Palma lui Băsescu peste obrazul lui Tăriceanu

2
4551

Traian Băsescu a avut de-a face cu „potentul” Călin Popescu Tăriceanu (apropo de acuzaţia de „impotenţă” adusă de acesta guvernării din care el însuşi face parte). L-a pus prim-ministru, în 2004, după care fostul lider al PNL pe atunci a trădat imediat Dreapta politică. Văzut cu sacii-n căruţa postului de prim-ministru, Călin Popescu Tăriceanu a scos PD de la guvernare şi a stat în funcţie cu ajutorul subteran al PSD.

Acum, când Tăriceanu ameninţă PSD cu ruperea coaliţiei, el pregăteşte de fapt un alt „amantlâc” politic: o combinaţie cu Pro România lui Victor Ponta. O mişcare firească în politica dâmboviţeană, ar spune adepţii „real-politik, un act jalnic de trădare – l-ar putea acuza, din nou, cei care cunosc stilul de „supravieţuitor” în funcţii al actualului lider al ALDE.

„ALDE va ieși de la guvernare într-o singură condiție, dacă Pro România va fi de acord cu o alianță ALDE-Pro România, avându-l ca și candidat pentru prezidențiale pe Călin Popescu Tăriceanu. Altfel, ALDE nu iese de la guvernare”, a declarat Traian Băsescu, într-o intervenție telefonică la B1 TV.

„Crede mult mai pozitiv în el decât crede electoratul”

Întrebat dacă este posibil ca PSD să facă pasul înapoi astfel încât să-l susține pe Călin Popescu Tăriceanu drept candidat unic al coaliției la alegerile prezidențiale, Traian Băsescu a fost tranşant:

Tăriceanu este unul dintre cei mai fără caracter oameni din politica românească, întotdeauna își va juca propriul interes. Deși mi-e greu să cred că PSD va face pasul înapoi și va renunța în favoarea lui Tăriceanu, nu excludeți posibilitatea ca Tăriceanu să facă orice ține de el ca să fie candidat. Că va fi al PSD, că va fi al ALDE și Pro România, va face orice ca să candideze pentru că el nu are măsura capacității lui de a lua voturi. Crede mult mai pozitiv în el decât crede electoratul”.

Doar Ponta a muşcat momeala ALDE

Observaţia din fraza finală a fostului preşedinte e corectă: ALDE a luat doar 4% în alegerile din 26 mai şi e un partid în descompunere. Tăriceanu ştie asta; oricât de „şulfă” politică ar fi, înţelege că românii s-au săturat de acest gen de combinaţii şi de creaturi politice de conjunctură, cum este ALDE şi au fost toate celelalte partide mici născute în jurul actualului preşedinte al Senatului României.

Ce numeşte însă Traian Băsescu „lipsă de caracter” este pentru Tăriceanu instrument de acces la funcţii, bani şi putere. Unii ar putea numi asta „metodă de succes” în politică. Însă indiferent cum poate fi ştampilat comportamentul acestui personaj alunecos, Tăriceanu nu poate evita o zicere celebră românească: ulciorul nu merge de multe ori la apă.

Cu excepţia lui Victor Ponta – singurul care a picat în plasa întinsă de oamenii ALDE – niciun alt lider important nu mai pariază pe „succesul” lui Călin Popescu Tăriceanu.

Motivul: exact ce spunea Traian Băsescu. Adică, dorinţa lui Tăriceanu de a rămâne la putere cu orice preţ, indiferent de caracter. Pentru acest scop, liderul ALDE a făcut greşeala vieţii lui: a mers braţ la braţ cu Liviu Dragnea în operaţiunea de scoatere a României din UE prin distrugerea statului de drept şi a justiţiei independente. Avea şi un scop personal: să scape de acuzaţia de şpagă de 800.000 de dolari în Dosarul Microsoft.

Este ceea ce românii au înţeles când i-au acordat lui Tăriceanu, prin votul pentru ALDE, doar 4% din voturi. Atât mai valorează „caracterul” fostului său partener din Alianţa „DA”,  de care vorbea Traian Băsescu.

O scurtă istorie a trădărilor „tăricene”

  • S-a „cuplat” cu Dragnea, dar vrea s-o „rupă” cu Dăncilă

    A rupt Alianţa „DA”, pe care fostul preşedinte Traian Băsescu a folosit-o în 2004 pentru a o aduce la guvernare, în ciuda faptului că PSD câştigase alegerile parlamentare. Tăriceanu a fost numit premier de Băsescu, dar după doi ani a scos PD de la guvernare şi a rămas prim-ministru cu ajutorul PSD şi UDMR

  • A rupt PNL pentru a forma ALDE, deranjat că liberalii l-au ales pe Klaus Iohannis candidat pentru palatul Cotroceni în 2016. Înfiinţarea ALDE a fost folosită de Victor Ponta ca armă anti-Iohannis&PNL, în alegerile prezidenţiale din 2014, fără succes
  • Se pregăteşte să rupă alianţa de guvernare actuală PSD-ALDE, cu scopul de a fi desemnat candidat comun la alegerile prezidenţiale. Mişcarea nu serveşte PSD, care ar poza în ochii publicului drept un partid mare dar incapabil să găsească în interior un candidat propriu.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIŢI ŞI:

* Claudiu Manda vrea să „make PSD great again” pe online, că în lumea reală „PSD is in a big shit”

* Cine-i mai impotent, Tăriceanu sau guvernarea? Toate drumurile „potenţilor” puterii duc în patul de la Rahova

Contribuția lui Carmen Dan la tragedia Alexandrei. E vinovată de 7 ori

Monstrul din Caracal ascunde multe alte grozăvii. E bănuit că a omorât cel puțin cinci fete. Noi detalii din anchetă

Guvernul a întocmit un raport imbecil. Vei fi salvat doar dacă suni la 112, nu și dacă-ți suni mama de pe cartelă prepay!

Monstrul din Caracal stoca filme porno în calculator

Președintele Parlamentului European: „Să auzi vocea Alexandrei, care cere zadarnic ajutor, îngrozește întreaga Europă”

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here