joi, noiembrie 21, 2024
AcasăViațaMinunatele sfaturi ale lui Steve Jobs înainte de a muri. 5 constatări...

Minunatele sfaturi ale lui Steve Jobs înainte de a muri. 5 constatări înțelepte. Cei mai buni 6 „medici” din lume, în viziunea sa

-

În aceste vremuri de spaime și complicații planetare, tot mai mulți oameni (re)descoperă cuvintele de adio ale lui Steve Jobs, formidabilul personaj pe care cancerul pancreatic l-a doborât la numai 56 de ani. Sunt vorbe pline de înțelepciune, care merită citite de la primul până la ultimul cuvânt.

Steven Paul Jobs (1955 – 2011) a fost cofondatorul firmei Apple Computer, precum și CEO al firmei Pixar, până la achiziția acestui studio de animație de către Disney. A fost cel mai mare acționar al companiei Disney și membru în Consiliul de directori al acesteia.

Ultimele cuvinte ale lui Steve Jobs

„Am ajuns pe culmile succesului în lumea afacerilor. În ochii altora, viața mea este esența succesului.

Dar, pe lângă serviciu, am puține bucurii. Până la urmă, bogăția este doar un fapt de viață, cu care m-am obișnuit.

- Advertisement -

În acest moment, când zac pe patul de spital și îmi reamintesc întreaga mea viață, înțeleg că toată bogăția și toată aprecierea pe care le am sunt lipsite de sens și neînsemnate în fața morții iminente.

Puteți să angajați pe cineva ca să conducă mașina sau să câștige bani în locul vostru, dar nu puteți să angajați pe nimeni, cu toți banii voștri, ca să suporte boala în locul vostru.

Puteți să găsiți și să cumpărați lucrurile materiale. Dar există un lucru pe care nu puteți să-l găsiți și să-l cumpărați, când este pierdut — «viața» nu poate fi cumpărată.

- Advertisement -

Răsfățați-vă bine pe voi înșivă! Și respectați-i pe ceilalți.

Cu cât înaintăm mai mult în vârstă, cu atât devenim mai înțelepți și treptat înțelegem că ceasul care costă 30 $ și cel ce costă 300 $ arată una și aceeași oră.

Dacă avem un portofel care costă 30 $ sau unul cu prețul de 300 $, în ambele încape aceeași sumă de bani.

Chiar dacă conducem un automobil de 150.000 $ sau o mașină de 30.000 $, drumul și distanța sunt egale și vom ajunge la aceeași destinație.

Dacă vom bea o sticlă de vin de 300 $ sau una de 10 $, «plăcerea» va fi similară.

În casa în care trăim, cu suprafața de 300 m² sau 3.000 m², suntem la fel de singuratici.

Adevărata fericire din sufletul vostru nu provine de la lucrurile materiale ale acestei lumi.

Atunci când călătoriți cu avionul pe un loc de clasa business sau clasa economică, dacă avionul cade, dumneavoastră cădeți împreună cu el.

Cinci lucruri incontestabile:

1. Nu educați în copiii voștri aspirația de a deveni bogat! Educați-i astfel încât ei să tindă să devină fericiți. De aceea, când vor crește, ei vor ști ce înseamnă valoarea lucrurilor, nu prețul lor.

2. Consumați mâncarea ca pe medicamente! În caz contrar, veți fi nevoiți să luați medicamentele în calitate de mâncare.

3. Cel care vă iubește nu vă va părăsi niciodată, chiar dacă ar avea 100 de motive să renunțe la dumneavoastră. El/ea va găsi întotdeauna un motiv ca să rămână puternic/ă și să nu vă părăsească.

4. Există o mare diferență între a fi om și a fi uman.

5. Dacă doriți să mergeți repede, mergeți singur! Dar dacă doriți să ajungeți departe, mergeți împreună!

Cei mai buni 6 medici din lume:
1. Lumina solară.
2. Odihna.
3. Exercițiile fizice.
4. Dieta.
5. Încrederea în sine.
6. Prietenii.

Să aveți prieteni în toate etapele vieții și bucurați-vă de o viață sănătoasă!”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Radu Moraru: „Ne vor lua cu izoleta și ne vor vaccina obligatoriu! Și veți vedea, la Nașul TV, niște legume. O să ne pună-n geam ca să râdeți de noi”

5 COMENTARII

  1. Grigore, din pãcate nu este prima oarã când publicati cuvinte atribuite unei personalitãti (vie sa decedatã) pescuite pe nu stiu unde si care nu sunt altceva decât FAKE NEWS !
    Acest mod de a face jurnalism nu vã preamãreste si nu vã credibilizeazã.
    Fiti un pic mai atenti cu ce puneti în foaie…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -