Teodor Meleșcanu (78 de ani și 10 luni) a intrat în zodia prăbușirii definitive! La o zi după ce IICCMER a anunțat că va cerceta implicarea sa în apărarea regimului Ceaușescu pe 19-20 decembrie 1989, Curtea Constituțională (CCR) a decis că alegerea sa ca președinte al Senatului a fost neconstituțională.
Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea referitoare la alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului, stabilind că este neconstituţională, au precizat, pentru Agerpres, surse din CCR.
10 septembrie 2019: Teodor Meleşcanu (ALDE) a fost ales, în plen, în cel de-al doilea tur de scrutin, preşedintele Senatului, cu 73 voturi, în timp ce contracandidata sa, Alina Gorghiu (PNL), a avut 59 de voturi.
11 septembrie 2019: liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, anunţa că mai mulţi parlamentari din Opoziţie au semnat o sesizare către CCR privind modul neregulamentar în care Meleşcanu a fost ales la conducerea Senatului. Fostul ministru de Externe a fost susținut de PSD pentru această funcție, dar ALDE, partidul din care încă mai făcea parte, nu a fost de acord cu propunerea. Sesizarea a fost semnată de 33 de senatori de la ALDE, PNL, PMP, UDMR, precum şi de senatori neafiliaţi.
13 septembrie 2019: Biroul Politic Executiv al ALDE a „luat act” de excluderea din partid a patru fruntași care sfidau deciziile ALDE și jucau pe mâna PSD: Teodor Meleşcanu, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă şi Ştefan Băişanu. Ulterior, Meleşcanu a declarat că va depune acţiune în justiţie privind excluderea sa din ALDE.
22 ianuarie 2020: Curtea Constituțională admite sesizarea ALDE și a asociaților săi din această speță și decide că alegerea lui Teodor Meleșcanu la șefia Senatului a fost neconstituțională. Amenințat de un dosar penal în privința acțiunilor pro-dictatură din 19-20 decembrie 1989, dinozaurul ceaușist va trebui să părăsească funcția, pentru care vor fi făcute noi alegeri.
Dar cu banii incasati nelegal cum ramane?