vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăOpiniiMoldova șomeră

Moldova șomeră

-

Acest text a fost publicat de regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija (1948–2021) pe 31 mai 2007.

Doi tineri dialoghează:

– Tu unde lucrezi?

– Nicăieri, dar tu?

- Advertisement -

– Tot acolo.

Fiecare al doilea cetăţean al Republicii Moldova e şomer.

Majoritatea şomerilor sunt cu studii superioare.

- Advertisement -

Moldova are la ora actuală şomerii cei mai inteligenţi din lume.

Înainte de ʼ90, şomerii noştri aveau specialitate îngustă: de regulă, când voiau să se angajeze în serviciu, interviul decurgea cam în felul următor:

– Ce poţi să faci?

– Pot să sap.

– Şi încă ce mai poţi să faci?

– Pot să nu sap.

Acestea erau toate cele două specializări ale şomerului de atunci.

Pe şomerul de la 2007, când îi întrebi „Ce profesii ai?”, te umpli de bucurie.

– Cunosc limbi străine, ştiu calculatorul, internetul, am absolvit trei facultăţi, am susţinut două doctorate, m-am specializat în marketing, economie, finanţe, relaţii economice internaţionale…

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior din România nu sunt angajaţi în serviciu în Republica Moldova, fiind calificaţi de către guvernarea comunistă „spioni români”. Dar de ce aceasta nu-i angajează atunci pe absolvenţii unor universităţi din SUA, Franţa, Germania, Belgia etc., ci doar pe cei care termină (cu note de 3) facultăţi la Moscova, Sankt Petersburg, Kiev etc. şi, cu rare excepţii, pe câte vreo unul-doi care au absolvit facultăţi chişinăuiene, bălţene sau cahulene. Aceştia din urmă sunt trimişi la ţară, „să se afirme”.

Majoritatea şomerilor cu studii superioare au devenit în­treprinzători: vând şoşoni, mărfuri second-hand ş.a., în loc să conducă statul.

Odată cu anularea de către Voronin a propriilor decizii de a deschide cele două consulate la Cahul şi Bălţi, cei mai mulţi dintre şomerii noştri se îndreaptă spre Est.

Un consătean îmi povestea că dacă vezi prin Moscova pe cineva stând în pirostrii, să ştii că e moldovean. În pirostrii – aşa se odihnesc doar moldovenii noştri. E plină Moscova de oameni stând în pirostrii. Ce-a mai rămas de aici până a sta în genunchi?

Numărul şomerilor creşte pe zi ce trece. Armata lor e completată de specialişti notorii, disponibilizaţi, pentru că refuză să se înscrie în partidul comuniştilor.

Exemple ar fi destule.

Unicul lucru care creşte în Republica Moldova fără să se vadă este nivelul de trai.

Dacă am crede în cifrele difuzate de guvern, ar reieşi că noi trăim ca-n Luxemburg.

Vasile Tarlev afirmase în 2001 că Republica Moldova se află pe marginea prăpastiei, iar alaltăieri a zis că țara noastră a făcut un hotărât pas înainte. Cu alte cuvinte, ne aflăm de mult la fundul prăpastiei. Conlucrarea dintre instituţiile statului e ineficientă, ca şi cea dintre acestea şi cetăţean, ca în întâmplarea cu orbul şi şchiopul:

– Merge, merge? întreabă orbul.

– Precum vezi, îi răspunde şchiopul.

Egalitatea şanselor în Republica Moldova, de care vorbesc şefii, există doar pentru membrii guvernului, deputaţii legisla­tivului şi odraslele acestora.

Numărul mare de tineri care părăsesc R. Moldova e alarmant.

Copiii dotaţi părăsesc Republica Şomeră Moldova. Ei nu se pot afirma aici. Învăţământul e contra lor. Administraţia e contra lor. Ţara e contra lor.

Când vor fi apreciaţi şi, respectiv, angajaţi în serviciu şi la noi nu repetenţii – rude, feciori, fiice, nepoţi, cumetri ai potentaţilor zilei, ci tinerii cu adevărat deştepţi, talentaţi, cu cunoştinţe temeinice?

Nu credeţi că e timpul?!

Dacă doresc să reuşească sutele de mii de oameni ai nimănui, şomerii de diverse vârste, profesii şi etnii, ar trebui să fie la această oră împreună.

Şomeri din toată republica, uniţi-vă! Ieşiţi duminică la urne!

Nicolae Dabija, 31 mai 2007

DE ACELAȘI AUTOR:

Stăpânii cu reflexe de slugă

Zâmbete radioactive

Patrioți în umbră

„Noi, maldavenii”

Spărgătorul de gheață

1 COMENTARIU

  1. Cosea
    „Creșterea salariului minim, mărul otrăvit al Guvernului. Nota de plată: scumpiri în lanț, faliment și creșterea șomajului”

    OARE ? ciolacul, SEFUL CLANULUI stanescu, NESECURISTUL tudose ZBOARA CU JET-UL PRIVAT SA MANANCE FASOLE CU populimea.
    populimea O DUCE DIN CE IN CE MAI BINE PRIN REPREZENTANTI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -