Floarea Dragomir, caraghiosa militantă anti-#Rezist cunoscută ca „Floricica Dansatoarea”, a fost amendată sâmbătă, 26 decembrie, după ce a participat la o petrecere transmisă live pe Facebook, încălcând astfel restricțiile sanitare.
„Să vă fie rușine la toți polițiștii, că eu v-am iubit și v-am respectat!”, a blestemat apoi Floricica Dansatoarea pe Facebook.
Poliția Capitalei a anunțat, duminică, aplicarea unor amenzi după o petrecere organizată în plină pandemie. Floarea Dragomir a făcut live pe Facebook de la petrecere, iar polițiștii s-au autosesizat. Pagina de Facebook a Floricicăi Dansatoarea are 243.000 de următori.
„În data de 26.12.2020, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 4 Poliție s-a sesizat din oficiu, în urma unei postări în mediul online, cu privire la desfășurarea unui eveniment privat. Au fost identificate persoanele care l-au organizat, fiind sancționate contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei fiecare, fiind desfășurate activități în vederea identificării tuturor participanților”, a anunțat Poliția Capitalei.
Floricica Dansatoarea a reacționat furioasă pe Facebook, introducând un alt personaj cu iz exotic: Carmen Făcăleață.
„Am venit la Carmen Făcăleață acasă, aseară, a făcut un live, a dat drumul la muzică, nu am făcut mult. Și ce credeți, astăzi m-a căutat poliția, oameni buni. Că de ce au fost oameni, am fost șapte persoane. Vrea să ne dea amendă, mie. Păi, de ce să-mi dea amendă mie? Eu n-am de unde să plătesc amendă, sunt supărată, sunt vai de capul meu. Poliția vine la mine că dansez, eu sunt o fată amărâtă. (…) Eram supărată și m-am dus la prietena mea Carmen să nu stau singură în casă. Am plecat la Carmen că nu am avut și eu porc pe masă, o prăjeală, o salată de beouf, fără câteva felii de pâine… De unde să plătesc eu amenda asta acum? (…) Poliția să se ducă la parlamentari, nu să mă caute pe mine! Să vă fie rușine la toți polițiștii, că eu v-am iubit și v-am respectat!”.
La săpun cu voi,unde ești Antonescule …??..