Monstrul din Corbu s-a drogat toată ziua înaintea nopții sângeroase. A ucis și a violat pe întuneric, „la lumina lunii”, cu cagulă pe față. Voia să fure 2.000 de lei, dar a obținut doar 250, iar asta l-a înfuriat

2
2121
Criminalul este cel cu mască. În noaptea crimei a purtat cagulă

Monstrul de 29 de ani din comuna Corbu, județul Constanța, care a ucis cu maceta un bărbat de 41 de ani și i-a violat fiica de 20 de ani, și-a recunoscut faptele, după ce a încercat să le livreze anchetatorilor o minciună uriașă. Procurorul de caz i-a spulberat însă teoria diversionistă.

Ucigașul din Corbu susține că era drogat când a intrat în locuința vecinilor săi, cu o cagulă pe față, să nu fie recunoscut. El s-a enervat că a găsit în casă doar 250 de lei, deși avea nevoie de 2.000. A vrut să se răzbune și a violat-o pe fata cea mare a familiei, în vârstă de 20 de ani. Pe tatăl acesteia l-a tăiat cu o macetă, pentru că bărbatul de 41 de ani a încercat să-și salveze fiica de la viol.

A consumat droguri „cam toată ziua”

Monstrul din Corbu le-a spus anchetatorilor că este consumator de droguri și că scopul său iniţial a fost jaful. Avea nevoie de circa 2.000 de lei.

Ce spune procurorul Viorel Teliceanu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa: „A fost un adevărat măcel. Autorul faptelor a explicat că motivaţia de bază a fost faptul că avea nevoie de bani, întrucât era consumator de droguri. În ziua respectivă a consumat droguri, cam toată ziua. Nemulţumit de faptul că nu a găsit decât 250 de lei, autorul a decis să se răzbune pe fiica cea mare a familiei şi, în consecinţă, a săvârşit şi o infracţiune de viol”.

Minciună grosolană: gelozia pentru un amantlâc inexistent

Inițial, pentru a ascunde mobilul faptelor sale, criminalul a susţinut că ar fi intrat în casa vecinilor ca să se răzbune, pentru că bărbatul pe care l-a ucis ar fi avut o relaţie cu soţia sa – „lucru neadevărat”, a precizat procurorul Teliceanu. Minciuna ordinară a ucigașului a fost spulberată de magisrat.

„Autorul a recunoscut în totalitate săvârşirea faptelor, ne-a dat şi detalii, s-a efectuat şi o percheziţie la domiciliul acestuia, unde au fost găsite mai multe bunuri, care probează în mod complex săvârşirea faptelor care i se impută. Am găsit şi maceta cu care s-a sâvârşit crima, hainele pe care autorul le avea asupra lui, am găsit bunuri luate de la faţa locului şi aruncate la o pubelă de gunoi, pentru că-i era teamă autorului că i-ar putea rămâne amprentele pe bunurile respective. El a venit pregătit cu cagulă, cu mască, cu mănuşi, dar la un moment i-a căzut o mănuşă şi s-a gândit că-i pot rămâne amprentele”, a explicat Viorel Teliceanu.

Magistratul spune că asasinul ar mai fi vehiculat și anterior incidentului, în cadrul familiei sale, acuzația amantlâcului dintre soția sa și bărbatul de 41 de ani pe care el l-a ucis.

Comuna Corbu se află la nord de Năvodari

Teroare pe întuneric, „la lumina lunii”

Procurorul Teliceanu a declarat că faptele abominabile din noaptea de joi spre vineri s-au comis ”cu lumina stinsă, practic la lumina lunii”. Potrivit acestuia, criminalul susține că nu a ştiut că şi-a omorât vecinul, aflând vestea abia dimineaţa.

„După părerea lui, acea persoană avea ceva resurse financiare întrucât îşi făcuse un gard şi un acoperiş nou. Şi a tras concluzia că ar avea bani. Targetul lui era să sustragă aproximativ 2.000 de lei. (…) El a intrat în living, din living a mers mai departe în dormitor, unde dormeau decedatul, soţia şi copilul şi acolo a început să sâvărşească faptele de natură violentă. Ulterior, s-au deplasat în zona de living. Soţul a rămas aşa cum era în dormitor, iar ceilalţi au fost duşi în baie – mama, fiul şi fiica cea mică – şi el violat-o pe fiica cea mare în living”, a relatat procurorul.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 3.45, poliţiştii Secţiei 5 Rurală Cogealac au fost sesizaţi, prin apel 112, de către o minoră, de 15 ani, cu privire la faptul că o persoană ar fi pătruns în locuinţa sa, din localitatea Corbu, şi ar fi întreţinut, prin constrângere, raporturi sexuale cu sora sa, în vârstă de 20 de ani, iar tatăl lor ar fi fost înţepat în zona abdomenului cu un corp ascuţit. După comiterea faptelor, atacatorul, care avea faţa acoperită cu o cagulă, a fugit.

Ajuns la faţa locului, echipajul medical a constatat decesul bărbatului în vârstă de 41 de ani, iar tânăra violată a fost transportată la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare.

Acum, criminalul de 29 de ani ar putea fi condamnat la închisoare pe viață, pentru faptele sale.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Bărbatul de 41 de ani de la Corbu a murit eroic, încercând să-și apere de viol fiica de 20 de ani. Criminalul își ascuțise maceta înainte de atac

* A murit, la 73 de ani, românul cu cea mai nesimțită pensie: 16.000 de euro pe lună. S-a pensionat la 57 de ani și a „mâncat” două milioane de euro, dintre care 93,4% abuziv!

* Șoșoacă, prin ieșirile ei grotești, schimbă Regulamentul Parlamentului! Orban: „Acest personaj sinistru nu înțelege unde se află”

* Interceptări DNA: „Alea au luat-o razna! Nu putem lăsa două pițicancă să facă pițicancăle!”. Omul lui Dragnea a blocat controlul Curții de Conturi în afacerea navelor cumpărate la suprapreț de statul român

* „Trezorierul lui Dragnea”, 5 ani de pușcărie – definitiv! Și-a cumpărat vilă din subvenția primită de PSD de la stat

* Guvernul a înființat Garda Forestieră Națională, prin OUG, pentru a lupta cu mafia defrișărilor ilegale

* Actorul George Mihăiță a urcat beat la volan și a făcut accident. Avea alcoolemie de 1,05‰. Acum are dosar penal

* “Virusul e armă biologică scăpată de sub control. Armata o testa în piața din Wuhan”, afirmă doctorița chineză care a investigat originile pandemiei. Li Meng Yan a fugit din țară după ce s-a încercat asasinarea ei

* Încă o perlă pierdută de România! La 18 ani, Emma Răducanu a învins-o și pe Sorana Cîrstea și e în „optimi” la Wimbledon

* Semifinalele Euro 2020: Italia – Spania și Anglia – Danemarca. Record istoric al englezilor: 5 meciuri fără gol primit, golaveraj 8-0!

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here