Un moment care a semănat mai degrabă cu un act de exorcizare în plenul Parlamentului a avut loc luni, când Cristian Ghinea, ministrul fondurilor europene, i-a anunțat pe PSD-iști, într-un cor de fluierături și huiduieli, că “au dat de dracu’”, adică de Kovesi, și nu vor putea băga mâna în fondurile PNRR.
Scena s-a petrecut în timpul dezbaterilor la moțiunea simplă depusă de PSD și intitulată “Cristian Ghinea, de la zero la abis”, în care i se reproșează ministrului că ar fi gestionat prost situația PNRR.
Ghinea a desființat textul moțiunii în doar câteva fraze, arătând că toate acuzațiile sunt false, că PSD se contrazice singur în propriul document și că discuțiile n-au obiect.
Pentru că PSD-iștii se manifestau foarte agresiv, Ghinea le-a răspuns ironic, informându-i că începerea activitățiila Parchetul European condus de Kovesi e cea mai proastă veste pentru ei, după ce s-au chinuit atât s-o dea jos de la DNA: „Am prevăzut în plan (PNRR – n.red.) un sistem foarte strict de monitorizare și prevenție a fraudelor. Asta este! Ghinion pentru PSD… Nu veți putea șpăgui, nu veți putea fura bani de la PNRR. A început să funcționeze și Parchetul European. Doamna Kovesi să vă păzească. Hai, aplauze pentru doamna Kovesi, avem o româncă la șefia unei instituții europene! Ați alungat-o din țară și ați dat de dracu’ iar!“.
Remarcile lui Ghinea și auzul numelui Laurei Kovesi i-au înnebunit pe parlamentarii PSD, care au reacționat cu furie. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a concluzionat: “PSD nu înțelege nimic din fondurile europene. Vom merge mai departe și această coaliție face bine pentru România“.
Zilele trecute, fostul premier Mihai Tudose a acuzat că programul PNRR a fost făcut cu companii străine în folosul acestora. Ghinea a explicat amuzat cum a ajuns PSD la această concluzie. “Specialiștii” social-democraților au descoperit la “proprietăți” că textul fusese scris pe un computer Toshiba, de unde au dedus că PNRR a fost elaborat de compania japoneză!
FELICITĂRI, Cristian Ghinea: „LE-AI SPUS-O”!!!
Cand il vad pe ghinea asta in locul lui Bolos, care era singurul calificat pt fonduri europene, e ca si cum ii vad pe Dumb and Dumber, Ciolacu si Ghinea, doi habarnisti pe doua functii prea mari pt capul lor batandu-si joc de o tara intreaga !!!!!! Cam asa va fi treaba cu PNNR, un rateu, pt care trebuie sa-i multumim lui Orban care a dat tot, doar ca sa devina seful Camerei Deputatilor!!!! Romania nu va castiga nimic din tot PNNR-ul asta de care si-au batut joc niste nepregatiti f bine platiti din banii nostri!!! Nici nu e de mirare ca Bruxelles-ul cere detalii si lamuriri cu gramada…
D-le Catu, degeaba ati mers la Bruxelles, neputinta e la Bucuresti. Cu mistocareala gen PSD nu dezvoltam Romania. Sa dea D-zeu sa ma insel.