Florin Cîțu acuză partenerii de guvernare din PSD că au avut de la bun început în intenție creșterea numărului de infectări în valul 5 al pandemiei, motiv pentru care au blocat deliberat adoptatea legii certificatului verde în Parlament. Președintele PNL afirmă că economia și bugetul de stat nu vor fi capabile să suporte iar închideri de companii, concedii medicale, costuri suplimentare cu șomajul tehnic.
Cum în coaliție introducerea certificatului verde nu are susținere politică, atunci probabil că s-au făcut deja calcule privind impactul economic asupra economiei pe care România va trebui să și le asume, a mai spus fostul premier.
Cîțu a remarcat că PSD, care atunci când era în opoziție țipa de dimineață până seara că sunt 10.000 de cazuri pe zi, acum nu mai spune nimic și consideră că situația nu e gravă.
Liderul PNL a afirmat că se opune reducerii TVA la 5% în sectorul energiei, măsură care nu va face decât să umple buzunarele patronilor unor companii. Reducerea de TVA se poate face doar pentru toată economia unitar și nu pentru anumite sectoare, a adăugat politicianul.
Președintele PNL n-a scăpat ocazia să-l „altoiască” pe Ciolacu, liderul PSD care tocmai pretinsese că scăderea TVA la 5% în sectorul energiei e suportabilă de către buget și că decizia trebuie luată până în februarie. Cîțu a afirmat că nu există nicio propunere până acum pentru reducerea TVA și că sunt doar discuții în interiorul coaliției și declarații la televiziuni. „Și eu pot să vă spun că propun mărirea pensiilor cu 40% și a salariilor cu 60%, apoi să ies și să anunț că nu vor ceilalți”, a făcut aluzie Cîțu la jocul declarațiilor făcut de cei dela PSD.
Afirmațiile lui Florin Cîțu
„Nu sunt de acord să reduci TVA doar pentru un anumit sector, pentru că atunci creezi un avantaj necompetitiv, necinstit unui anumit sector, versus alte sectoare şi eu nu sunt de acord. Încercăm să rezolvăm o problemă aici, şi apar alte probleme în economie. Vă spun, nu vom face decât să creştem profiturile unor companii. Va fi foarte greu să vedem o scădere a preţurilor, dar asta este opinia mea de economist.
Din punctul meu de vedere era nevoie de certificatul verde. Înțeleg că nu îngrijorează pe nimeni și nu reprezintă o problemă faptul că aveam 10.000 de persoane infectate zilnic. Pe mine mă interesează pentru că înseamnă concedii medicale, costuri suplimentare pentru companii și stat. Dacă numărul crește s-ar putea să avem companii care își opresc activitatea.
Sunt foarte curios dacă acesta a fost planul de la început, să avem număr mare de persoane mare infectate. Pentru că eu nu văd niciun plan care să reducă numărul de persoane infectate, nu văd un plan care să crească numărul de persoane vaccinate.
Toată lumea ignoră această problemă. Eu n-o ignor și spun că reprezintă un cost foarte mare pentru economie, altul pe lângă cel pe care-l avem deja cu energia.
În continuare susțin certificatul verde, dar dacă nu există în coaliție susținere pentru el, atunci trebuie să ne asumăm că există alte costuri pentru economie… Presupun că ăsta e planul (să avem multe infectări zilnice – n. red.), că deja se întâmplă. Nu vom putea susține de la buget costuri pentru concedii medicale, șomaj tehnic și facturile la energie, sub nicio formă. Acest val trebuia gestionat altfel, e opinia mea de economist. Mi-aduc aminte că în vară când erau 10.000 de persoane eram atacați toată ziua, acum nu mai e o problemă.“