE.

În septembrie 2018, Daniel Florea (PSD) a pus în scenă un spectacol faraonic pentru aniversarea a jumătate de secol de existenţă a Sectorului 5:

  • 30.000 de fotografii gratuite pentru public
  • 15.000 de brelocuri
  • 15.000 de brăţări fosforescente
  • 8.000 de tricouri
  • 3.000 de șepci
  • o zonă gastronomică
  • scenă impresionantă şi artişti de top, printre care Dan Bittman
  • 2.000 de porţii de mâncare
  • 3.000 de sandvișuri servite gratuit
  • 12 standuri pentru distracţia copiilor,
  • 70 de pancarte
  • 5.200 de baloane cu heliu

Centrul Cultural şi Pentru Tineret „Ştefan Iordache”, instituţia care a organizat în numele primăriei evenimentul, a ales o firmă de curăţenie să se ocupe de întreaga manifestare. Firma care a organizat evenimentul, Libro Events SRL, a depus documentele pentru licitație cu o oră şi jumătate înainte de deschiderea ofertei, încasând pentru prestaţie 3,3 milioane de lei.

În octombrie 2018, Florea a alocat 4,7 milioane de lei (peste un miliion de euro) pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri, unul dintre cele mai mari bugete din ţară dedicate evenimentului.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

*„Patrioata” Firea a măsluit licitația pentru 100 de tramvaie ca să câștige turcii, nu Astra Arad! „Calculul punctajului a fost viciat!”

Șpăgar PSD: „Eu scot 10.000 de euro din buzunar, mă duc la Antena 3, îi dau lui Gâdea și vorbesc trei zile”

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Idiotul asta pe numele sau Daniel
    Florea, fost judecător(!!!!) care se dovedește un nenorocit in a administra banii bucurestenilor ar trebui dat pe mâna justiției in halul in care a “ Condus “ sectorul 5 este deplorabila!!!!!
    Numai pupa individul asta al doileandat!!! Chiar avem de-a face numai cu smenari , hoți din banulpublic ????

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -