Omul care a maimuțărit politica: Silvio Berlusconi. Și articolul care nu va apărea niciodată în limba italiană. Necrologul unui specialist în „bunga-bunga” cu moralitatea

Silvio Berlusconi a fost o caricatură de politician. Lipsit de scrupule și de un minim compas moral, a insultat de nenumărate ori bunul simț și a atacat constant orice idee sau tentativă de politică decentă în Italia.

Comunicator de excepție, Berlusconi era binecuvântat, încă din tinerețe, cu multe talente, pe care și le-a pus în slujba răului, minciunii, corupției și prefăcătoriei, în slujba limbajului dublu și a înșelatoriei politice.

Istoria post-decembristă a României este aglomerată de indivizi cu construcția ADN apropiată de cea a lui Berlusconi. Niciunul, personaj pozitiv. Primul la care m-aș gândi ar fi Giovanni Becali, dar ca politician Silvio Berlusconi avea secvențe din ADN-ul populist al lui Corneliu Vadim Tudor. Trebuie avute în vedere și păstrate proporțiile dintre acest „Il Cavaliere” italian și neexperimentații, dar autenticii derbedei din noua Românie. Capitalist până în vârful unghiilor, Berlusconi avea și avantajul unui simț al afacerilor inexistent la omonimii valahi.

S-a născut în 1936 la Milano, oraș de care a rămas legat până la finalul vieții. Faptul că a ajuns patron al formației AC Milan se înscrie în același registru de sensibilități față de orașul natal. Tatăl său lucra într-o bancă, iar mama era casnică într-o familie cu 3 copii, dintre care Silvio era cel mare.

Exact ca Giovanni Becali, a văzut viața ca pe o cursă cu jaloane, în care prima mare „fentă” a fost să ocolească înrolarea în armată – pare-se, pe motive de „întreținător de familie cu încă doi frați”.

Apropo de talentele sale: Berlusconi cânta la chitară bass în tinerețe și are niște melodii, inclusiv imnul clubului AC Milan și cel al partidului său Forza Italia care pot fi evaluate obiectiv ca fiind remaecabile.

AUDIO: Mariano Apicella & Silvio Berlusconi – „Meglio ‘na Canzone”

Viața lui Berlusconi poate fi împarțită lejer în patru sferturi reprezentative: afaceri, politică, femei și media.

Despre afacerile lui Berlusconi s-a scris enorm și nu am să plictisesc cititorii cu detalii. A început într-un magazin de aspiratoare, a continuat rapid cu afaceri imobiliare, iar rezultatul a fost că a ajuns bogat. Foarte bogat! Și a ajuns foarte bogat pentru că poseda un simț deosebit al afacerilor. În plus, era suficient de lipsit de moralitate ca să nu existe limite de niciun fel. Sursele de bani ale lui Berlusconi nu au fost întotdeauna transparente. Așa că speculații despre bani ai Mafiei, pe care i-a spălat și multiplicat cu dibăcie, au apărut invariabil după ce succesul său în afaceri a ajuns subiect de bârfă și invidie.

În vocabularul lui Berlusconi, „politica” era un sinonim al „corupției” și al relațiilor personale. Don Silvio a avut șarmul său. Direct, deschis până la a fi chiar brutal, slobod la gură, a impresionat mereu prin stilul sau nonconformist. A știut să-și facă prieteni, relații și cunostințe utile și a avut talentul de a ști să exploateze la maximum popularitatea sa. Să nu creadă însă cineva că a-ți face prieteni și relații înseamnă doar să primești. Ba, aș plusa spunând că primești înapoi 30-40% din ce dai. Așa că Berlusconi a știut să se facă util prietenilor săi și și-a petrecut o mare parte din energie făcând servicii sau măcar sugerând și mimând asta.

A disprețuit mereu politicienii seci, principiali, previzibili și nespectaculoși precum Angela Merkel (secvența cu el vorbind la telefon și cancelarul asteptând să termine convorbirea a rămas în antologie) și s-a împrietenit la cataramă cu dictatori sau semi-dictatori gen Putin, Netanyahu, Orban, Erdogan sau chiar Lukașenko. A fost mereu impresionat de capacitatea lor de a face lucruri care într-o țară democrată precum Italia erau imposibile. Așa apare periodic și ciclic fenomenul democrațiilor care se bucură de ce au, dar tânjesc punctual, prin lideri carismatici, populiști și extrem de abili, după momente punctuale de dictatură. Exact cum, în România, oameni cu două mașini și trei televizoare, două apartamente și excursii în străinătate explică doct pe la colțuri „cât de bine era în comunism”. În autentica democrație italiană, acest fenomen s-a manifestat prin influența uneori toxică a unor lideri precum Berlusconi, dar și prin amestecul Mafiei în politică și afaceri.

Berlusoni i-a sugerat liderului european Martin Schultz că „ar putea juca rolul unui gardian nazist într-un lagăr de concentrare”. L-a lăudat în mod repetat pe Mussolini. L-a evaluat pe Barack Obama, la alegerea sa ca președinte al SUA, drept „tânăr, frumos și chiar bronzat”. A stabilit clar că „femeile care fac politică de dreapta sunt mai frumoase decât cele de stânga”. A fost prieten la cataramă cu Bettino Craxi, fostul prim-ministru corupt al Italiei care i-a fost și cavaler la nunta sa cu Veronica Lario din 1990. I-a spus în public unui preot african de culoare că „ai un bronz drăguț”. Iar lista de gafe, pozne și mitocănii e practic nesfârșită. Și asta nu întâmplător: din arsenalul său de a capta atenția publicului făcea parte ideea de a fi „șocant”. Am mai văzut cu toții asta, cam la aceeași magnitudine, la Donald Trump.

La final, 9 ani în funcția de prim-ministru (în trei secvențe de timp) și aproape 30 ca deputat, senator sau președinte de partid l-au făcut printre cei mai tolerați și răsfățați politicieni de către publicul italian, care s-a regăsit în franchețea și originalitatea vorbelor „de tip Traian Băsescu”, cuvinte pe care Silvio Berlusconi le rostea aproape zilnic în lumina reflectoarelor, ca o hrană spirituală pentru bieții electori locali.

Berlusconi nu era prieten cu modestia și, deși moștenirea sa politică este mai mult decât discutabilă și cu siguranță în continuu conflict cu adevărul și moralitatea, el se auto-intitula „Isus Hristos al politicii”.

În zona media, Berlusconi a fost un vizionar absolut. A înființat Canale 5 și s-a zbătut pentru a avea primul post privat transmis național înainte de a ocupa practic nișa cu Rete 4, Canale 1, La Cinquenta și DSF. Ca și Adrian Sârbu în România, don Silvio a ridicat enorm ștacheta calității televiziunii în Italia – cinic, dar extrem de priceput la a simți nevoile publicului italian. Și-a folosit masiv televiziunile în scop politic, fără pic de rușine sau decență. Se poate evalua că Silvio Berlusconi a fost un manipulator înnăscut, însă în mod cert nimeni în istoria Italiei nu s-a dovedit atât de creativ și inovator în industria media și cu precădere în zona televiziunii. Dacă există un domeniu unde acesta a lăsat „urme adânci”, acesta este cu siguranță cel audio-video. Și, desigur, în fotbal.

În fine, viața personală a fost la fel de tumultoasă și imorală ca și cariera politică, cea de media sau de businessman. S-a căsătorit prima oară în 1966 cu Carla Elvira Dall’Oglio, pe care a cunoscut-o într-o stație de tramvai din Milano pe când aceasta avea doar 24 de ani, și cu care a avut doi copii, Maria Elvira (în 1966) și Pier Silvio (în 1969).

În timp ce era căsătorit cu Carla Elvira, se combină din 1980 și face chiar un copil (Barbara, 1984) cu Veronica Lario, cu care se căsătorește abia în 1990, după ce în 1985 divorțează în sfârșit de prima soție. În 1986 și 1988 i se mai nasc încă doi copii, Eleonora și Luigi, făcuți cu aceeași Veronica.

Aceasta a creat un imens scandal în 2009, când a devoalat public legătura lui Berlusconi cu tinere femei-politician. În primul rând, cu Noemi Letizia, o tânără de 18 ani (Berlusconi participase la majoratul ei și îi dăruise un colier de aur și diamante) care declara nonșalant presei că-i spunea lui Berlusconi „Papi”. „Junele” Silvio fusese deja avertizat de soție încă din 2007, când se afișase cu o altă tânără, Aida Yespica (28 de ani). În plin scandal, mai apare și o escortă, Patrizia D’Addario, care confirma la acea vreme „preocupările” lui Berlusconi, în timp ce acesta era acuzat public de soție că nu a participat și chiar a uitat de aniversările de 18 ani ale copiilor săi (de majoratul Patriziei nu a uitat și chiar a participat).

După scurt timp, în 2010, scandalul Rubygate, cu o prostituată marocană de 17 ani, aproape că-l pune în genunchi pe Silvio Berlusconi. Aici se naște vestita sintagmă „bunga-bunga”, despre ritualul sexual de tip african performat de 20 de tinere femei cu Berlusconi. Colac peste pupăză , Karima El Mahroug, aka Ruby Rubacuori, este arestată în luna mai 2010 pentru furt și trimisă – minoră fiind – la o scoală de corecție. Berlusconi intervine la șeful Poliției din Milano pentru eliberarea tinerei africane și toarnă o minciună epocală, cum că Ruby ar fi nepoata lui Hosni Mubarak, președintele Egiptului!

Apar și alte nume, ca Michelle Bonev si Giorgia Iafrate. Exact ca într-o telenovelă rusească, unul din martorii acuzării, modelul marocan Imane Fadil, moare prin (se pare) otrăvire radioactivă. Peste ani, o să aflăm probabil că Vladimir Putin i-a facut un „mic serviciu” prietenului Silvio.

Ioana Vișan este și un nume românesc care a participat la „petrecerile bunga-bunga” și care ține cu dinții de secretele lui Berlusconi.

Până la sfarșitul vieții, pe lângă nenumărate relații pasagere, mai notăm prezența Francescăi Pascale în viața italianului veșnic înamorat. Iar spre finalul vieții, cea de-a treia soție, cu 53 de ani mai tânără – Marta Fascina. În 2022, la momentul ultimei sale nunți, Berlusconi avea 85 de ani.

Doar Boris Johnson, cu ale sale greu-de-numărat-neveste și ai săi și-mai-greu-de-numărat-copii, mai poate conta în această ligă specială a politicienilor moraliști și foarte buni la sfaturi și povețe, dar cu o viață personală făcută praf, praf, praf, pe fondul unei construcții morale dubioase și chestionabile. Are și România exemplele sale în Călin Popescu Tăriceanu, Dinu Patriciu sau Cristian Borcea (pe acesta l-am inclus și pentru afinitatea cu fotbalul), dar parcă Berlusconi era cumva asemănarea și întruchiparea tuturor.

Departe de ideea de a-l judeca, exact pe principiul observator că dacă vrei să cunoști pe cineva îi vizitezi baia și bucătăria, la fel și în viața personală, numărul imens de soții și amante, copii neglijați până la a nu-și aminti majoratele lor, diferențe grotești de vârstă față de iubite și soții (ultima, cu 53 de ani mai tânără), o avalanșă de minciuni și negări, procese, sute (peste 700) de poze cu faimoasele petreceri „bunga-bunga” publicate nu în Italia, ci de „El Pais” în Spania (de frica repercursiunilor), acuzații asociate cu condamnări și martori care mor otrăviți cu substanțe radioactive în scheme rusești de eliminare fizică, acestea și multe altele sunt indicii clare ale unei depravări totale, încurajate și aplaudate deseori de (mult prea) toleranta societate italiană.

Au rămas în istorie, dar și ca studiu de caz în facultațile de profil, discursurile lui Silvio Berlusconi la televiziunea italiană, unde recunoștea spășit și „foarte masculin” că și-a înșelat soția, a greșit, explicând că e vinovat pentru că pur și simplu „e bărbat și îi plac femeile”. Toate astea, înainte ca popularitatea politicianului să explodeze din nou în sondaje, semn clar că publicul italian aprecia franchețea și imperfecțiunea umană din vorbele sale, dar nu dădea vreun ban pe moralitatea faptelor.

Ca în orice situație emoțională, oamenii alunecă ușor în ridicol, făcând gesturi exagerate care nu au legătură directă cu acțiunile subiectului decedat, ci mai degrabă cu sensibilitățile celor care generează situațiile. Astfel, în ziua înmormântării sale, Silvio Berlusconi a fost așteptat în Piața Domului și ovaționat de galeria lui AC Milan, unii politicieni au apreciat ca „nepotrivită” aceasta „sanctificare” a personajului Berlusconi, iar prostituatele de la un serviciu de escortă din Milano i-au adresat un mesaj public, „Ciao Silvio”, care mai, mai că te face să te strici de râs având în vedere nenumăratele eforturi ale lui Silvio Berlusconi de a-și nega escapadele sexuale.

Ca și în cazul României, acum, cu Silvio înnotând probabil în smoala încalzită, putem evalua că Italia a avut în ultimii 30-40 de ani EXACT liderii pe care îi merita, cu o notă discordantă și pozitivă pentru actualul prim-ministru, Giorgia Meloni.

Înainte să moară, Berlusconi i-a făcut servicii prietenului său criminal ce răspunde la numele de Putin, până aproape în ultima secundă. Pe 12 februarie, el a declarat delirant, absurd și cinic: „Dacă eu aş mai fi fost prim-ministru, nu aş fi vorbit niciodată cu Zelenski, pentru că, aşa cum ştiţi, asistăm la devastarea ţării sale şi la uciderea soldaţilor şi a civililor săi”.

Și pentru că, bolnav de leucemie cronică, nu mai avea de ce să-și pună haina mincinoasă de politician abil și prefăcut, nu s-a lăsat până nu ne-a lămurit definitiv cu privire la otrava calculelor sale dezgustatoare: „Nu am înţeles de ce trupele ruse s-au răspândit în jurul Ucrainei, pentru că, după părerea mea, ele ar fi trebuit să se concentreze numai în jurul Kievului, pentru a schimba Guvernul”.

Putin a aplaudat și i-a trimis de ziua lui câteva sticle de vodcă, iar peste câteva săptămâni Berlusconi a murit după acest ultim exemplu de lipsă crasă de caracter.

Mă gândesc azi, neregretându-l niciun pic pe Berlusconi, așa cum nu i-am regretat pe Vadim Tudor, Sergiu Nicolaescu, Adrian Păunescu și alți contemporani cu trecut discutabil, că poate a venit vremea ca, aflată pe marginea prăpastiei financiare, cu datorii ce au depăsit 120% din PIB, Italia să-și regăsească liniștea și reperele morale ale unei civilizații care a dominat planeta și a fost reper și referință în cărțile de istorie până în urmă cu 200-250 de ani, când parcă și-a pierdut busola.

Viața a fost generoasă cu Silvio Berlusconi. Acesta a avut demonii săi ce nu pot fi ignorați în nicio discuție biografică, așa cum a avut talentele sale incontestabile. Păcat că Gheorghe Dinică nu l-a învățat melodia care i se potrivește perfect italianului, cu versuri scrise parcă din filozofia de viață a acestuia: „Sunt vagabondul vieții mele”.

AUDIO: Gheorghe Dinică – „Sunt vagabondul vieții mele”

Cu diferența că „măturatorul de praf de stele”, Silvio Berlusconi, din cazanul cu smoală de unde privește înapoi spre Pământ și spre Italia pe care a iubit-o atât de mult, ar aprecia probabil că „a luat totul de la viață” și chiar „i-a dat cât ar fi vrut”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Viața și moartea lui Silvio Berlusconi. I-a pupat mâna lui Gaddafi, îl admira pe Putin, l-a făcut „nazist” pe Martin Schulz, a triumfat de 5 ori cu AC Milan în Europa. De urmările Covidului n-a scăpat niciodată

* Prostie bubuitoare la Realitatea Plus. Fiica patronului: „Cei de la OMV-Petrom au găsit mai mulți țiței. Cei mai mulți țiței din ultimele decenii!”

* Un decret rușinos semnat de președintele Emil Constantinescu în 1999: grațierea lui Maricel Păcuraru, infractor cu vocație de recidivist. Acum e patronul Realitatea Plus, televiziune care face politică anti-europeană și rusofilă

* Minciuna lui Iohannis: „Românilor li s-a promis stabilitate și au primit stabilitate”. În realitate, românilor li s-a promis „fără PSD” și „fără pensii speciale”, dar au primit PSD și super-pensii speciale! Iar stabilitatea a fost doar politică, nu și în privința prețurilor

* Caracatița din Buzău a lui Ciolacu: 104 rubedenii și prieteni care sug de la stat peste 6 miliarde de lei! Șeful PSD, viitor premier, n-a muncit până la 37 de ani

* PSD-istul Mihai Tudose, acuzat de consiliera sa de la Bruxelles că a hărțuit-o sexual. „Îmi spunea să merg în fața lui ca să-mi vadă fundul. Vorbea vulgar, făcea aluzii: «Îmbracă-te mai mult în fustă, știi că ai craci frumoși!»”

* Prigojin anunță un viitor sumbru pentru banda lui Putin: „Suntem la 2-3 luni de plutoanele de execuție” / „Rusia va pierde teritorii”

* Trump ținea în dormitor și în baie, lângă WC, munți de documente secrete, inclusiv planuri nucleare! E inculpat pentru 37 de capete de acuzare. Au început să-l abandoneze și avocații

* VIDEO+FOTO. Înregistrarea-cheie din TVR: cele 14 secunde în care Olaianos o „gâtuie” pe colega sa Nadine Vlădescu. O ridică în aer și o izbește de perete. Filmul agresiunii în 22 de fotografii

* Furia tâmpă a lui Olăroiu: „Eu, când aud de UE, înnebunesc! Ce ne dă nouă Europa?! Ne pune tot felul de restricții, dar nu ne dă nimic în schimb”