duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăNewsGigi Becali, misogin și la funeraliile lui Ion Dichiseanu! "Nu se face...

Gigi Becali, misogin și la funeraliile lui Ion Dichiseanu! „Nu se face așa ceva! Dacă ești cu Christos, nu mai ești cu femeile!”

-

La două zile după ce a murit la Spitalul Floreasca, actorul Ion Dichiseanu (87 de ani) a fost înmormântat cu onoruri militare pe Aleea Artiștilor din Cimitirul Bellu. Printre cei ce l-au condus pe ultimul drum s-a aflat și Gigi Becali, care, râzând indecent, s-a lansat în considerații misogine, scandaloase.

Sicriul cu trupul actorului, acoperit cu steagul României, a fost depus vineri în foaierul Teatrului Nottara, unde a rămas până sâmbătă, la ora 10.00, când a fost transportat la capela Cimitirului Bellu, pentru slujba religioasă.

Maşina mortuară cu care a fost transportat trupul neînsufleţit al actorului a fost condusă de o femeie. A fost respectată, astfel, una dintre dorinţele lui Ion Dichiseanu.

„A fost dorința familiei ca maestrul Ion Dichiseanu să fie condus pe ultimul drum de o femeie. El iubea frumosul, cum iubește și albul. A fost dorința lui. Iubea albul. Familia era fericită când îl vedea în alb. Când l-am îmbrăcat, era absolut superb”, a spus femeia care a condus maşina mortuară cu sicriul lui Ion Dichiseanu.

- Advertisement -

O altă femeie a purtat crucea, la Cimitirul Bellu, și tot pentru a-i îndeplini o dorință lui Ion Dichiseanu.

„Ce s-a gândit el: și la moarte, tot cu femeile!”

Când a fost rugat de reporteri să comenteze acest aspect, Gigi Becali a derapat jenant, victimă a misoginismului care-l caratcterizează.

„Nu se face așa ceva! Nu vreau să spun mai mult, în această zi… Dumnezeu să-l ierte! Dar dacă ești cu Christos, nu mai ești cu femeile! Gata cu femeile!… Lasă-mă, mă, cu «dorința lui»!… Ce s-a gândit el: și la moarte, tot cu femeile!”, a comentat Becali.

- Advertisement -

Întrebat de reporteri cine ar fi trebuit să conducă mașina și să poarte crucea, latifundiarul din Pipera a spus: „Conform canoanelor! Cum scrie la canon, așa trebuia făcut”.

Becali nu a adus o coroană de flori, motivând că n-a avut timp – „vin direct de la un parastas”.

Cât a stat în Cimitirul Bellu, Gigi Becali n-a purtat mască, nici măcar când vorbea cu reporterii. Spre deosebire de el, toți membrii familiei Dichiseanu, militarii din gardă și majoritatea participanților la înmormântare purtau mască de protecție.

Soția defunctului a condus cortegiul funerar

Ion Dichiseanu a avut parte de onoruri militare, iar la slujba oficiată la capela Cimitirului Bellu a cântat Corul Patriarhiei.

Sicriul cu trupul regretatului actor a fost purtat pe umeri de garda militară, atunci când a fost  scos din capela Cimitirului Bellu, în jurul orei 13.30.

Simona Florescu, soția actorului, a fost cea care a condus cortegiul funerar.

La funeralii au participat, printre alții, Monica Anghel, Ilie Năstase, Marius Lăcătuş și mulți actori.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a trimis o coroană cu flori.

Pe Aleea rtiştilor din Cimitirul Bellu, mormântul lui Ion Dichiseanu se află lângă cel al fostei cântărețe Ionela Prodan.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Sinecură și pentru Carmen Dan: a fost angajată la Uniunea Notarilor Publici din România! Bani mulți, muncă puțină

Și soțul Vioricăi Dăncilă a prins o sinecură la stat! Familie de consilieri: el la Transgaz, ea la BNR, fiul la Curtea de Conturi

* Caracatița Firea: funcționari ai Primăriei Capitalei și notari au “prăduit” 45 de apartamente ale statului în centrul orașului. DNA i-a săltat pe toți

* Mitingul PSD de susținere a lui Dragnea, în 2018, s-a făcut pe banii noștri, care au ajuns la firme apropiate de Firea

Tehnici mafiote: Dragnea a lăsat un plic cu 40.000 de euro pe bancheta din spate a mașinii, pentru aranjorul întâlnirii cu Trump

* Rechizitoriul DNA: Meleșcanu a fost complicele lui Dragnea în numirea ilegală a unui consul pentru 45.000 de euro

* Clotilde Armand îl apără pe Tolontan: „Un primar încearcă să-l intimideze pe unul din cei mai buni jurnaliști”

Decizie istorică a CJUE: Curtea Constituțională nu mai e stat în stat! Un judecător poate anula deciziile CCR și chiar legi votate de Parlament. Bonus: desființarea Secției Speciale e perfect justificată!

Vanghelie, 11 ani și 8 luni de închisoare! Trebuie să returneze 15 milioane de euro, „rodul” luării de mită și al abuzului în serviciu

* Gigi Becali și-a pus antrenor după un singur criteriu: telefonul de la FCSB l-a găsit pe Todoran la mănăstire, „la duhovnic”! Dacă s-ar fi aflat la stadion, nu era bun

4 COMENTARII

  1. La ei, la machidonii-ULTRATRADIȚIONALIȘTI…, femeia e foarteee… „prețuită” (Sic!): imediat (înnn… JOS!) dupăăă… oaie, capră și măgar/catâr, vine ea, ca „rang” în familie/gospodărie/societate!
    (Pe bărbat NU l-am mai așezat în această ierarhizare-socială, căci el este, în mahidonime: DUMNEZEU-pe-Pământ!)

    Așa-i în Est și în Sud (Balcanii… înglobând mentalitățile-și-cutumele din aceste două zone-mărginașe ale Europei!)…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -