Pericolul tot mai mare ca dictatorul rus Vladimir Putin să atace Ucraina cu bombe nucleare este conștientizat de Occident, care-și pune în acest moment problema cum ar trebui să acționeze într-un asemenea caz. Amiralul James Stavridis, fostul comandant suprem al forțelor NATO, a publicat în prestigiosul „Time” un editorial în care propune 12 măsuri imediate, în cazul unui atac nuclear al Rusiei.
Amiralul Stavridis precizează, în textul său, că această listă cu măsuri de o duritate fără precedent în istorie trebuie să-i fie adusă la cunoștință lui Putin ÎNAINTE ca acesta să ia decizia fatală, pentru a înțelege clar că lansarea unui atac nuclear îi va grăbi în primul rând lui însuși sfârșitul.
Este foarte posibil ca actuala putere de la Washington să se fi sfătuit deja cu elita statului american, pentru că secretarul de stat Anthony Blinken a anunțat miercuri: „Consecințele folosirii unei arme nucleare i-au fost transmise președintelui Putin”.
Editorialul lui Stavridis a fost publicat de Time tot miercuri, 26 octombrie, la ora 14.29. Amiralul în vârstă de 67 de ani a fost comandant suprem al forțelor NATO între 2009 și 2013, dar a rămas și după aceea unul dintre factorii de decizie foarte importanți și influenți în SUA. În 2016, Hilary Clinton l-a luat în calcul pentru postul de vicepreședinte al Statelor Unite dacă ar fi câștigat alegerile, în timp ce președintele ales Donald Trump a avut intenția să-l numească Secretar de Stat.
Amiralul James Stavridis a fost cel de-al 16-lea comandant suprem aliat al NATO și este vicepreședinte Global Affairs la The Carlyle Group și președinte al Consiliului de Administrație al Fundației Rockefeller. Este coautor al cărții „2034: A Novel of the Next World War“ („2034: Un roman despre următorul război mondial). Noua sa carte de non-ficțiune este „Cu orice risc: Nouă conflicte și creuzetul deciziei“.
Acest foarte influent personaj din stratosfera superputerii mondiale care se numește SUA recomandă, în cazul în care Putin va folosi arma nucleară, ca Rusia să fie exclusă din Consiliul de Securitate al ONU, să-i fie confiscate rezervele valutare de 300 de miliarde de dolari pe care le are în străinătate, să îi fie interzis total comerțul cu orice altă țară a lumii, simultan cu trimiterea de MiG-uri 29 și F-16 Ucrainei, instituirea unei zone „no fly” (de interdicție aeriană) deasupra Ucrainei, înarmarea acesteia cu sisteme antiaeriene Hawk și Patriot și distrugerea completă a flotei rusești din Marea Neagră și Mediterana.
Ceea ce NU recomandă Stavridis este un răspuns nuclear similar din partea aliaților. Înaltul ofițer american spune că trebuie evitată cu orice preț spirala conflictului nuclear pe care o propune în acest moment un Putin mai disperat ca oricând.
Citiți mai jos traducerea editorialului publicat de amiralul James Stavridis în Times.
„Ce ar trebui să facă Occidentul dacă Putin folosește o armă nucleară
Pe măsură ce Vladimir Putin devine din ce în ce mai disperat în Ucraina, urmărind cum numărul de morți în luptă crește săptămânal alături de factura măcelului de echipamente distruse, gândurile sale se vor îndrepta spre alte opțiuni. L-am văzut deja cum a lansat o campanie de bombardament semnificativă îndreptată împotriva infrastructurii ucrainene critice – în principal rețeaua electrică – exact la timp pentru a amenința civilii cu pene de curent și temperaturi scăzute în case.
La fel ca și atacul său terestru convențional, această tactică va eșua, probabil. La fel cum britanicii au răspuns cu un moral ridicat și determinare la bombardamentele de teroare naziste din al Doilea Război Mondial, ucrainenii vor continua să se coaguleze în jurul liderului lor inspirat, Volodimir Zelenski, și mai presus de toate vor continua să își apere patria. Odată ce Putin își va da seama că nu poate învinge cu puterea aeriană și cu bombardamentele de teroare, s-ar putea să ia în considerare în mod serios utilizarea unei arme nucleare tactice sau a unei „bombe murdare” radioactive. Ce ar trebui să facă Occidentul dacă va alege să facă acest lucru?
Aceasta este o posibilitate reală. În urmă cu câteva zile, într-o mișcare ciudată, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a luat legătura cu mai mulți omologi din NATO, inclusiv cu SUA, Marea Britanie și Franța. El a prezentat o minciună absurdă, pretinzând că are dovezi că ucrainenii se pregătesc să folosească în curând o „bombă murdară”. Aceste „bombe murdare” sunt pur și simplu explozibili de mari dimensiuni combinați cu materiale radioactive – ele împrăștie radioactivitatea pe o suprafață mare, deși efectele letale sunt, de fapt, relativ mici. În mod corect, miniștrii NATO au ripostat puternic, inclusiv prin emiterea unei declarații comune prin care au negat existența unui astfel de plan.
Acest lucru miroase ca și cum Kremlinul ar fi pregătit terenul pentru o operațiune clasică de „steag fals”, ceea ce înseamnă că ar detona o astfel de armă, apoi ar arăta cu degetul acuzator spre ucraineni. Rușii au făcut exact același lucru cu partenerii lor sirieni, folosind arme chimice împotriva adversarilor lor, dar acuzându-i pe rebelii sirieni și pe SUA că le-au plantat sau chiar că le-au folosit ei înșiși în mod activ. În plus, Putin continuă să mediteze în public la utilizarea unei arme nucleare tactice, un dispozitiv și mai grav care poate fi „apelat” pentru a distruge orașe și formațiuni mari de trupe. Comentatorii ruși de dreapta dură îl încurajează în mod curent să facă acest lucru.
În cazul în care Putin ar deveni suficient de disperat (și suficient de presat de propria sa extremă dreaptă, care cere presiuni mult mai puternice asupra Ucrainei și sfidarea Occidentului) pentru a folosi o armă radioactivă – fie o bombă murdară, fie o armă nucleară tactică -, Occidentul ar trebui să răspundă în mod energic și imediat după punctele de mai jos:
– Să facă publică și să condamne utilizarea de către Rusia a armelor nucleare, prima utilizare de după cel de-al Doilea Război Mondial;
– Să furnizeze dovezi incontestabile că radiațiile sunt rezultatul activității rusești;
– Să cerem expulzarea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU, trecând prin Adunarea Generală pentru a depăși un presupus veto rusesc în Consiliul de Securitate al ONU;
– Să împingem China, India și alte națiuni majore cu „votanți oscilanți” să îl condamne pe Putin și să întrerupă comerțul cu Rusia;
– Confiscarea tuturor activelor financiare rusești aflate în mâinile occidentalilor, aproximativ 300 de miliarde de dolari, pentru a fi folosite în mod expres pentru reconstrucția Ucrainei;
– Să livreze imediat ucrainenilor avioane de luptă MiG-29 din epoca sovietică (aflate în prezent în mâinile polonezilor), deoarece piloții lor le pilotează deja cu mare pricepere. În acest scenariu, SUA ar suplini imediat cu F-16 la Varșovia;
– Să ia în considerare posibilitatea de a le oferi ucrainenilor avioane de luptă F-16 americane, în special unele dintre primele modele. Acestea sunt relativ simplu de pilotat, foarte letale atât în scenariile aer-aer, cât și în atacurile aer-sol. SUA ar antrena un cadru de piloți ucraineni, probabil ducându-i la baza aeriană Ramstein din Germania;
– Să crească aprovizionarea cu sisteme avansate de rachete defensive sol-aer, probabil sistemele Hawk mai vechi, dar și sistemele moderne Patriot (cu rază largă de acțiune, relativ ușor de antrenat pentru operare) și Iron Dome (dezvoltate împreună cu Israelul, sisteme de apărare punctiformă excelente care să fie folosite în jurul marilor centre de populație și a infrastructurii critice);
– Să ia în considerare cu fermitate instituirea unei zone NATO „no fly” în sprijinul forțelor aeriene ucrainene, folosind avioane NATO care operează din bazele poloneze și germane;
– Să ia în considerare cu fermitate un răspuns în lumea cibernetică, în special urmărind în mod agresiv capacitățile militare rusești;
– Să vizeze în mod direct și deschis flota rusă din Marea Neagră și să ofere Ucrainei informații și rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune pentru a scufunda un număr semnificativ de nave de război de mare valoare.
Toate aceste măsuri ar trebui comunicate acum lui Putin, astfel încât acesta să înțeleagă că reacția la utilizarea armelor radioactive de către el va fi rapidă și formidabilă.
Un lucru la care nu ar trebui să ne gândim este să răspundem la fel, cu o capacitate nucleară a NATO. Deși Alianța dispune de astfel de mijloace și și-a desfășurat recent exercițiile anuale care demonstrează această capacitate, trebuie evitată cu orice preț o nouă escaladare nucleară.
Războiul din Ucraina merge prost pentru Putin. Dar el trebuie să înțeleagă că va merge și mai rău – exponențial – dacă va pune mâna pe pârghia de a folosi un dispozitiv nuclear radioactiv de orice fel.“
Putin tot pierde, acuzat de Skabeeva și Soloviov că n-a folosit nucleara de la început.
Spre deosebire de propunerile de raspuns, formulate de catre generalii Ben Hodges, Clark si Petreus imediat dupa ce Putin a amenintat cu folosirea armei nucleare si mai recent de fostul consilier de la Casa Alba John R. Bolton, care a plusat propunand lichidarea fizica a samoderjavnicului de la Kremlin, propunerile lui Stavridis sunt :
1. Mult mai putin incisiva , mentinand in afara conflictului SUA si NATO chiar si in inacceptabila varianta ca rusii recurg la arma nucleara.
2. Unele propuneri sunt greu de crezut ca vor putea fi puse in opera. Ce inseamna naivitatile copilaresti „Să cerem expulzarea Rusiei..” sau ” Să împingem China, India și alte națiuni majore ….să îl condamne pe Putin și să întrerupă comerțul cu Rusia.”? China asteapta cu nerabdare amplificarea conflictului astfel incat la sfarsitul conflagratiei, cand toti participantii vor fi epuizati sa isi prezinte pretentiile care vor viza inclusiv teritorii ale Rusiei din Extremeul Orient. Iar India, desi ar trebui sa fie atenta la intarirea Chinei pe spezele Rusiei, isi va vedea de interesele sale economice, ca si la unele dintre rudele sale din tara noastra. Nu spunea „marele politician” si intelept de Ferentari, Niky Scorpion alias Nicu Paun, ca aceste rude europene provenite din sub-continentul indian isi tin „mintea in buzunare” cand mega-partidul de stanga national le cere votul ?
3. Propunerile care sunt realiste ( confiscarea tuturor activelor financiare rusești, să ofere (eventual) ucrainenilor avioane de luptă F-16 si rachete cu raza lunga de actiune) trebuiau deja executate. Ucraina implora demult sa se puna in aplicare aceste puncte ca sa numai vorbesc de altele pe care „Lista lui Stavridis” nici macar nu le contine cum este cazul tancurilor Abrams care at fi putut face acum macel pe fronturile din provinciile Luhansk si Herson.
Numai 25-30 % dintre cetatenii rusi se opun razboiului din Ucraina iar procentajul celor revoltati de crimele comise de armata lui Putin este si mai mic. In consecinta populatia Rusiei trebuie sa inceapa sa simta pe pielea ei costul folosirii de catre Putin si gangsterii sai a armelor de exterminare in masa. Cu „Lista lui Stavridis” nu se poate obtine decat un numar putin mai mare de mobilizati rusi trimis in saci acasa sau transformati in scrum in camioanele-incineratoare ale armatei rosii, o chestiune de care autocratul moscovit nu prea se ingrijoreaza.
Material tradus nu copiat sau plagiat cum fac „jurnalistii” de la ziare.com, site-ul cu poze de gagcii pentru adolescentii de la liceele industriale si makrotrolii in solda la pitar