marți, aprilie 23, 2024
AcasăNewsNicușor Dan cere extinderea anchetei penale privind greva ilegală de la STB...

Nicușor Dan cere extinderea anchetei penale privind greva ilegală de la STB către capul operațiunii: Gabriela Firea

-

Nicușor Dan, primarul Bucureștiului, cere extinderea anchetei penale privind instigatorii grevei ilegale de la STB către Gabriela Firea, pe care o consideră capul întregii afaceri. Într-un mesaj scris pe Facebook, edilul indică în clar organizația PSD București și pe șefa sa, Gabriela Firea, ca fiind autorii morali ai grevei care a lăsat timp de 5 zile Capitala fără transport în comun.

E vorba de complicități politice care trebuie expuse public, iar șefii liderului de sindicat Vasile Petrariu, de la PSD, vor trebui să răspundă în solidar cu acesta, cere Nicușor Dan.
Sindicatul de la STB a intrat în grevă joia trecută și, sfidând hotărârile instanțelor, a blocat transportul în comun de suprafață până luni seara – timp de 5 zile. Singura cerință concretă și oficială a greviștilor a fost ca directorul general Adrian Criț, de la PNL, să demisioneze. Dar această solicitare nu era legală, pentru că sindicatul nu poate decide cine conduce compania.

Lăcătușul Vasile Petrariu, un membru PSD ajuns liderul sindicatului STB, a susținut că greva este spontană, dar angajații au declarat că se știa de mai multă vreme de această acțiune. Directorul general Criț pare să fi căzut în dizgrație după ce un audit intern comandat de acesta a relevat furturi masive de combustibil și șmecherii cu piese de schimb achiziționate de la firme de apartament la prețuri mult peste nivelul pieței.

Deși s-a solicitat insistent un punct de vedere oficial al PSD pe tema grevei, partidul a refuzat să condamne acțiunea sindicatului condus de Vasile Petrariu. Mai mult, PSD s-a solidarizat cu greviștii cerând demisia lui Nicușor Dan.

- Advertisement -

STB moștenește o situație catastrofală din perioada când Gabriela Firea conducea Capitala, iar omul său, Hazem Kansou, era director la compania de transport public. Un șofer a mărturisit chiar de curând că autobuzele Otokar, cumpărate de Firea cu 90 de milioane de euro fără TVA, sunt atât de proaste încât angajaților le e frică să se urce la volan. S-au făcut matrapazlâcuri cu pneuri chinezești puse pe mașini, care se deterioraseră după doar o lună și puneau în pericol atât vehiculele, cât și ocupanții acestora.

Mesajul prin care Nicușor Dan a cerut și anchetarea Gabrielei Firea în dosarul grevei ilegale de la STB

Demisia de aseară a sindicalistului Vasile Petrariu din Consiliul General al Municipiului București (și probabil și din PSD) e o încercare de a acoperi urmele și implicarea șefei lui, Gabriela Firea, în greva ilegală de la STB.

Să nu uităm: timp de cinci zile, Gabriela Firea și PSD București au lăsat 2 milioane de bucureșteni fără transport public de suprafață (și ar fi vrut să-i lase și fără transportul din subteran, așa cum a spus Petrariu duminică).

- Advertisement -

Complicitățile politice din această grevă trebuie expuse public. Cred că e în Firea lucrurilor ca ancheta penală să fie extinsă împotriva celor care l-au girat și încurajat pe Petrariu.

P.S. N-am auzit nicio scuză și nicio părere de rău de la fostul primar Firea sau de la subordonații ei pentru acest grav deserviciu făcut bucureștenilor. Văd o lipsă totală de empatie din partea cuiva care de ani de zile vrea să ne convingă ce mult îi pasă de oameni.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* A început destabilizarea Ucrainei, fază premergătoare invaziei sau loviturii de stat! Un comando rusesc a fost anihilat, altele hărțuiesc Kievul

* Șoșoacă, trompeta Rusiei: „România ar trebui să joace cartea neutralității. Nu avem nevoie ca NATO să-și aducă toate mașinăriile și invențiile să le încerce pe români“

* Rusofilul Călin Georgescu, instalat președinte onorific al AUR. Vrea să ne scoată din NATO și din UE. A fost promovat intens de Sputnik și de Dan Puric

* Idei de AUR: deputatul Ciubuc cere să săpăm „urgent” la granița de est „șanțuri de 4 metri adâncime și 8 metri lățime”, să minăm podurile și să atacăm Ucraina!

* AUR și propaganda rusă nu au spor. Sondaj: 64% din români consideră Rusia o amenințare, doar 18% nu vor mai multe trupe NATO în țara noastră

* Sindicalistul PSD-ist Vasile Petrariu, audiat la Poliție în dosarul penal care-i vizează pe instigatorii grevei ilegale de la STB

* Șeful ANRE, PSD-istul Dumitru Chiriță, și-a angajat în instituție toate neamurile. În Republica Dominicană nu le-a dus chiar pe toate…

* Ciucă reușește s-o egaleze pe Dăncilă: l-a pus șef la Protecția Consumatorului pe Horia Constantinescu, nepotul unui mare demnitar comunist și nașul fiului lui Adrian Năstase

* Anti-vaccinistul Zenovie, starețul-zombi, a scăpat neumplut de solzi, dar a ajuns în spital, bolnav de Covid

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (71) / Secretar general în păpuriș

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -