joi, noiembrie 21, 2024
AcasăMainGigi Becali: "Eu nu mă vaccinez niciodată, pentru că odată cu vaccinul...

Gigi Becali: „Eu nu mă vaccinez niciodată, pentru că odată cu vaccinul îmi bagă placheta cu 666! Diavolul! Satana!”

-

Delir mistico-conspiraționist al lui Gigi Becali la România TV, în seara de Crăciun. Realizatoarea Cristina Șincai i-a ascultat cuminte (cu vagi distanțări) aberațiile pseudo-religioase, un amestec de ignoranță, prostie și idei bolnave, periculoase, anti-sociale.

Apogeul demenței din discursul lui Becali a fost atins când s-a referit la vaccinul anti-Covid. Latifundiarul din Pipera, fost deputat român și fost europarlamentar, a spus că va refuza să se vaccineze, pentru că „odată cu vaccinul, îmi bagă placheta. Placheta aia cu 666! Diavolul! Satana! Necuratul!”.

Teoriile conspiraționiste ale lui Becali i-au vizat și pe americani, care ar putea rezolva pandemia cu „o pastilă de 2-3 dolari”, dar „nu vor, ca să facă miliarde”.

Ignoranța fostului pușcăriaș a răbufnit și când și-a expus filosofia despre școală (în raport cu biserica și cu „cluburile”), dar și despre calitățile ginerelui (care e perfect pentru că „nu se mișcă trei ore la slujbă”).

Fragmente din delirul periculos al lui Gigi Becali

  • „Sfârșitul lumii va veni peste 40-50 de ani. Atunci va veni Antichristul, iar Dumnezeu se va înduioșa și ne va izbăvi. Atunci va fi sfârșitul lumii.”
  • „De pandemia asta nu mai scăpăm niciodată. N-ați văzut la americani? Cu 2-3 dolari te poți vindeca, dar nu vor ei! Ei vor… ă-hă-hă… miliarde!”
  • „Eu nu-mi fac vaccinul niciodată! Niciodată! Nu mi-l fac de-aș ști că mor pe loc! Și știi de ce? Pentru că odată cu vaccinul, îmi bagă placheta. Placheta aia cu 666! Diavolul! Satana! Necuratul! Că acum nu mai au doar 5G, au ajuns la 9G! Și fac și 10G, că e lumea plină de păcat!”
  • „Când îți face vaccinul, vine și cu cipul – ți-l bagă în mână sau la ceafă. Zice că trebuie să știe ce-ai avut, ce vaccin ți-a făcut…”
  • „Eu, decât să-mi faci vaccinul, mai bine îmi tai capul! Uite, taie-mi capul, dar vaccin nu fac!”
  • „Mi-a dat Dumnezeu un ginere… Că mie mi-a dat trei fete, nu mi-a dat băiat. Dar mi-a dat acum un ginere cât o mie de băieți! Păi, când merge la slujbă, e mai evlavios ca mine! Eu mă mai mișc la slujbă, dar el trei ore nu se mișcă!”
  • „Fetele mele degeaba merg la școală dacă merg și la club! Decât să meargă la club, mai bine să nu meargă niciodată la școală! Să meargă la biserică, pentru că biserica e cea mai mare școală.”
Gigi Becali, ascultat cu evlavie de Cristina Șincai

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* ÎPS Teodosie propagă ura chiar și în Pastorala de Crăciun. Cheamă la luptă împotriva „asaltului prigonitorilor”

10 COMENTARII

  1. Cna.ul ce face? De ce nu inchide mizeria aia de televiziune? Le.au dat milioane de euro sa faca spoturi de respectare a regulilor sanitare si seara invita pe toti analfabetii si constipatii de minte.

    • Cna-ul este condus de pesedeu ,asa ca,noul parlament trebuie sa-i schimbe componenta! De aceea se fac SI alegeri parlamentare,dar ziaristii su avut alta treaba ,in loc sa educe tineretul ce sta cu telefonul in ochi,pentru ce trebuie sa mearga la vot!Nu ajunge sa avem doar alegeri prezidentiale si locale.Pentru ca sa avem legi drepte si democratie,trebuie un parlament care sa faca reforma constitutiei,a alegerilor,a ccr-ului,a cna-ului,a avocatului poporului,a curtii de conturi,a consiliului legislativ…care au fost acaparate TOTAL de ciuma rosie,inca din 2013!

  2. […] Apogeul demenței din discursul lui Becali a fost atins când s-a referit la vaccinul anti-Covid. Latifundiarul din Pipera, fost deputat român și fost europarlamentar, a spus că va refuza să se vaccineze, pentru că „odată cu vaccinul, îmi bagă placheta. Placheta aia cu 666! Diavolul! Satana! Necuratul!”, informează ziaristii.com. […]

  3. Atât poate unul cu 4 clase, restul diplomelor le-a obținut cu bani, nu știu de ce îl mai băgați în seamă și îi acordați atenție, așa faceți reclamă la prostie și la analfabetism !!!!!!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -