Ministrul Sportului, Eduard Novak, se antrenează în Bulgaria, pentru că în România nu există un velodrom practicabil!

9
195
Eduard Novak

Ministrul Tineretului şi Sportului, Carol-Eduard Novak (45 de ani), se antrenează la Plovdiv, în Bulgaria, pentru a putea participa la Jocurile Paralimpice de la Tokyo. Motivul: în România nu există un velodrom în stare de funcționare!

La sfârşitul secolului XIX, România avea un velodrom modern pentru epoca respectivă, construit din lemn. Acum, singura construcţie de acest tip, cea din cadrul Complexului Sportiv Dinamo, construită în 1952, este impracticabilă, din cauza stării de degradare avansate.

În Bulgaria, Eduard Novak are posibilitatea să se antreneze atât pentru proba de velodrom, cât şi pentru şosea, alături de un alt ciclist paralimpic, Eduard Moescu.

Ciprian Anton, șeful misiunii române la Jocurile Paralimpice, a declarat: „La Izvorani suntem cei care reprezintă atletismul şi tir cu arcul; judo se află în momentul de faţă în izolare la Cluj-Napoca, iar ciclismul în Bulgaria, la Plovdiv. Respectăm regulile impuse de organizatorii Jocurilor Paralimpice de la Tokyo şi avem această perioadă de 14 zile de stat în bula sanitară. Echipa de ciclism se va afla în zona de bulă în Bulgaria, pentru că doar acolo au velodrom şi au şi şosea pentru exersarea tehnicilor lor înainte de a pleca spre Tokyo. Ulterior va trebui să facem un test PCR înainte cu 96 de ore, apoi un alt test cu 72 de ore, înainte de a ajunge în Japonia. Avem cel puţin patru aplicaţii pe care trebuie să le instalăm în telefon şi trebuie să raportăm în fiecare zi starea noastră de sănătate. Cred că avem de respectat aceleaşi reguli ca şi sportivii olimpici, se merge pe aceeaşi linie”.

Întrebat cum comentează prezenţa ministrului Tineretului şi Sportului în delegaţia sportivilor care vor concura în Japonia, Anton a afirmat că Eduard Novak este un exemplu, având în vedere că se află la cea de-a cincea prezenţă la Jocurile Paralimpice.

„Pentru noi este o bucurie imensă, pentru că are experienţa mai multor ediţii ale Jocurilor Paralimpice şi finalizate cumva cu succes. Este un exemplu de voinţă pentru noi. Noi ne încărcăm cumva pozitiv şi nu vreau să sune pompos, dar ne bucurăm, iar pentru noi este o onoare să mergem împreună la această competiţie. Chiar dacă noi vom fi cazaţi în Satul Olimpic, iar dânsul va fi la un alt hotel, la o oră distanţă de noi, vom păstra legătura constant, pentru că trebuie să raportăm starea de sănătate şi toate celelalte. În concluzie, ne bucurăm mult că domnul ministru, la vârsta pe care o are acum şi la determinarea pe care o are şi la cât de mult îşi doreşte să schimbe sistemul la noi în ţară, încă este activ şi este alături de noi. Facem o echipă, indiferent că este ministru sau sportiv, suntem reprezentativa României şi nu există diferenţă de titulatură”, a afirmat oficialul Comitetului Naţional Paralimpic.

Referitor la intenţia ministrului Novak de a dubla premiile acordate medaliaţilor la Jocurile Olimpice şi Jocurile Paralimpice, Ciprian Anton a spus că acest fapt ar aduce un plus de ambiţie pentru sportivii români.

„Am să vă răspund din punctul de vedere al sportivului de performanţă, pentru că sunt jucător de tenis în scaunul rulant de mai bine de 17 ani> orice venit în plus sau orice imbold din punctul ăsta de vedere ne ambiţionează să vrem mai mult. Eu cred că sportul în general are nevoie de o încurajare mai mare, iar dublarea acestor premii – atât olimpice, cât şi paralimpice – nu poate aduce decât tot un plus. (…) Dublarea premiilor nu poate aduce decât o determinare mult mai mare, pentru ca noi să facem mai multe pentru sportul românesc”, a mai spus vicepreşedintele Comitetului Paralimpic Român.

Cei 7 sportivi care vor reprezenta România la Jocurile Paralimpice de la Tokyo

Delegaţia României la Jocurile Paralimpice de la Tokyo (24 august-5 septembrie) va fi compusă din 7 sportivi, care vor concura la tenis de masă, judo, atletism, ciclism şi tir cu arcul. Obiectivul este câştigarea a trei medalii, a declarat vicepreşedintele Comitetului Naţional Paralimpic, Ciprian Anton.

  • Eduard Novak – ciclism
  • Eduard Moescu – ciclism
  • Octavian Tucaliuc – atletism
  • Tabita Vulturar – atletism
  • Bobi Simion – tenis de masă
  • Alex Bologa – judo
  • Eugen Pătru – tir cu arcul.

Ciprian Anton despre șansele la medalii: „Îl avem pe Alex Bologa la judo, nevăzător, este singurul din ţară care practică acest sport. De mai bine de doi ani şi jumătate, este numărul 1 mondial şi are şanse să obţină medalie. În mod sigur aşteptăm o medalie de la Alex Bologa. La atletism, la fel, apoi domnul ministru Novak sperăm să obţină medalii la velodrom sau şosea, pentru că are deja istorie în zona asta. La atletism sperăm ca Tabita Vulturar să fac o figură frumoasă, alergând foarte bine la 100 de m, Octavian Tucaliuc – la aruncarea suliţei…”

România a cucerit până acum 4 medalii la Jocurile Paralimpice, dintre care trei au fost obţinute de Eduard Novak, actualul ministru al Tineretului şi Sportului: aur în 2012, la Londra (ciclism – urmărire individuală, categoria C4), argint în 2008, la Beijing (ciclism – contratimp, cat. LC2) şi la Londra în 2012 (ciclism – contratimp, cat. C4),. O medalie de bronz a câştigat Alex Bologa, în 2016, la Rio (judo – cat. 60 kg).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „Dosarul din SUA” al lui Florin Cîțu, detonat de un site care militează pentru legalizarea canabisului! Amenințări timp de două zile, înainte de publicarea datelor

* CTP: „Mi se pare absurd ca Florin Cîțu să-și dea demisia. El e reabilitat, Dragnea nu era reabilitat!”

* FOTO. Presa americană în 2000: Florin Cîțu a fost oprit de polițiști la ora 2.11 noaptea. Intersecția în care a fost prins + casa în care locuia

* Presa lui Viktor Orban îl atacă violent pe Ludovic Orban: „Transilvania e bântuită de un zombi al lui Ceauşescu”

* Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

* Robert Turcescu către cei care o susțin pe Clotilde Armand: „Asta e democrație, tembelilor? Hai, acum liber la înjurat, că doar asta știți!”

* A murit generalul Kemenici, comandantul unității militare în care au fost împușcați soții Ceaușescu. Kemenici era „pe mână” cu spionul sovietic Militaru. A făcut diversiuni mortale și a încercat să șteargă urmele lor cu bidineaua

* Radu Herjeu a fost recuperat de PSD la Metropola TV. E plătit de clanul Firea-Pandele, ca „invitat permanent”, cu banii cetățenilor din Voluntari

* Un fost ministru s-a înecat cu un un cățel de usturoi, pe litoral, la ora 2.00 noaptea. L-a salvat un medic adus de acasă

* America își trimite Infanteria Marină să evacueze Ambasada din Afganistan, amenințată de ofensiva talibanilor

9 COMENTARII

  1. Dar novak asta,ministrul,nu ciclistul,ce a pazit pana acum la un an de la venirea in minister? In loc sa confiste stadionul echipei de rugby a tarii,facut cu investitii private si sa-l dea pe tava lui becali,ca teren de antrenament,din interese proprii,mai bine cerea finantare pentru velodrom,pentru scrima,pentru toate sporturile care au nevoie de investitii,nu de vorbe goale si de un ministru certaret si arogant-badaran,chiar!-cu sportivii!

    • MARE DEZAMĂGIRE, acest Novak (ca ministru, bineînțeles!)…

      Apropo…, nu suntem bucureșteni (nici cicliști…), dar parcăăă… exista un velodrom în Capitală, nuuuuu?????!

      Ce s-a întâmplat cu el…, dacă mai există de ce nu-l renovează-și-modernizează, pe ăla MĂCAR????????????????????!!!

      • La Jocurile-Olimpice, de la ediție-la-ediție aproape…, seee… TOOOOT mărește numărul de probe de ciclism-în-sală/velodrom, implicit și numărul de medalii pentru acest sport!

        De ce nu încercăm și noi să ne creștem șansele la (MAI MULTE!) medalii-olimpice, construind baze pentru acest sport???!!!

        • Și daaa…, a fost COMPLET-AIUREA replica ministrului Novak către Anamaria Brânză-Popescu (careee…, nu-i vorbăăă…, nici ea nu fusese prea coerentă!)…

          Probabil că ministrul a vrut să sublinieze faptul că EA, personal, NU datorită lipsei condițiilor-de-pregătire a ratat „la-mustață” medalia-de-aur…, dar cum el nu stăpânește grozav limba românăăă… NU s-a făcut prea bine înțeles!!!

          ORICUM, pe fond, REPROȘUL vicecampioanei-olimpice era PERFEEECT-ÎNTEMEIAT: dacă s-ar fi INVESTIT (!!!) mai mulți bani în sport (mai ales la nivel de descoperiri-de-talente, de copii-și-juniori!), NU AM FI AJUNS SĂ COBORÂM (!!!) pe locul 46 în clasamentul pe medalii la Olimpiada-de-Vară (că la cea de iarnăăă…, toooot cu „bronzul” de la bob-2, cu Ion Panțuru – pilot și Nicolae Neagoe – frânar, de la Grenoble-1968, o să rămânem, se pare peee… VECIE!!!)…

      • De fapt, scrie și-n articol, chiar la început:

        ” (…) La sfârşitul secolului XIX (!!! — N. n.), România avea un velodrom modern pentru epoca respectivă, construit din lemn. Acum, singura construcţie de acest tip, cea din cadrul Complexului Sportiv „Dinamo”, construită în 1952, este impracticabilă, din cauza stării de degradare avansate. (…) „

  2. Asta-iii… TAREEEEE…, așa ceva poate fi posibil NUMAI-și-NUMAI înnn… „ETERNA, UNICA și MEREU-FASCINANTAAA ROMÂNIEEE” (Sic!), ca să parafrazăm titlul cărții-album celebre prin… SCANDALUL care s-a declanșat, în acei primi ani de după așa-zisa „revoluție”, în legătură cu suma… IMENSĂĂĂ plătită, chipurile…, de către Statul-Român, din ordinul lui Ion Iliescu, unei edituri din Franța, care a demonstrat cu-acte că, de fapt, primise doar… un sfert din banii aceia-PUBLICI, restul fiind FURAȚI de OAMENII-lui-ILIESCU!!!

    Suntem, cu-adevărat, un popor… UNIC, FASCINANT și, (chiar) de aceea probabil: ETERN, dom’leee…, daaaaaaaaaaaaaaaaaaa?!!!

    Recitam noi, CU-NĂDUFFF…, pe la serbările-școlare, înainte de 1990, poezia NEMERNICULUI de Victor Tulbure, care ne-a NENOROCIIIIT (noroc căăăă… DOAR PARȚIAL!) copilăria-și-adolescența: „PE LUME NU SUNT MAI MULTE ROMÂNII!”, așa suna fiecare sfârșit de strofă…

    Și a completat SUPER-TALENTATUL Radu Paraschivescu, într-o paranteză inclusă chiar în titlul uneia dintre (relativ-)recentele sale cărți: „Pe lume nu-s mai multe Românii (PLANETEI… ASTA I-AR MAI LIPSI!)”…

    • Iar acest Novak (pe care-l admirăm, desigur, pentru voința de a performa în sport deși… nu are decât un picior!), în care chiar AM CREZUT dar… NE DEZAMĂGEȘTE ÎNCONTINUU, ne demonstrează încă o dată că au dreptate ungurii-din-Ungaria când spun ceea ce spun, cu IRONIE/BATJOCURĂ-și-REPROȘ, despreee… maghiarii-din-România: că s-au cammmm… „ROMÂNIZAT”, la-MINTE -și-CARACTER cel puțin!!!

      (Apropo…, ACELAȘI LUCRU, îl spun, pe un ton la fel de… DEPRECIATIV, șiii… NEMȚII-din-Germania/Austria?Etc, despreee… Iohannis-ii de pe la noi, daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa?!!!)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here