joi, martie 28, 2024
AcasăLumeaMartina, 26 de ani: "Am cancer, dar din cauza Covid nu mă...

Martina, 26 de ani: „Am cancer, dar din cauza Covid nu mă pot trata. Fiți responsabili! De voi depinde și viața mea”

-

Martina Luoni, o tânără de 26 de ani care trăiește la Milano, se luptă de 3 ani cu un cancer la colon. Cu ocazia pandemiei de Covid-19, ea a povestit, într-un clip video pe profilul său de Instagram, despre dificultățile pe care le întâmpină în primirea tratamentului pentru boala sa.

„Spitalele sunt în pragul colapsului și noi, bolnavii de cancer, nu mai putem primi tratamentul necesar. Fiți responsabili! Comportamentul vostru influențează și viața altor persoane, cum aș fi eu” – Martina Luoni

În decurs de câteva ore, clipul video postat de Martina Luoni a devenit viral pe rețelele de socializare din Italia. Tânăra de 26 de ani povestește despre dificultățile pe care le întâmpină în primirea tratamentului pentru boala sa. Ea lansează un apel la responsabilitate: „Spitalele din Lombardia sunt în pragul colapsului, sunt persoane ca mine care nu mai pot primi tratamentul necesar, iar asta este o responsabilitate a noastră, a tuturor”.

Conform Fanpage.itmesajul video a avut peste un milion de vizualizări în mai puțin de o zi și a fost distribuit de nenumărate personalități din Peninsulă.

Mesajul Martinei: din experiența ei să învețe și cei care nu iau în serios pandemia de coronavirus, punând în pericol viața altor persoane. „Spitalele sunt în colaps, iar noi, bolnavii, nu mai putem primi tratamentul necesar, pentru că operațiile chirurgicale care nu sunt urgente au fost suspendate. De aceea, vă cer să respectați normele și să nu ajutați la răspândirea virusului, deoarece comportamentul vostru influențează și viața altor persoane mai vulnerabile, cum sunt și eu”, a spus Martina.

- Advertisement -

Apelul său este în special pentru tinerii de vârsta ei, pe care astă-vară i-a văzut cum se distrau ca și cum virusul nu ar exista, uitând ce s-a petrecut în luna martie în Italia. „Când spuneți că voi sunteți tineri și că vouă nu vi se poate întâmpla nimic, ar trebui să vă gândiți la sora, la mama sau la bunica voastră. Familiile voastre – eu nu vă doresc asta! – ar putea avea nevoie de tratament medical, nu doar de Covid. Dar, dragi tineri, nu vor putea avea acces la el”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

INTERVIU. Cristian Diaconescu despre alegeri și vize: ”Cu Biden, avem o șansă care nu se mai întoarce în 20 de ani”

Restricții anti-Covid dure, începând de luni: toate școlile închise, masca obligatorie peste tot, magazinele închise după ora 21.00

Profesor dat afară pentru că a refuzat să predea online. Altuia, din același motiv, i-a fost micșorat salariul

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -