Președintele PNL, Ludovic Orban, a lansat sâmbătă critici tăioase la adresa câtorva fruntași liberali din Timișoara, pe care-i acuză că au măsluit alegerile din filială, le-au interzis unor membri să voteze și au încălcat “grosolan” democrația internă din partid.
Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, e acuzat de deputatul liberal Claudiu Martin Chira că a tăiat de pe convocator 320 de membri PNL care nu voiau să voteze cu el. Nica a susținut, în schimb, că aceștia n-ar fi avut domiciliul în Timișoara.
Deputatul Chira l-a acuzat pe Nica de ”fraudarea alegerilor” din filială. Acesta este episodul 2 al scandalului, pentru că acum săptămâni a avut loc o altă adunare de alegeri, în care au câștigat susținătorii lui Orban, iar Alin Nica a anulat-o ulterior.
Aflat în competiție cu premierul Florin Cîțu la algerile pentru viitorul mandat de președinte al partidului, Ludovic Orban reclamă că la filiala din Timișoara au fost persecutați și “executați” simpatizanții săi de către aripa pro-Cîțu.
Orban spune că susținătorii premierului sunt mai puțini, dar cu funcții mai importante. Liderul PNL îi acuză că s-au folosit de asta ca să manipuleze alegerile interne.
Pentru rezultatul alegerilor de la Congresul PNL din 25 septembrie este foarte important cine câștigă, în această perioadă, filialele. Acestea își vor desemna apoi delegații care vor merge la Congres și vor vota conducerea națională a partidului.
Printre cei acuzați de Orban se numără Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș. Acesta s-a remarcat, astă-iarnă, nu doar prin atacuri asupra primarului Timișoarei, Dominic Fritz, tensionând relațiile cu partenerii de coaliție din USR-PLUS, dar și – culmea – asupra premierului Florin Cîțu, pe care acum îl susține!
În contextul pandemiei, al aglomerării secțiilor de terapie intensivă, Alin Nica a îmbrățișat atunci teorii conspiraționiste și complexe locale de inferioritate, acuzând Guvernul și “Bucureștiul” că ar ține intenționat Timișoara în carantină, ca să le facă rău timișorenilor. El a comparat demonstranții anti-mască din 2021 cu revoluționarii care au înfruntat gloanțele lui Ceaușescu în 1989, acuzând Guvernul Cîțu că alocă Timișoarei mai puține vaccinuri decât Iașiului sau Clujului.
Acum, Alin Nica este acuzat de tabăra pro-Orban – desemnată să conducă filiala Timiș, în urma unor alegeri care au fost însă anulate – că a schimbat yalele de la uși, pentru ca persoanele alese să nu poată intra în sediu!
Ludovic Orban o menționează și pe predecesoarea sa la conducerea PNL, Alina Gorghiu, în cazul „încălcărilor grosolane ale democrației interne” de la Timișoara. Gorghiu este senatoare de Timiș.
Acuzațiile aduse de Ludovic Orban fruntașilor PNL Timiș
„Condamn public încălcările grosolane ale democrației interne săvârșite la PNL Timișoara de Alin Nica, Dănuț Groza, Alina Gorghiu și Bogdan Ghelbere.
Le-am transmis înainte de conferința pentru alegerea conducerii organizației o adresă prin care le-am solicitat să respecte întocmai prevederile Statutului Partidului Național Liberal.
Totodată, le-am comunicat situația oficială a membrilor PNL la 31 decembrie 2020 și i-am avertizat că orice îngrădire a dreptului de vot a membrilor partidului poate conduce la sancțiuni îndreptate împotriva celor care au împiedicat membrii în drept ai PNL să-și exprime opțiunea, precum și la anularea alegerilor grav viciate prin aceste demersuri.
În calitate de președinte al Partidului Național Liberal, având obligația statutară de a veghea la respectarea Statutului partidului și de a garanta aplicarea acestuia, îmi rezerv dreptul de a acționa în conformitate cu prevederile statutare pentru sancționarea celor vinovați, precum și pentru anularea alegerilor de la Timișoara, desfășurate cu încălcarea normelor impuse de Statutul PNL și de deciziile organismelor de conducere ale PNL.”
Iată cum iasă la iveală pesedism-ul din PNL , acest partid atât de galben pe din afară ,dar atât de roșu în gândire!
Sa vedeti cv-ul acestui impostor ce crede ca judetul e mosia lui ! Un coate-goale ,nereudind la Eurovision,a gasit oportunitati in politica,dar nu in orice partid ,ci in unul cu sanse la guvernare si in care poti accede usor,profitand de buna credinta a oamenilor..cum s-a intamplat de 30 si ceva de ani incoace,incepand cu PNTCD,de exemplu.partid foarte urat de comunisti,de la noi,de la rusi,dar si de occidentali,ca nu se simteau bine sa vada inca in viata pe cei ce i-au tradat si i-au trimis astfel in inchisori!