vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsMacron, atac bizar la nevaccinați: "Nu sunt cetățeni, nu vor putea merge...

Macron, atac bizar la nevaccinați: „Nu sunt cetățeni, nu vor putea merge nicăieri! Vreau să-i enervez până-n pânzele albe, asta-i strategia Guvernului!“

-

Președintele francez Emmanuel Macron a lansat marți un atac de-a dreptul neobișnuit, pentru un politician, la adresa celor circa 5 milioane de concetățeni care nu s-au vaccinat împotriva Covid. Euronews.com relatează că șeful statului a spus că nevaccinații nu sunt cetățeni și că nu vor fi lăsați să meargă nicăieri, strategia Guvernului fiind să-i enerveze cât de mult se poate.

Furia lui Macron se explică, în bună măsură, prin prisma cifrelor din valul 5. Franța se confruntă cu cea mai mare ascensiune a numărului de cazuri de după izbucnirea pandemiei, consecință a faptului că varianta Omicron a Covid e cu mult mai contagioasă decât cele de până acum. Marți au fost 271.686 de noi infectări – trebuie însă menționat că în Franța oamenii sunt testați masiv și „pe bune”. Faptul că 73,5% dintre oameni sunt imunizați cu schema completă a făcut ca numărul de decese să fie mult mai mic decât în valurile anterioare – marți au fost 351 de morți.

Prin comparație, Rusia – cu doar 15.903 cazuri declarate oficial, a avut în aceeași zi 834 de decese, dar în condițiile în care doar 45,96% dintre locuitori sunt imunizați.

„Atunci când libertatea mea o amenință pe cea a altor oameni, eu devin iresponsabil. O persoană iresponsabilă nu mai este un cetățean!“

Mai trebuie adăugat că Macron face aceste declarații foarte ofensive când până la alegerile prezidențiale – unde candidează pentru al doilea mandat – mai sunt doar 3 luni.

- Advertisement -

Într-un interviu pentru Le Parisien, Emmanuel Macron a spus că e decis să acționeze decisiv împotriva celor care refuză să se imunizeze: „Nevaccinații, chiar vreau să-i enervez. Și vom continua să facem asta până-n pânzele albe. Aceasta este strategia. Atunci când libertatea mea o amenință pe cea a altor oameni, eu devin iresponsabil. O persoană iresponsabilă nu mai este un cetățean!”.

Șeful statului francez a menționat că n-are de gând să îi oblige pe oameni să se vaccineze, dar aceștia vor avea mult restricționat accesul la locurile publice: „Nu-i voi trimite la închisoare, nu-i voi vaccina cu forța. Prin urmare, trebuie să le spunem: din 15 ianuarie nu veți mai putea merge la restaurant, nu veți mai putea ieși la o băutură, nu mai puteți merge la cafea, nu mai puteți merge la teatru, nu mai puteți merge la cinematograf”.

Opoziția a criticat foarte dur afirmațiile lui Macron. Parlamentul a suspendat dezbaterea noii legi a certificatului de vaccinare

Bineînțeles, declarațiile lui Macron au stârnit o furtună în Parlamentul Franței. Parlamentarii au refuzat, marți noaptea, să mai dezbată proiectul de lege al certificatului de vaccinare. Conform noii legi, certificatul sanitar ar deveni unul de vaccinare: chiar dacă au test negativ, persoanele nevaccinate n-ar mai putea să intre în unele spații publice.

- Advertisement -

Opoziția a criticat dur afirmațiile președintelui Franței, numindu-le „nedemne” și „jignitoare”. Sesiunea a fost suspendată. Cei doi candidați la președinție ai extremei drepte, Marine Le Pen și Eric Zemmour, l-au acuzat pe Macron că urmărește „divizarea francezilor” și că vrea să-i transforme pe nevaccinați în cetățeni de mâna a doua.

Și candidata dreptei tradiționale, Valerie Pecresse, s-a declarat „ofensată”: „Nu e treaba președintelui Republicii să-i separe pe francezi în buni și răi”.

Potrivit datelor, majoritatea celor 3.665 de oameni aflați acum la terapie intensivă în Franța sunt nevaccinați – asta, deși proporția populației neimunizate este de doar 25%.

Aglomerația din spitale a determinat și în Franța măsuri care s-au luat astă-toamnă în România, numeroși pacienți cu alte afecțiuni fiind reprogramați pentru a-i primi pe nevaccinații în stare gravă din cauza Covid.

Remi Salomon, președintele Comisiei Medicale APHP, care vorbește în numele spitalelor publice din regiunea Paris, a sintetizat problema: „Dacă toată lumea ar fi vaccinată, n-ar exista nicio criză sanitară acum”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Dorințele bolnave ale actorului Mihai Mălaimare: ieșirea României „din ghearele UE”, interzicerea votului pentru românii din diaspora, naționalizarea averilor

* Într-un cincinal, „specialii” au păpat de la buget peste 8,6 miliarde de euro. Într-un singur an, au consumat cât 7 ministere la un loc

* Daniel Ghiță (deputat PSD), declarații imbecile: „Hohenzollern, familie degenerată formată din hoți, sperjuri, trădători și criminali” / „A ținut poporul român în sărăcie, nedreptate, abuzuri infinite“

* GRIGORE CARTIANU: Dracii (Povești la gura sobei)

* „Plugușor” șocant al PSD despre aliați: „S-a sculat mai an / Prezident sasan / Și-a încalecat / Pe un cîț drogat, / Cu pene de graur, / Cu foame de aur, / Cu frâu securist, / Cu jeg PNL-ist“

Dezlănțuire de ură a unui anti-vaccinist român din Suedia față de fiica sa, doctorița Laura Ghibu, care a îndrăznit să-i pună la punct idolii conspiraționiști: Dana Budeanu, Monica Pop și popa Terheș

Radu Moraru către Șoșoacă: „Diana, draga mea, te implor: ia-mă consilier!” / „Ești inteligentă, Kovesi e zero pe lângă tine” / „Te-aș pune șefa procurorilor din România, să bagi spaima în toți” / „Dacă facem echipă, nu ne mai învinge nimeni”

Deputat USR: „Nu-l voi ierta pe Victor Socaciu. A primit peste rând rinichii care ar fi salvat doi copii. Am fost la înmormântarea lor”

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (53) / Flancat de generali sovietici, Ilie Ceaușescu făcea guvern condus de Ion Iliescu

* Șumudică l-a dat afară pe nepotul lui Erdogan!

 

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. O astfel de atitudine nu poate veni din partea unui om ci a unui reptilian. Chiar daca afirmatia mea starneste zambetul ii rog pe cei care o considera o gluma sa caute mai bine cine ne conduc.

    • O astfel de afirmatie poate veni numai din partea unui omcare spune ceea ce gandeste. Ne conduc cei pe care i-am ales. Ca-s masoni sau rusofili nu are nicio importanta. SUNT ALESI. Cand vom alege cu cap si cand vom fi in stare sa decantam minciunile servite cu larghete de televiziunile infractorilor de adevaruri, atunci vom alege mai cu cap. Pana atunci, trebuie sa ne asumam ca i-am ales. Macar atat.

  2. Bravo Macron! Ne-am saturat de antivaccinisti si conspirationisti! Este timpul sa vina vremuri normale cu oameni normali la cap! Nu bolnavi de propriile lipsuri de educatie care ne pun noua in pericol viata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -