Ministrul de Interne & Justiție le cere scuze celor două jurnaliste agresate la Congresul PNL. „Facem anchetă. Cei vinovați vor plăti”

2
138
Lucian Bode

Lucian Bode, ministru de Interne și ministru interimar al Justiției, le-a cerut scuze, marţi, celor două jurnaliste care au fost agresate sâmbătă la Congresul PNL, Iulia Gârbacea (Pro TV) și Mădălina Mihalache (Antena 3). Bode spune că „va fi declanșată o anchetă”, iar „cei vinovaţi vor plăti”.

„Vreau să-mi cer scuze faţă de dumneavoastră pentru comportamentul iresponsabil pe care l-au avut colegi de-ai mei din PNL faţă de două colege. Astăzi, Poliţia Capitalei a luat legătura cu colegele, declanşăm o anchetă şi cei vinovaţi vor plăti”, a spus Bode, marți, înaintea ședinței conducerii PNL.

El susţine că a văzut jurnaliştii care au intrat în zona în care nu se vota, dar nu şi momentul agresiunii.

Cele două jurnaliste agresate la Congresul PNL sunt Iulia Gârbacea (de la Știrile Pro TV) şi Mădălina Mihalache (de la Antena 3). Ele au fost bruscate de câţiva liberali prezenţi la Congres, pe motiv că nu trebuia să filmeze momentele jenante în care „tabăra Cîțu” îi presa pe delegați să-și arate votul înainte de a-l introduce în urnă.

Cîțu despre organizare: Orban e de vină!

Lucian Bode a vorbit și el despre amenda de 10.000 de lei primită de PNL din partea Poliției. El a spus că nu a fost respectată distanța în momentul votului.

„Eu nu am fost acolo nici organizator, nici ministru de Interne. Acolo am fost delegat. Responsabilitatea revine organizatorului. Ce ar fi trebuit să fac?”, a explicat Bode.

Anunțul privind amendarea PNL cu 10.000 de lei a fost făcut de șeful Poliției Capitalei, Bogdan Berechet, în şedinţa de marţi a Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor. Motivul sancțiunii: nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a pandemiei la Congresul organizat sâmbătă la Romexpo.

Și premierul Florin Cîțu a abordat subiectul, ajunând la o concluzie fermă: Orban e de vină!

„Astăzi, da, sunt preşedintele partidului, însă organizatorii au făcut ce a fost înaintea mea… şi aveam un preşedinte al partidului. Puteţi să mergeţi acolo să întrebaţi”, a fentat Cîțu.

Jurnaliștii i-au atras atenția că n-au fost respectate măsurile anti-Covid pe toată durata Congresului PNL. Ei l-au întrebat de ce n-a intervenit să le ceară colegilor săi să respecte regulile. Cîțu a spus că PNL va plăti amenda, ca și alte amenzi, dacă va fi cazul.

Sâmbătă, în prima zi a Congresului, când a fost aglomerația maximă, Cîțu a susținut că „s-au respectat toate regulile și au fost condiții de siguranță”.

„Da, s-a organizat bine, în condiţii de securitate, toţi au avut mască… Totul este OK. Specialiştii vor spune dacă s-a respectat distanţarea. Eu vă spun că a fost organizat bine. Toţi au mască, toţi păstrează condiţiile de securitate”, a declarat Florin Cîţu, după ce şi-a exprimat votul la Congresul PNL.

În plină explozie a numărului de cazuri de Covid-19, cozi uriașe, cu oameni stând umăr la umăr, s-au format la cabinele de vot de la Romexpo, unde liberalii și-au ales sâmbătă președintele partidului pentru următorii 4 ani.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Moțiunea PSD se citește joi și se votează marțea viitoare. Moțiunea USR-PLUS – AUR e în continuare sabotată

* CCR confirmă: PSD și PNL-Cîțu au blocat neconstituțional moțiunea de cenzură depusă de USR-PLUS și AUR împotriva Guvernului Cîțu

VIDEO. Orban, dezlănțuit: „Le-am cerut scuze românilor care mi-au bătut obrazul că i-am convins să voteze cu Iohannis”

Marea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

Cîțu achită prompt serviciile pe care i le-a făcut Antena 3: Bogdan Pascu, omul lui Dan Voiculescu, a primit o funcție mare chiar în timpul Congresului PNL!

Stelian Ion: „Lupta lui Iohannis cu PSD-ismul a fost de fațadă. «Premierul de la Grivco» ne-a înșelat pe toți. E USL-ist pursânge și adevăratul artizan al USL 2.0”

Atmosferă tot mai tensionată în USR-PLUS. Barna îl acuză pe Cioloș că ar vrea „o împăciuire” cu Cîțu

Medic din Timișoara: „Știu că aveți o listă lungă cu «motivele» pentru care nu vreți să vă vaccinați. Și eu am o listă… DE AȘTEPTARE!!! Care e mai lungă decât lista voastră. Pe lista mea se află vieți, iar la voi – aberații”

Un fost șef al Romsilva aplaudă atacurile mafiei lemnului împotriva jurnaliștilor și activiștilor. Îi compară pe ecologiști cu teroriștii ISIS și cu comisarii sovietici

A murit, la 65 de ani, „revoluționarul” Alexandru Sassu, politician pe traseul FSN-PD-PSD, fost director al TVR și deputat cu 3 mandate

2 COMENTARII

  1. „Facem anchetă. Cei vinovați vor plăti”: aaa… CÂTA MIA OARĂ AUZIM ASTA DIN GURA CATASTROFELOR DIN FRUNTEA Ministerului-de-Interne, ultimele două astfel de DEZASTRE fiind „liberalii” (Sic!) Vela și Bode, două NULITĂȚI tip… BUFONI!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here