Pandemia de coronavirus face ca, anul acesta, marele pelerinaj al musulmanilor la Mecca să fie pentru prima oară restrâns doar la un număr redus de persoane.
Grav afectată de epidemie (peste 160.000 de cazuri de infectare, de peste 6 ori mai multe decât în România), Arabia Saudită și-a închis granițele. Guvernul a anunțat oficial luni că, în 2020, le va permite să meargă în pelerinajul tradițional la locurile sfinte ale Islamului doar persoanelor care sunt deja în țară.
Pelerinajul la Mecca este pentru prima oară oprit pentru musulmanii din afara granițelor saudite
Pelerinajul va fi organizat după reguli foarte stricte, total diferite de ce s-a întâmplat până acum, pentru “un număr foarte limitat de pelerini”.
Saudiții au oscilat îndelung până au luat această măsură drastică. În martie au decis închiderea moscheei de la Mecca, pe care musulmanii o consideră cel mai sfânt loc de pe pământ și către care se roagă de 5 ori pe zi.
S-a discutat, în acest răstimp, despre soluția posibilă pentru a organiza și anul acesta pelerinajul la care participă milioane de persoane – în 2019 au fost 2,5 milioane.
Până la urmă, după ce se luase în calcul și posibilitatea de a lăsa, totuși, 20% din persoanele dornice de pelerinaj să vină la Mecca, Arabia Saudită a optat pentru menținerea granițelor închise.
Este prima oară când pelerinajul la Mecca este oprit pentru musulmanii din afara Arabiei Saudite.
Decizia de a restricționa pelerinajul a fost luată după o conferință a șefului OMS
Decizia de a permite pelerinajul doar pentru cei care se află deja în țară la această oră a fost luată după ce, duminică, emirul din Dubai a organizat o conferință online la care a participat și Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul Organizației Mondiale a Sănătății. Șeful OMS a avertizat că “pandemia continuă să accelereze”, ceea ce a atârnat decisiv în decizia finală a saudiților.
Guvernul de la Ryad a ridicat unele restricții de curând, dar situația nu e deloc favorabilă în țară. Luni s-au înregistrat 3.393 de cazuri noi.
Țările de unde provin cei mai mulți pelerini sunt la fel de grav afectate.