Ancheta DNA de la sfârșitul anului trecut, efectuată la Vama Nădlac și care a ajuns la filialele PSD din Timiș și Arad, a avut un efect instantaneu și stupefiant: după scoaterea suspecților din circuit, încasările la frontieră au crescut de 25 de ori, scrie Adevărul.
În intervalul mai – octombrie 2020, sumele percepute de statul român ca taxe de la transortatorii care au tranzitat Vama Nădlac au explodat, pur și simplu, comparativ cu intervalul mai – octombrie 2019, deși anul trecut nu era nici criză, nici pandemie. Totul s-a întâmplat după ce, în decembrie 2019, procurorii DNA au ajuns cu ancheta la mai mulți parlamentari PSD din Arad și Timiș, acuzați că au pur pe roate un sistem piramidal de șpăgi la punctele vamale.
Sistem fanariot: pilele cumpărau funcțiile de la PSD, apoi cotizau lunar la partid 5-10.000 de euro, ca să fie ținute în funcții
Procurorii au pornit pe urma unor informații care spuneau că la cântarul de la Vama Nădlac 2, pe unde trec TIR-urile care intră și ies din țară, se încasau șpăgi de la transportatori. Sistemul era piramidal și pus pe roate, potrivit surselor pressalert.ro, de PSD-iști.
Coordonatorul rețelei era Cristian Horgea, membru PSD și soțul prefectei de Arad din acel moment, Florentina Horgea (aceasta a demisionat pe 15 noiembrie 2019).
Șpăgile variau între 5 și 100 de euro de mașină. O cotă-parte din mită urca mai departe către șefii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, instituție condusă de Cristian Ispravnic, personaj ajutat să intre “pe funcție” de de deputatul Dorel Căprar, șeful PSD Arad (ajuns între timp la PPU-SL, partidulețul lui Dan Voiculescu).
Conform surselor judiciare, sumele încasate lunar de la persoanele susținute în funcții variau între 5.000 și 10.000 de euro lunar. Pilele plăteau atât ca să-și cumpere posturile, cât și, ulterior, ca să fie păstrate acolo, într-un veritabil sistem fanariot.
Ancheta i-a mai vizat pe deputatul Florin Tripa și senatorul Ion Chisăliță, ambii de la PSD.
În decembrie 2019, opt persoane au fost reținute după audieri.
În luna octombrie 2020, încasările au crescut de 70 de ori față de octombrie 2019!
În mod absolut spectaculos, din acel moment, încasările la Vama Nădlac au explodat! Într-un comunicat al DRDP Timișoara se scrie: „Faţă de perioada mai – octombrie 2019, când în ACI Nădlac 2 s-au încasat pentru aceste activităţi specifice un total de 43.000 de lei, în perioada mai – octombrie 2020, veniturile au fost de peste 1.000.000 de lei. În procente, inseamă o creştere, în medie, de 2.500 % şi chiar 7.000 % în luna octombrie 2020 faţă de octombrie 2019”.
Au crescut încasările la absolut toate categoriile de taxe: roviniete, autorizații speciale de transport, amenzi etc. Acestea din urmă au urcat de la o valoare totală de 73.500 de lei în mai – noiembrie 2019 la 360.000 de lei în mai noiembrie 2020! O comparație între cele două perioade arată că, anul acesta, au fost înregistrate că au tranzitat vama cu 70.000 de vehicule în plus față de 2019!
Și asta s-a întâmplat deși în 2020, pe timp de pandemie, obișnuitul exod din vacanța de vară al românilor care lucrează în străinătate n-a mai avut loc.
Măsuri la Vamă după destructurarea rețelei PSD: controale inopinate inclusiv noaptea, supraveghere 24 de ore din 24, cei anchetați nu mai au acces
După episodul cu rețeaua șpăgarilor coordonată de PSD, s-au luat măsuri suplimentare la Vama Nădlac:
– reorganizarea personalului în punctele de lucru, prin restricţionarea accesului la punctele de tarifare a persoanelor care fac obiectul unor cercetări disciplinare;
– supravegherea permanentă a punctelor de lucru;
– verificarea periodică a documentelor ataşate în aplicaţia e-tarifare, aferente autovehiculelor ce fac obiectul tarifelor suplimentare
– confruntarea datelor de identificare cu datele înregistrate de poliţia de frontieră;
– efectuarea de rapoarte către organele competente cu privire la anumite aspecte privind săvârşirea unor posibile infracţiuni de natură penală;
– mobilizarea controlorilor de trafic pentru înregistrarea şi procesarea datelor acestor autovehicule, rezultând un număr de 70.000 autovehicule în plus verificate şi înregistrate, faţă de mai-septembrie 2019;
– controale inopinate la punctul ACI Nădlac 2, inclusiv în perioada de noapte.
Totul ok! Dar ziariști mai analfabeți ca voi, mai rar! Voi nu verificați greșelile de ortografie?Înțeleg că vă grăbiți, dar recitiți ce scrieți, că eu după 2, 3 greșeli, nu mai am chef să citesc!
Sunt curios,, dacă-mi publicați comentariul?!
trebuiesc controlati si cei de drumuri care favorizeaza contra cost mai ales bulgarii care transporta masini.
acestia au obiceiul sa rotunjeasca sumele de plata in favoarea lor si au un tupeu fantastic