marți, martie 19, 2024
AcasăNewsFoame mare la PSD! Baronii "roşii" vor moţiune de cenzură anti-Orban, ca...

Foame mare la PSD! Baronii „roşii” vor moţiune de cenzură anti-Orban, ca să dea cep la banii statului din nou

-

Până în „20-20”, vorba Vioricăi Dăncilă, PSD continuă să-şi facă de cap cu România, chiar dacă nu mai are acces la bani şi a pierdut guvernarea. Dar din opoziţie, unde alături de ALDE, Pro România şi UDMR poate face lejer o majoritate, PSD are tot ce-i trebuie pentru a da iarăşi România peste cap. Un exemplu: planul pentru debarcarea Guvernului Orban prin moţiune de cenzură.

E prematur să dai o notă foarte bună noului Executiv PNL-PMP, dar faptul că actualul premier şi echipa sa de la Palatul Victoria au început rapid să taie în carne vie repune PSD pe poziţii de forţă.

Mai mulţi lideri social-democraţi au declarat luni, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional, că în cadrul reuniunii va fi luată o decizie în ceea ce priveşte depunerea sau nu a unei moţiuni de cenzură după angajarea răspunderii de către Guvern.

- Advertisement -

„Decizia va fi a CEx când vom depune moţiunea de cenzură. Peste o oră – o oră jumate aflaţi dacă depunem moţiune sau nu”, a precizat secretarul general al PSD, senatorul Paul Stănescu, într-o declaraţie acordată presei, înaintea şedinţei.

Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, la rândul său, că decizia urmează să fie luată în cadrul CExN, dar a adăugat că, în opinia sa, legea bugetului este una „catastrofală”.

Paul Stănescu şi Liviu Dragnea, buni tovarăşi

„Hotărâm acum la CEx. Nu ştiu, să ne mai uităm pe legea bugetului o dată, pentru că legea bugetului propusă de Orban este o lege catastrofală pentru români”, a susţinut el, citat de Agerpres.

- Advertisement -

Paul Stănescu şi Marian Oprişan sunt singuri baroni „grei” ai PSD care au supravieţuit politic. Au reuşit aproape exclusiv graţie folosirii banului public, iar acum acţionează de parcă ar avea „foamea-n gât”. Vor acces la bani, mai ales după ce Guvernul Orban a tăiat masiv fondurile PNDL – programul Ministerului Dezvoltării creat de Liviu Dragnea, prin care s-au scurs miliarde în puşculiţa baronilor roşii. Fără bani, aceştia mor politic. De aceea, ar face orice să revină la putere debarcând actualul Executiv.

Dar o moţiune de cenzură ar fi un nou atac la stabilitatea României, după 3 ani de guvernare PSD-ALDE, în care oamenii lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au călcat totul în picioare, cu ţinta de a scoare ţara de pe orbita Europei.

Culmea, după ce au distrus finanţele publice, majorând salarii, pensii şi cheltuieli sociale deşi România nu avea buget nici pentru cheltuielile publice vechi, nemajorate, tot PSD e cel care vorbeşte de o lege a bugetului „catastrofală” (prin vocea baronului de Vrancea, Marian Oprişan).

O moţiune de cenzură iniţiată de PSD are toate şansele să debarce Guvernul Orban, dar are ZERO şanse să instaureze un Guvern PSD la palatul Victoria. Asta deoarece, indiferent le alt premier ar desemna preşedintele Iohannis, majoritatea din jurul PSD l-ar vota cu ambele braţe.

De ce? De teama alegerilor anticipate. Două guverne picate în Parlament i-ar permite preşedintelui să dizolve Parlamentul şi să declanşeze noi alegeri.

Or, PSD-iştii şi fraţii lor din Casa Poporului nu vor în ruptul capului să piardă un an de salarii şi alte avantaje de la buget. Prin urmare, ar vota orice Guvern, dacă l-ar pica pe cel actual, fie şi cu o mătură pe post de prim-ministru.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Gașca lui Dragnea, în cămăși albe la ziua lui Codrin. Mugur Ciuvică, Antena 3, bea alături de PSD-iști

* Dragoste și revoluție. Scrisoarea cutremurătoare a primei iubiri a lui Radu, puștiul de 17 ani împușcat în Piața Universiății

* L-am prins cu minciuna! Gelu Voican Voiculescu a încercat să-i acopere pe cei 60.000 de „turiști” sovietici din 1989, dar s-a făcut de râs

* Petre Roman a încercat o găinărie chiar de 22 decembrie: nevasta lui să cânte la concertul finanțat din „banii Revoluției”!

Un gest simbolic major: numele românilor uciși de gherila sovietică în 1989 sunt citite de ambasadorul Americii!

* Orban: „Dacă un om politic dintr-o țară civilizată ar spune că va crește pensia cu 40%, ar râde lumea de el”

* Afacerea Ayahuasca ia amploare. Iohannis îl trece în rezervă pe adjunctul SPP pentru consum de droguri

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. Si daca nu vor depune motiune,eu cred ca Orban poate ,dupa ce afla verdictul CCRist,sa ceara demisia in bloc ,provocand astfel parlamentul sa respinga 2 guverne si gata cu partidul hotilor,nu va mai pupa alte mandate! Sa scapam odata de ciuma asta care ne mananca zilele de 30 ani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -