luni, octombrie 14, 2024
AcasăNewsRomânia - cele mai mari scumpiri la benzină din toată Europa! În...

România – cele mai mari scumpiri la benzină din toată Europa! În ultima lună, prețul a crescut cu 5,5%. La bulgari – nema scumpire!

-

Un veritabil jaf se află în plină desfășurare, chiar în acest moment, în întreaga țară, unde litrul de benzină scumpit amețitor se apropie vertiginos de prețul-record 7 lei, nemaiîntâlnit vreodată în România. Publicația Cursdeguvernare.ro a comparat evoluția prețului la carburant în Uniunea Europeană pe parcursul ultimelor 6 săptămâni și a descoperit că România e campioana absolută a scumpirilor. Prin comparație, prețul la vecinii bulgari a rămas, în acest timp, același.

Conform graficului prezentat de Cursdeguvernare.ro, prețul benzinei CO95 la pompă în România a crescut, în intervalul 20 decembrie 2021 – 17 ianuarie 2022, cu 5,5%. Este cea mai mare scumpire din toată Uniunea Europeană. O veste și mai proastă este că trendul se păstrează. România rămâne campioana scumpirilor și pe intervalul ultimelor două săptămâni, când prețul a urcat cu 2,5%. Datele sunt oficiale, fiind prezentate de Directoratul general pentru Energie al Comisiei Europene.

Și motorina s-a scumpit foarte mult în România, cu 5% în intervalul 20 decembrie – 17 ianuarie.

Aceste scumpiri nu sunt absolut deloc justificate și cu atât mai puțin inevitabile. Prin comparație, în Bulgaria prețul a rămas același la benzină în intervalul prezentat mai sus, iar cel de la motorină a crescut cu doar 0,8%.

- Advertisement -

În medie, în Uniunea Europeană prețul la benzină a crescut cu doar 1,7%, iar cel la motorină cu 4%. Dar țări din Est precum Polonia, Slovacia, Croația, Cipru, Lituania au înregistrat creșteri foarte mici sau chiar scăderi.

Ceea ce se petrece în România arată mai degrabă a lăcomie decât a conjunctură nefavorabilă. În primele 11 luni ale lui 2021, România a produs doar 2,848 milioane tone de petrol, mai puțin cu 122.000 decât în 2020. Importurile au fost de 3 ori mai mari.
Guvernul a majorat accizele de la 1 ianuarie – aceasta fiind una din sursele creșterii prețului. În același timp, și benzinarii au profitat de ocazie pentru a tot mări prețul carburanților.

Așa s-a ajuns ca, pe 17 ianuarie 2022, în România litrul de benzină să fie cu peste 9 cenți mai scump, iar cel de motorină – cu 5 cenți față de Bulgaria.

- Advertisement -

Aceste creșteri masive a prețurilor la carburanți vor avea un impact major și imediat în costul tuturor produselor de pe piață – începând cu alimentele. Și aceste scumpiri se vor adăuga la cele produse de explozia prețurilor la energia electrică și gazele naturale, amplificând inflația care începe să amintească de cea din anii 1990.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* A început destabilizarea Ucrainei, fază premergătoare invaziei sau loviturii de stat! Un comando rusesc a fost anihilat, altele hărțuiesc Kievul

* Șoșoacă, trompeta Rusiei: „România ar trebui să joace cartea neutralității. Nu avem nevoie ca NATO să-și aducă toate mașinăriile și invențiile să le încerce pe români“

* Rusofilul Călin Georgescu, instalat președinte onorific al AUR. Vrea să ne scoată din NATO și din UE. A fost promovat intens de Sputnik și de Dan Puric

* Idei de AUR: deputatul Ciubuc cere să săpăm „urgent” la granița de est „șanțuri de 4 metri adâncime și 8 metri lățime”, să minăm podurile și să atacăm Ucraina!

* AUR și propaganda rusă nu au spor. Sondaj: 64% din români consideră Rusia o amenințare, doar 18% nu vor mai multe trupe NATO în țara noastră

* Sindicalistul PSD-ist Vasile Petrariu, audiat la Poliție în dosarul penal care-i vizează pe instigatorii grevei ilegale de la STB

* Șeful ANRE, PSD-istul Dumitru Chiriță, și-a angajat în instituție toate neamurile. În Republica Dominicană nu le-a dus chiar pe toate…

* Ciucă reușește s-o egaleze pe Dăncilă: l-a pus șef la Protecția Consumatorului pe Horia Constantinescu, nepotul unui mare demnitar comunist și nașul fiului lui Adrian Năstase

* Anti-vaccinistul Zenovie, starețul-zombi, a scăpat neumplut de solzi, dar a ajuns în spital, bolnav de Covid

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (71) / Secretar general în păpuriș

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -