Ronald Regan, Mihail Gorbaciov, 1987
Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov semnează Tratatul de neproliferare a rachetelor nucleare cu rază medie de acțiune, decembrie 1987, prima punte între Vest și Est - Foto Wikipedia

În timpul Războiului Rece, țara noastră a făcut parte din Tratatul de la Varșovia, organizație militară formată din statele blocului comunist european, condusă de Uniuniea Sovietică. E mult spus că în această organizație exista o relație de colaborare. Era vorba, mai degrabă, de supunere în fața Moscovei.

Atunci, inamicii noștri erau capitaliștii, adică NATO, SUA și Uniunea Europeană. În ciuda tensiunilor din timpul Războiului Rece, politica militară a SUA și a NATO față de blocul comunist a fost una defensivă, de descurajare a confruntărilor. Nicidecum una de amenințare a civililor.

Cetățenii din statele comuniste nu s-au simțit niciodată luați la țintă de armele nucleare ale SUA, Franța sau Marea Britanie.

Pe când, URSS a făcut tot posibilul să se strecoare dincolo de Cortina de Fier, atât cu rachete cu rază medie de acțiune, cu submarine nucleare și să amenințe democrațiile lumii.

Criza rachetelor din Cuba (1962) e un exemplu definitoriu. Atunci, liderul URSS Nikita Hrușciov a vrut să instaleze sisteme de rachete cu care să ia la țintă sudul SUA.

Omenirea a fost foarte aproape de declanșarea unui conflict militar cu posibile implicații nucleare. Diplomația a învins în ultima secundă.

În decembrie 1987, Ronald Reagan, președintele SUA de atunci, a semnat împreună cu Mihail Gorbaciov, secretarul general al PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice), Tratatul de Neproliferare a Rachetelor cu Rază Medie de Acțiune.

Acest document a reprezentat declanșarea „dezghețului” între vest și est, momentul în care comunismul începe să se fisureze.

De 33 de ani niciun cetățean al lumii libere nu a mai fost ținta unei rachete nucleare. Aceste arme periculoase au fost scoase din uz, iar arsenalele nucleare conservate.

Noile arme au perfecționate perfecționate să lovească, în principal ținte militare, combatanți în acțiune și să evite civilii.

Această poveste frumoasă s-a încheiat odată cu decizia lui Vladimir Putin de a produce rachetele SSC-8, cu o rază de acțiune eficientă de 2.500 de kilometri.

100 de astfel de rachete au fost produse de industria militară rusească, iar două batalioane de lansatoare sunt deja operaționale.

Din această cauză, SUA și NATO, în urma constatării încălcării flagrante a tratatului semnat în 1987, au decis să dea Moscovei un termen de grație de 60 de zile pentru a renunța la rachete, iar apoi să denunțe tratatul. Ceea ce s-a și întâmplat.

De sâmbătă, 2 februarie, locuitorii Uniunii Europene se vor trezi într-o lume diferită, una în care orașele lor au devenit ținte pentru armata rusă.

Deloc întâmplător, domnul Stoltenberg, secretarul general NATO, s-a arătat extrem de îngrijorat de situația creată, amintind acest subiect în declarația de presă susținută împreună cu președintele Klaus Iohannis, la București.

„Domnul Președinte Klaus Iohannis și cu mine am discutat, de asemenea, și Tratatul INF. Rusia a implementat un nou tip de rachetă, care încalcă Tratatul. Această rachetă, SSC-8, are capacitate nucleară, este dificil de depistat, poate ajunge în orașele europene”, a spus domnia sa.

Dar despre această situație niciun oficial al statului român nu s-a preocupat să discute cu cetățenii.

E un subiect lipsit de importanță, marea preocupare a ministrului Apărării Gabriel Leș, fiind aceea de a distruge stabilitatea armatei și de a se război cu președintele României.

Prima tendință a mea și, poate a multor altora, a fost să ridic din umeri. Ce mare chestie e asta cu rachetele? Treburi politice.

Dar, citind cu atenție reacția șefului NATO, am realizat că problema e gravă.

Mesajul lui transmis de la București a fost adresat cetățenilor lumii libere, informându-i despre o nouă provocare pentru fiecare dintre noi.

Dacă ai senzația că nu te va afecta, gândește-te că la fel de neafectați ca tine și ca mine au fost și pasagerii zborului MH 17 al companiei Malaysia Airlines, cu 283 de pasageri la bord și 15 membrii ai echipajului, care a decolat în data de 17 iulie din Amsterdam cu destinația Kuala Lumpur.

Erau oameni care plecau în vacanță sau călătoreau în interes de serviciu a căror ultimă grijă era războiul.

Cursa MH17 a fost doborâtă de o rachetă SAM (Surface to Air Missile), lansată de separatiștii pro Rusia din estul Ucrainei, a stabilit ancheta procurorilor olandezi.

Sistemul de lansare Buk și racheta aparțineau armatei ruse, a stabilit aceeași anchetă oficială. Toți cei 283 de pasageri și cei 15 membrii ai echipajului și-au pierdut viața. Avionul n-a avut nicio șansă.

Oricând, în lipsa unui tratat ce scoate din uz rachete și sisteme de lansare, niște „omuleți verzi” pot ajunge la butoane și produce o catastrofă. De sâmbătă, pericolul este real.

Cum intră România în această nouă realitate? Cu un guvern condus de Viorica Dăncilă, un politician mediocru care în sondajele de opinie este recunoscută pentru „coeficientul de inteligență” și cu o armată decapitată de PSD în încercarea disperată de a-i provoca daune de imagine președintelui Klaus Iohannis în contextul alegerilor prezidențiale de anul acesta.

Rareori, mi-a fost dat să văd atâta prostie, incompetență și meschinărie adunate la un loc.

În doi ani, PSD nu numai că a reușit să distrugă DNA, Parchet General, Înalta Curte, CCR, Jandarmeria Română, Ministerul de Interne, Ministerul Finanțelor și multe altele, dar a reușit să fisureze sistemul de apărare și să pună în pericol siguranța și integritatea României.

Dacă prin mintea vreunui pesedist trece gândul că această criză provocată în Armata Română va fi decontată de Iohannis, înseamnă că se pricepe la politică exact până la genunchiul broaștei.

Plăcile tectonice pe care le-a declanșat Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă și Gabriel Leș, pornind acest conflict, vor avea efecte distrugătoare pentru PSD, dar din păcate și asupra României în general.

Acel factor de stabilitate pe flancul estic al NATO reprezentat de România și recunoscut de toți partenerii noștri începe să se clatine din cauza unor lupte politice, poate importante pentru lăcomia unora, dar mici în comparație cu interesele cetățenilor.

Încă sper, ca în al doisprezecelea ceas, dacă nu altceva, măcar mesajul șefului NATO să-i trezească și să reușească să vadă clar realitatea spre care ne îndreptăm.

Și nu uitați, domnilor din PSD, de sâmbătă dimineața și dumneavoastră veți fi ținte, ca noi toți.

 

CITIȚI ȘI:

Iohannis și Stoltenberg, discuții la București despre noua rachetă a lui Putin

„Modelul Belarus” seamănă cu cel al PSD. Lukaşenko introduce taxe pentru proteste, Dragnea merge pe amenzi

USR trage un mare semnal de ALARMĂ: „Banii pentru pensii şi salarii se vor tremina mai devreme de 6 luni!”

 

4 COMENTARII

  1. Domnule Isaila,si dumneata si toti romanii, se simt la fel.Oricine ar fi in locul dancilei,daca apasa nea Putin pe ,,botonul roşu”, apoi toti romanii o sa simta ,,ciuperca”,o sa usture putin ochii dar pentru coafura aranjata ca a doamnei dancila pentru nimeni nu ar ramane timp fizic…,pardon…chimic!!! PS. Dar cum s-au simtit romanii neechipati si neinstruiti militar chemati de monarhistii cinstiti de ospeţe si curvasarie la doua razboaie mondiale,1916si 1944?Pentrul primul razboi au fost dusi cu ,,zaharelul,,unirii dar pentru al doilea razboi mondial credeti ca romanii s-au simtit bine dupa afacerea skoda si tavalelile carlistului?Pe astia care mai scot cârâieli despre miscari de manevre de monarhie,regat si coroana,sa-i fereasca de durerea si blestemul vaduvelor de razboi.

  2. S-ar parea ca rusii vor cu tot dinadinsul sa fie autorii distrugerii omenirii, sfarsitului lumii, cu riscul de a se distruge si pe ei. Probabil, in lipsa unui alt mod de a ramane in istorie, Putin vrea sa intre ca cel care a declansat sfarsitul.
    In scrierile despre Apocalipsa se spune ca Dumnezeu va sfarsi omenirea atunci cand cei rai vor domina numeric. La noi in tara conditia pare indeplinita.Prea putini oameni sunt corecti, buni, drepti, prea multi diabolici, lichele, buimaci pe care raul ii convinge mai mult decat bimele.
    Imi imaginez ce i-a motivat pe Dragnea, Tariceanu si Valcov, dar ma intreb cum isi motiveaza in sinea lor Les, Dancila sau unealta de judecator, obrazniicia de a-l destitui pe seful Armatei? Ce motiv cred ei ca au avut?

  3. Mie-mi pare o … varză de articol.

    Să pleci din anii 60, să-i amesteci pe Hrușciov cu Reagan, Gorbaciov cu Stoltenberg susținând că doar unii îi iau drept ținte pe ceilalți, pentru a ajunge la concluzia că Dăncilă-i de vină … e trasă mult de păr.

    Există însă și o constatare corectă: „… despre această situație niciun oficial al statului român nu s-a preocupat să discute cu cetățenii.”

    Păi … cine e în fruntea țării, cine a vorbit cu Stoltenberg, cine e comandantul forțelor armate!? Nu EL trebuia să ne spună … ce și cum!?

    Din păcate, cel ce e în capul trebii nu obișnuiește să ne comunice nici ce vrea să vorbească în numele României și nici ce s-a vorbit în prezența lui. Atât îl duce capul, ceea ce într-adevăr, nu-i prea liniștitor pentru noi.

    Din păcate, amatorismul și îngâmfarea obtuze, nu sunt doar caracteristica decidenților români. Cam aceeași degradare se vede și la politicienii marilor state.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here