vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNews“Mama națiunii” se pricepe la toate. Firea acuză PNL pentru facturile mari...

“Mama națiunii” se pricepe la toate. Firea acuză PNL pentru facturile mari la energie și promite că va rezolva ea criza

-

Gabriela Firea, ministrul Familiei din Guvernul Ciucă, s-a lansat luni în atacuri foarte dure la adresa aliaților de la PNL, spunându-le românilor că “guvernele trecute” sunt în totalitate responsabile de explozia prețurilor la energie. România “trăiește coșmarul facturilor uriașe” pentru că guvernele PNL au liberalizat „haotic” piața, a pretins Firea.

Atacurile sunt pe cât de vehemente, pe atât de neașteptate și lipsite de temei. Firea ocupă în Guvern o poziție care n-are absolut nicio legătură cu criza energetică. Mai mult, politiciana n-are nicio competență și nicio tangență cu domeniul. Criza energetică a avut în primul rând cauze externe – războiul Rusiei cu Uniunea Europeană și reducerea furnizării de gaze către o piață care și-a sporit consumul odată cu depășirea depresiunii economice.
De reglementarea pieței de energie și de derularea corectă a procesului de liberalizare răspunde ANRE, o instituție care e controlată de ani buni și în totalitate de PSD – toată conducerea Autorității Naționale de Reglementare în Energie este compusă din politicieni PSD, foști parlamentari.

De vină sunt „guvernele trecute” care ar fi făcut liberalizarea, nu ANRE-ul controlat 100% de PSD și nici criza mondială

Firea pretinde că liberalizarea pieței a fost “decisă de guvernele trecute”, deși despre acest lucru se știa de foarte mulți ani și fusese convenită cu Uniunea Europeană. ANRE trebuia să implementeze foarte multe măsuri în pregătirea momentului liberalizării, dar instituția condusă de fostul deputat PSD Dumitru Chiriță (salariu de 57.000 de lei pe lună) n-a făcut absolut nimic. Mai mult, a blocat inițiative venite din partea altor instituții care asistau consternate la această paralizie, favorizând astfel direct companiile de distribuție în defavoarea populației.

Aparent fără activitate la Ministerul Familiei, fosta primăriță a Bucureștiului și-a făcut timp să scrie pe Facebook ca și cum ANRE n-ar fi în ograda PSD, cerând pe un ton imperios sancțiuni împotriva furnizorilor care au profitat de lipsa de reacție a instituției.

- Advertisement -

Postarea se încheie cu o altă minciună și manipulare: Firea pretinde că dacă Guvernele PNL n-ar fi liberalizat piața și ar fi lăsat „în vigoare măsurile de plafonare dispuse de guvernarea PSD“, n-ar fi avut loc explozia prețurilor.

În realitate, nimeni nu putea să mai amâne liberalizarea pieței gazelor, pentru că aceasta făcea parte din angajamentele României față de UE. Uniunea Europeană a oferit sprijin și asistență, precum și repetate amânări, pentru ca România să-și pună la punct mecanisme de control astfel încât să nu aibă loc abuzuri. Dar Guvernele PSD în principal (2012-2015, 2017-2019) n-au mișcat un deget pentru a face ceva. În plus, ANRE – instituție controlată 100% de PSD – are statut independent și nu poate interveni acolo nimeni, nici măcar Parlamentul.

Postarea plină de minciuni, manipulări și populism a Gabrielei Firea

Azi facem pasul decisiv pentru prezentarea soluțiilor care să completeze măsurile anunțate de guvern, astfel încât scumpirea energiei să fie suportabilă pentru populație și economie. Acestea vor fi prezentate și discutate în Coaliție, pentru ca apoi să poată fi preluate și aplicate. Ideea esențială este ca oamenii și companiile să primească un sprijin real și consistent acum, când au cea mai mare nevoie de el.

- Advertisement -

Criza extraordinară care se profilează reclamă atitudini și soluții extraordinare, pe care nu ezităm să le luām.

Bulgărele facturilor mari ale energie nu trebuie lăsat să se transforme într-o avalanșă care să măture tot!

PSD respinge categoric demagogiile și acuzațiile stupide că ar fi populism demersurile pe care le face pentru a stinge incendiul scumpirilor care amenință să pârjolească tot.
Nu este niciun populism să faci tot ce se poate ca oamenii să-și poată duce viața normal, chiar și după ce-și achită factura la curent sau gaz, și să nu rămână în frig și întuneric.
Nu este deloc populism să te preocupe ca zeci de mii de IMM-uri și companii cu mii de angajați să NU fie aruncate-n faliment de prețurile uriașe ale electricității sau gazelor.
Nu este pic de populism în eforturile ca școlile, spitalele, instituțiile statului să continue să aibă electricitate și gaze, să funcționeze normal, să rămână capabile să-și achite facturile la utilități.

PSD ia în calcul toate opțiunile posibile, de la revenirea temporară la prețuri reglementate până la reducerea TVA, eliminarea unor costuri suplimentare în factura de energie, plafonare, compensare, vouchere, tarife sociale, scheme de sprijin pentru companii.
Măsurile anunțate de guvern – reducerea TVA la 5% pentru energia electrică furnizată consumatorilor casnici, cu un consum lunar de până-n 300 de kwh și compensarea certificatului verde și a cogenerării reprezintă un pas necesar, dar prea mic, față de gravitatea situației.

Aplicarea trebuie să fie mai rapidă, de la 1 februarie, și trebuie eliminate procedurile birocratice absurde, de tipul verificării tuturor facturilor.

Trebuie NEAPĂRAT introduse sancțiuni severe pentru furnizorii care refuză să aplice legea plafonării și compensării!

Este imperios ca măsurile de susținere dar și de eliminare a birocrației inutile să se extindă și asupra IMM-urilor și companiilor: acum, de exemplu, e necesară completarea unei cereri, iar firmele care stau cu chirie (mall-uri, ateliere, depozite, hale de producție etc) nu pot beneficia de plafonare/compensare.

Ideea esențială pentru care insistăm este ca aplicarea măsurilor sa fie simplă, rapidă, eficientă, fără birocrație stupidă, iar efectele să se vadă rapid, povara facturilor majorate să devină suportabilă.

Pe de altă parte, atragem atenția că România trăiește coșmarul facturilor uriașe la energie din cauze liberalizării haotice a pieței, decisă de guvernele trecute.

Dacă ar fi rămas în vigoare măsurile de plafonare dispuse de guvernarea PSD, nu s-ar fi ajuns la actuala situație limită.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Game over! Djokovici a pierdut procesul și va fi expulzat din Australia. Fatal i-a fost faptul că a devenit idolul anti-vacciniștilor

* „Am avut neșansa să mă nasc în țara în care un organ îți omoară puiul și, ca să verifice dacă l-a omorât, îl împunge cu piciorul”. Tristețea nepoatei de ostaș austriac din Primul Război Mondial și a fiicei de fotbalist din echipa națională

* Hal de polițist: s-a dus la o prostituată, drogat, în uniformă, a înșelat-o la bani, apoi a făcut accident și a refuzat verificarea alcoolemiei

* AGENȚII HAOSULUI (3). Extremiștii de la AUR – „Coloana a V-a” a unei puteri străine în România?

* VIDEO. CTP despre asaltul AUR asupra Primăriei din Timișoara: „Asta făceau «Cămășile brune» în Germania anilor ’20-’30”

* Tovarășe Kuzmin, când URSS ne-a smuls cu forța Basarabia și nordul Bucovinei, cine era agresorul? Dar când ne-a impus un regim criminal pentru 45 de ani? Ori când Stalin a omorât prin înfometare peste 10 milioane de ucraineni?

* Mincinoasa Monica Pop, zdrobită cu cifre de DSU: „Astăzi, 392 din cei 441 de pacienți Covid de la ATI sunt nevaccinați, iar 34 din cele 36 de decese sunt ale unor persoane nevaccinate”

* Prejudiciul produs statului de „banda lui Vanghelie”, în noul dosar de corupție: peste 50 de milioane de euro!

* Fost senator PSD, cercetat penal pentru abandon de familie. Liviu Tit Brăiloiu, acuzat că a refuzat să-și recunoască un copil

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (63) / Escală ratată la Judeţeana de Partid

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Acum o faceți pe Firea VRĂJITOARE dar parcă văd ce pupincureală o să faceți când o să candideze și o să fie aleasă PREȘEDINTELE ROMÂNIEI la viitoarele Alegeri Prezidențiale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -