vineri, aprilie 26, 2024
AcasăNewsIartă-ne, Cumpănașule, că am îndrăznit s-o pomenim pe Alexandra!

Iartă-ne, Cumpănașule, că am îndrăznit s-o pomenim pe Alexandra!

-

Cei peste 25.000 de manifestanți din Piața Victoriei au cinstit memoria Alexandrei Măceșanu, fata de 15 ani, din Dobrosloveni (Olt), care a fost răpită și ucisă de monstrul din Caracal, Gheorghe Dincă. A fost și o lecție severă dată lui Alexandru Cumpănașu, zis „Unchiul”, hiena care încearcă să se cațere pe cadavrul copilei în acestă tristă vară.

Cumpănașu

Pe 2 august, Cumpănașu scria pe Facebook un text dictat parcă de conducerea PSD: „Dragi oameni buni, CER jegurilor care au ținut cu procurorii care au omorât-o (pe Alexandra – n. red.) să nu aibă cinismul de a cere tocmai EI să iasă lumea în stradă. Să lase jocurile electorale și politica departe de Alexandra. Când vom considera că nu mai este nicio speranță, familia Alexandrei vă va ruga să aprindeți o lumânare pentru ea în liniște, într-un loc nepolitizat din București și atât. Fără lozinici și manipulări”.

Două zile mai târziu, la B1 TV, Cumpănașu se bâlbâia: „Nu am zis să nu iasă oamenii în stradă! Este dreptul lor să protesteze. Am zis doar un lucru: să nu folosească figura Alexandrei, iar acest caz să nu ia o turnură politică. Să protesteze pentru ce vor!”

- Advertisement -

Oamenii buni nu s-au uitat în gura parvenitului Cumpănașu, ci și-au văzut de treburile lor. Au pus în Piața Victoriei fotografii ale Alexandrei și ale Luizei (cealaltă fată ucisă de monstrul din Caracal), pe care le-au înconjurat cu candele și lumânări aprinse, chiar în inima mitingului din centrul Capitalei. Protestatarii au scandat numele celor două biete adolescente și au purtat pancarte cu mesajul: „Alo, 112?”.

Cum memoria protestatarilor pro-justiție nu e atât de scurtă precum cea a Cumpănașului pro-corupție (interesantă poza lui alături de „Ciordache”, părintele Ordonanței 13), lângă pozele Alexandrei şi Luizei au fost puse şi fotografiile victimelor din Colectiv.

Iordache și Cumpănașu, perfect compatibili

Manifestanții din Piața Victoriei au cinstit memoria Alexandrei fără a-i cere voie lui Cumpănașu. Lumânările aprinse de niște oameni cinstiți înseamnă infinit mai mult decât smiorcăielile telenovelistice și crizele de nervi ale „Unchiului” parvenit, cel care a sifonat milioane de lei de la bugetul statului.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIŢI ŞI:

10 august cu branula-n mână și cu Holteru’-n piept

DEZVĂLUIRI. După 10 august 2018, coordonatoarea diversiunii „Jandarmerița paralizată” a fost Alessandra Stoicescu

„Adio, țară de căcat!” Bătut în fața casei sale, umilit de „112”, batjocorit la spital, scriitorul Gabriel Bota va părăsi România

FOTO-VIDEO. Un zâmbet larg de peste Ocean. Sorina a scăpat de spaimele unei Românii care-și terorizează copiii

DOCUMENT. Iată cine a ucis-o pe Alexandra! PSD și ALDE au scos din pușcării 3.592 de „Gheorghe Dincă” în 20 de luni

RECONSTITUIRE. Alexandra cerea ajutor, iar șeful Poliției Olt și-a continuat cheful cu somon, fripturi și șampanie

Oltul, Sicilia României. Mafia PSD Olt care a condamnat-o pe Alexandra: Iordache – Vâlcov – Stănescu – Ciocan

Ghinionul teribil al Alexandrei: n-a ajuns la noptiera în care se afla buletinul expirat al soției monstrului! Ar fi putut da adresa exactă la 112

STENOGRAME. Apelurile Alexandrei la 112. Dialoguri dureroase. Disperarea fetei e tratată de polițiști cu ironii criminale

PSD-ule, uită-te-n oglindă: tu ești monstrul din Caracal!

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -