duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăMainPatronul farmaciilor Dr. Max/SensiBlu și al agenției de pariuri Fortuna a fost...

Patronul farmaciilor Dr. Max/SensiBlu și al agenției de pariuri Fortuna a fost arestat. E acuzat că a ordonat asasinarea unui jurnalist

-

Patronul lanțului de farmacii SensiBlu a fost arestat marți, sub acuzația că ar fi ordonat asasinarea unui jurnalist de investigații, dar și pentru fapte de corupție și spălare de bani, scrie Adevărul. Afaceristul slovac Jaroslav Hascak, miliardar în euro care deține afaceri mai ales în Europa de Est, în industria medicală, bancară, imobiliară și aeronautică, are în România cel puțin două business-uri foarte profitabile: lanțul de farmacii SensiBlu/Dr. Max și agenția de pariuri Fortuna.

Publicațiile aktuality.sk și dennikn.sk scriu că poliția slovacă a făcut marți percheziții la compania Penta, a lui Jaroslav Hascak. Acesta e acuzat că a ordonat asasinarea jurnalistului slovac Jan Kuciak, care a fost ucis în 2018 împreună cu logodnica sa, Martina Kusnirova, pentru că ajunsese cu anchetele prea aproape de dezvoltatorul imobiliar Marian Kocner.
Încrengătura afacerii a fost mult mai amplă. Întâi s-a încercat cumpărarea sau intimidarea jurnalistului. Manevrele au eșuat, așa că grupul de afaceriști a ordonat asasinarea lui Jan Kuciak. Tragedia a scos la iveală statul mafiot și puterea oligarhilor în Slovacia.

Au erupt proteste uriașe de stradă împotriva corupției, asemănătoare celor inițiate de români începând din 2017. Premierul Robert Fico a demisionat. Ancheta a dus la demiterea a 12 judecători despre care s-a descoperit că erau corupți și controlați de oligarhi. Au apărut dezvăluiri și despre corupția care macină din interior poliția slovacă.

Evenimentul a propulsat în funcția de președinte al țării o avocată anticorupție, Zuzana Caputova.

- Advertisement -

În ceea ce-l privește pe Hascak, acesta plănuia să-și extindă afacerile în România. Compania sa a cumpărat în 2019 A&D Pharma, care deținea farmaciile SensiBlu, acestea fiind rebranduite Dr. Max. Au fost achiziționate și 43 de farmacii Belladonna, iar compania slovacă urmărea să deschidă circa 420 de farmacii în 93 de orașe din toată România.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Soția-paravan a lui Tudorache garantează cauțiunea și pentru ea, și pentru el, cu case de peste 1.200.000 de euro!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -