joi, noiembrie 21, 2024
AcasăLumeaKim Jong Un reales la al 8-lea Congres (în unanimitate)! Pe sora...

Kim Jong Un reales la al 8-lea Congres (în unanimitate)! Pe sora sa a eliminat-o din conducerea Partidului

-

Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un a decis să-și schimbe din nou titulatura la șefia Partidului Muncitorilor – el nu va mai fi „președinte” (așa cum a fost din 2016 până acum), ci „secretar general” al partidului.

Marea noutate adusă de Congresul al 8-lea al partidului este însă alta: Kim Yo Jong, sora lui Kim Jong Un, a fost eliminată din conducerea partidului. Ea nu va mai face parte din Biroul Politic al Partidului Muncitorilor.

Potrivit analiştilor, schimbarea simbolică a titulaturii – din „președinte” în „secretar general” – îşi propune să consolideze autoritatea lui Kim Jong Un, în contextul în care Coreea de Nord suferă de o gestionare defectuoasă a economiei sale şi este mai izolată ca niciodată din cauza coronavirusului.

Kim Jong Un a fost ales preşedinte al partidului unic la precedentul Congres, cel din 2016.

Această schimbare de titulatură are loc după ce Kim Jong Un s-a angajat miercuri, în timpul Congresului, să consolideze capacităţile de apărare ale ţării, deja o putere nucleară, scrie Agerpres.

- Advertisement -

Nu mai e „președinte”, e „secretar general”

Cel de-al 8-lea Congres al Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord (WPK), care s-a deschis marţi la Phenian, a restabilit un Secretariat (abandonat în 2016) şi a modificat titulatura funcţiilor în cauză.

Duminică, Kim Jong Un a fost ales – în unanimitate! – secretar general al partidului, a informat agenţia oficială de presă nord-coreeană, KCNA: „Toţi delegaţii şi-au exprimat sprijinul deplin cu o salvă de aplauze”.

El a admis, cu acest prilej, eşecul politicii sale economice, subliniind că obiectivele planului de dezvoltare cincinal adoptat în 2016 nu au fost duse la îndeplinire „în aproape toate sectoarele”.

- Advertisement -

Coreea de Nord este mai izolată ca niciodată după ce şi-a închis frontierele în urmă cu un an, pentru a se proteja de răspândirea noului coronavirus, apărut în China, puternicul său vecin şi principal aliat.

Schimbarea de titulatură „este un alt mod indirect de a admite că planurile introduse în 2016 – inclusiv noul sistem al preşedintelui – nu au funcţionat cu adevărat”, a comentat Ahn Chan-il, cercetător la Institut mondial de studii nord-coreene de la Seul.

„Kim a vrut să-şi modeleze o nouă imagine, diferită de cea a tatălui său – devenind «preşedinte», dar se pare că simte nevoia să sublinieze legătura cu tatăl său pentru a-şi consolida poziţia de lider în aceste vremuri dificile”, a explicat el.

„Președintele etern” și „secretarul general etern”

Tatăl lui Kim Jong Un, Kim Jong Il, decedat în 2011, a rămas secretar general etern al partidului, în timp ce bunicul lui, Kim Ir Sen, fondator al Coreii de Nord şi mort în 1994, este preşedintele etern al ţării.

Eveniment festiv al partidului unic de la Phenian, Congresul și-a propus să consolideze autoritatea regimului în una dintre cele mai izolate ţări din lume.

Kim Jong Un – Kim Yo Jong

„Posibila succesoare” – sora Kim Yo Jong – a căzut în dizgrația dictatorului

Zvonuri conform cărora Kim Yo Jong ar fi căzut în dizgrația fratelui său au început să apară încă din aprilie 2019. Apoi, însă, dictatorul nord-coreean a început să dispară pentru perioade lungi de timp. S-a speculat că acesta ar fi grav bolnav, în timp ce o mulțime de publicații de tip tabloid au susținut inclusiv că acesta ar fi murit în timpul unei operații. Atunci s-a zvonit din nou că sora lui Kim ar putea fi o posibilă succesoare.

În august, informațiile obținute de serviciile secrete sud-coreene arătau că o parte din puterea lui Kim Jong Un ar fi fost delegată către mai mulți colaboratori apropiați, inclusiv către Kim Yo Jong.

„În prezent, Kim Yo Jong (…) conduce afacerile generale ale statului pe bază de delegare. Kim Jong Un îşi păstrează încă autoritatea absolută, dar o parte din ea a fost predată puţin câte puţin. Kim Yo Jong este liderul numărul 2 de facto, dar (Kim Jong Un) nu şi-a ales un succesor”, indica Serviciul de Informații sud-coreean la acea vreme. 

Imaginea pe care și-a făcut-o Kim Yo Jong în ultimii ani în presa occidentală și în zvonistica legată de regimul nord-coreean ar fi putut provoca decizia lui Kim Jong Un de a o elimina din conducerea oficială a partidului, în contextul în care regimul a fost definit ca fiind „condus de paranoia”.

Cum țara trece printr-o situație economică gravă și este izolată din cauza pandemiei, Kim Jong Un ar putea să se teamă că va fi înlocuit.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

1 COMENTARIU

  1. Se știe: la ăștia nu se pleacă din vârful Puterii(-TOTALE!) decât… CU-PICIOARELE-ÎNAINTE, cocoțat pe-un afet de tun!

    (O precizare… UTILĂ – Sic! –: istoria, chiar… aceea nu foarte îndepărtată în timp, ne învață că moartea lor, a dictatorilor-absoluți, poate fi naturală, accidentală sauuu… „ciudată, daaaaaaaaaa”?!!!)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -