joi, noiembrie 21, 2024
AcasăMainGușă, Ciutacu și Cristoiu, surse de fake news pentru Sputnik. Cei trei...

Gușă, Ciutacu și Cristoiu, surse de fake news pentru Sputnik. Cei trei cântă în corul propagandei ruse

-

Cozmin Gușă, Victor Ciutacu și Ion Cristoiu au alimentat în ultimele zile teoriile conspirației privind infectarea cântărețului Marcel Pavel cu Covid-19. Teoriile lor au fost preluate de site-urile specializate în fake news, precum Sputnik.md și Ortodoxinfo.ro.

Conform unor surse din sistemul medical, citate de Newsweek.ro, starea lui Marcel Pavel s-a înrăutățit. Artistul este ajutat să respire cu masca de oxigen și are dureri musculare, din cauza infecției cu Covid-19.

Cu toate acestea, ignorând toate evidențele medicale, Cozmin Gușă susține, halucinant:

„Marcel Pavel este victima unui joc subteran și a unei farse. Vedeți cât de isterizați au devenit oamenii, totul exemplificat prin ceea ce i se întâmplă lui Marcel Pavel.

- Advertisement -

A avut două teste care au ieșit negative. Nici în acest moment, Marcel Pavel nu are niciun simptom de coronavirus, dar are o dublă pneumonie.

Se simte foarte prost, dar nu pe motiv de coronavirus. A fost obligat să semneze un act că nu vorbește cu presa.

El nu are coronavirus, totul e o mascaradă. Nimeni din familia lui nu s-a infectat.

- Advertisement -

Oamenii care l-au testat pe Marcel Pavel au fost bucuroși să constate că el nu are coronavirus”.

E drept că afirmațiile bezmetice ale lui Gușă sunt alimentate chiar de Marcel Pavel, care, după ce le-a mulțumit medicilor pentru profesionalismul cu care l-au îngrijit, a făcut o declarație de om smintit: „Nu susțin că există acest virus ordinar, nu l-am inventat eu, nu eu v-am blocat în case, nu spun că acest nenorocit de Covid-19 există sau nu există. Întrebați-i pe cei care l-au inventat și l-au răspândit pe întreaga planetă!”.

Vocile de încredere ale mincinoșilor de la Sputnik

În sprijinul teoriei conspirației pun serios umărul site-urile care care promovează știrile false pe filiera rusă. Iată ce scriu cei de la Sputnik.md, care-l citeză constant pe Victor Ciutacu:

„Cunoscutul jurnalist și realizator Victor Ciutacu aruncă o adevărată bombă: Marcel Pavel a filmat și la alte două mari televiziuni, dar… despre acelea se tace – deci nu există cazuri de coronavirus? Sau e vorba de o mare făcătură?

«În săptămâna în care se presupune că a dat coronavirus în stânga și-n dreapta, Marcel Pavel nu a filmat doar în Antena 1, ci și în Pro TV și Kanal D», atrage atenția Ciutacu, care întreabă: «Ăia-s mai rezistenți la Covid sau cele două trusturi încă nu au semnat parteneriatele media cu luptătorii împotriva virusului ucigaș și își țin angajații-n geam, să-i vadă lumea sănătoși?».

Sigur, aluzia este evidentă, iar Ciutacu nu este singurul care o spune. Recent, analistul Cozmin Gușă a avansat ipoteza unei mari făcături.

Ce-i, totuși, cu prostia și «maimuțăreala» asta excesivă, clădită pe boala (raportată fals!) și faima unui mare artist român??!»

Desigur, face parte din «arsenalul» de fapte prin care trebuie să fim convinși că trebuie să prelungim starea de alertă…”.

În completarea informațiilor absurde, Sputnik.md a preluat și un comentariu al lui Ion Cristoiu, în care „maiestrul” spune că în „cazul Marcel Pavel” este vorba despre „o nouă diversiune pentru relansarea pandemiei”.

Aceleași informații sunt preluate și de Ortodoxinfo.ro, site închis de mai multe ori de autoritățile române în perioada stării de urgență, pentru răspândirea de informații false, dar redeschis între timp.

Una dintre știrile fake news pentru care a fost închis Ortodoxinfo.ro a fost cea cu titlul: „Se pregătește omorârea pensionarilor în lagăre”.

Astăzi, același site scrie: „Matematic vorbind, datele pe care le avem până acum NU demonstrează că există coronavirus în România”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

FOTO+VIDEO. Sorina, la un an de America. „Familia Șărămăt o învăța să ne dea foc la casă și să fugă” / „Bătăi cu cureaua pe pielea goală și cu urzica” / „A fost pregătită de asistenta maternală «să țipe, să se tăvălească pe jos, să se țină de balustradă, să facă pe ea»” / „Au învățat-o să toarne o cafea în capul doamnei psiholog”

„Îmi stropesc patul cu lacrimile mele. Viaţa mea de iad s-a apropiat!”. Lovită de Covid-19, necredincioasa Ozana citează din psalmii lui David

1 COMENTARIU

  1. Gusa e analist politic? Ciutacu e journalist? Iar Coroiu ala e maestru? Toti trei sunt de o prostie si nesimtire rare, dupa cum la fel de rar le este si jigodismul! Astia, intr-o tara cu un public educat, nici curatenie in institutiile media, n-ar fi acceptati sa faca! Cum e posibil sa scrieti despre parerile panaramelor astea in pagina dumneavostra, d-le Cartianu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -