Un avion militar C-17 Globemaster III al US Air Force (forțele aeriene ale SUA) a evacuat duminică seara, din Kabul, un număr-record de 640 de refugiați afgani care fugeau din calea talibanilor, relatează Defenseone.com. Cursa cu destinația Qatar a fost aproape de recordul mondial al numărului de pasageri ridicați în aer de o aeronavă Boeing, mai notează sursa citată.
În orice caz, publicația scrie că, după toate probabilitățile, a fost cel mai mare număr de oameni urcați vreodată într-un singur C-17, care este o aeronavă militară de tip cargo, uriașă, destinată transportului de echipamente, alimente, muniție.
Defenseone.com a identificat uriașa aeronavă în care au fost surprinse imaginile cu sutele de afgani așezați pe podea ca aparținând unității 436, cu baza în Delaware (SUA).
Imaginile în care mii de afgani iau cu asalt, disperați, aeroportul din Kabul, urcându-se cu sutele în aeronavele americanilor, au făcut înconjurul lumii. Propaganda rusă a prelucrat unele dintre filmulețe, făcute seara și în care se vedeau nedeslușit mulțimi de oameni încercând să intre în cala unui avion, și le-a răspândit masiv (inclusiv în România) cu mesajul: „Așa fug americanii din Afganistan”. Numai că oamenii care se cățărau în avioane nu erau americani, ci afgani, și nu era vorba de o fugă a soldaților SUA, ci o operațiune de salvare a unor localnici vizați de răzbunarea talibanilor.
Cursa 871 nu era inițial destinată să ia o asemenea încărcătură, dar afganii panicați s-au cățărat singuri în cală prin rampa pe jumătate deschisă a avionului, a explicat un oficial. Echipajul a renunțat la ideea de a-i da jos pe refugiați din avion, luând decizia de a pleca așa. „Aproximativ 640 de civili afgani au coborât din avion când au ajuns la destinație”, a explicat oficialul militar pentru Defenseone.com.
Vestea despre cursa plecată duminică seara, târziu, din Kabul, s-a răspândit după ce echipajul a transmis un mesaj radio în care anunța că transportă un număr estimat la 800 de pasageri. Oficiali ai armatei americane au venit acum cu precizarea că numărul real a fost de 640 de pasageri.