Guvernul Ciucă a adoptat vineri o ordonanță de urgență scandaloasă, care, printre alte zeci de prevederi, elimină restricțiile pe care autoritățile de reglementare le aveau în privința achiziționării de autoturisme.
Printre autoritățile de reglementare ce-și vor putea cumpăra acum autoturisme fără limită de costuri sau de capacitate cilindrică se numără Curtea de Conturi (condusă de Mihai Busuioc), ANCOM (Telecomunicații – Vlad Stoica) și ANRE (Energie – Dumitru Chiriță). Majoritatea șefilor acestor instituții sunt oamenii PSD, puși pe vremea hegemoniei lui Liviu Dragnea.
Instituțiile publice nu aveau voie, prin lege, să achiziționeze autoturisme cu capacitate cilindrică mai mare de 1.600 cmc și mai scumpe de 18.000 de euro, inclusiv TVA.
Până acum, singurele instituții care erau exceptate de la regulă erau Administrația Prezidențială, Parlamentul și Guvernul României.
Ordonanța de Urgență 130/2021, adoptată vineri de Guvern și publicată sâmbătă în Monitorul Oficial, modifică Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice.
Ordonanța de urgență introduce această prevedere:
„La articolul 5, alineatul (9^4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(9^4) Prin excepție de la prevederile alin. (8), serviciile Parlamentului, Administrația Prezidențială, Curtea de Conturi, Secretariatul General al Guvernului, precum și ale autorităților de reglementare pot achiziționa, în condițiile legii, autoturisme după normativele proprii stabilite.”
În nota de fundamentare a OUG 130, publicată vineri de Ministerul Finanțelor, nu există nicio justificare pentru această măsură. Ea este doar enunțată, fără a exista o fundamentare: ”Se propune completarea art. 1 și 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, în sensul includerii și a Curții de Conturi între instituțiile care își stabilesc normative proprii de cheltuieli”