O nouă bornă istorică a fost atinsă la votul în diaspora, la ora 17.43: peste 800.000 de români au votat deja în afara granițelor României!
La 17.43, Biroul Electoral Central (BEC) a raportat 800.330 de voturi în diaspora.
În primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an au votat, în total, 675.348 de români în străinătate. Acela a fost un record absolut, precedentul fiind de 381.000 la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019.
Cifrele orei 17.43 în diaspora:
Chiar dacă ritmul de votare se va mai tempera în ultimele ore, e de anticipat că astăzi va fi atinsă și borna de 900.000 de voturi în diaspora.
Până la închiderea urnelor mai sunt peste 4 ore în majoritatea țărilor vest-europene în care există mari comunități românești (Italia, Spania, Germania, Franța, Belgia, Olanda, Austria, Elveția, Danemarca, Suedia etc.), respectiv peste 5 ore în Marea Britanie, Irlanda și Portugalia.
Dacă la ora 21.00 vor fi cetățeni care nu au apucat să voteze, secția va rămâne deschisă până când vor vota toți cei aflați la coadă (în interiorul secției de votare sau în afara ei), dar nu mai târziu de ora 23.59.
Pe teritoriul României, la ora 17.43 se înregistrau 7.899.806 voturi, adică 43,36% din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale permanente.
Cifrele orei 17.43 în țară: