sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăDezvăluiriEl e directorul PSD-ist care, împreună cu ministrul Teodorovici, a jefuit Loteria...

El e directorul PSD-ist care, împreună cu ministrul Teodorovici, a jefuit Loteria Română pentru a-l îmbogăți pe fugarul Ghiță! Milioane făcute cadou RTV

-

Deși Sebastian Ghiță a fugit din țară de trei ani și o lună, televiziunea sa, România TV, continuă să fie finanțată generos de instituții și companii ale statului român. Loteria Română i-a dat peste 500.000 de euro chiar în această lună.

Sebastian Ghiță a fugit în decembrie 2016, înainte de Crăciun, la două săptămâni după alegerile parlamentare câștigate de PSD-ul lui Liviu Dragnea cu un scor zdrobitor.

Televiziunea sa de propagandă, România TV, a continuat să prospere pe bani publici, direcționați discreționar.

Europarlamentarul Clotilde Armand (USR) a dezvăluit, pe pagina sa de Facebook, că Loteria Română tocmai a mai direcționat o tranșă consistentă spre conturile RTV.

- Advertisement -

Clotilde Armand: „Mai știți ceva despre domnul Sebastian Ghiță? Întreb asta pentru că televiziunea fondată de el tocmai a mai primit din partea statului român încă 2.548.000 de lei să transmită extragerile Loteriei”.

În post-scriptum, Clotilde Armand adaugă: „În anul 2018 a mai primit 1,68 milioane de lei. Tot pentru transmisiunea de la Loterie”.

Așadar, în două tranșe, 4.228.000 de lei, adică 920.000 de euro.

- Advertisement -

Anunțul în SEAP prin care Ridzone Computers (societatea care deține licența RTV) primește peste 2,5 milioane de lei pentru a transmite extragerile Loteriei Române:

Cum a fost organizat jaful

Jaful este enorm și scandalos, dat fiind că extragerile Loteriei ar prezenta interes și pentru a fi transmise gratis. Ba, mai mult: cu un management profesionist și cinstit, Loteria Română chiar ar putea câștiga bani din vânzarea drepturilor de televizare a extragerilor loto, așa cum Liga Profesionistă de Fotbal obține sume consistente din vânzarea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal.

Conducerea Loteriei Române a fost schimbată recent. Noul director general, Sebastian-Iacob Moga, a fost instalat pe 9 ianuarie 2020, prin contract de mandat, de către ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.

Teodorovici și Dragnea

Contractele oneroase cu România TV au fost semnate de fosta conducere, prin PSD-istul Ovidiu Iulian Portariuc, fost primar al orașului Botoșani (2012-2016). Pe 11 octombrie 2017, acesta a fost parașutat de Liviu Dragnea în funcția de director general al Loteriei, prin pixul ministrului Eugen Orlando Teodorovici, cu acordul premierului Mihai Tudose.

Din septembrie 2018, transmiterea extragerilor loto organizate de Loteria Română s-a mutat de la TVR (televiziune de stat) la România TV (televiziune privată, aparținând unui fost deputat PSD). Nu a existat licitație, ci atribuire directă.

Așadar, la 11 luni de când a fost plasat la șefia Loteriei, Pauliuc a făcut această mutare scandaloasă, în loc să organizeze o licitație pentru a maximiza câștigul Loteriei. Încălcându-și atribuțiile, directorul Pauliuc a maximizat doar paguba Loteriei.

Portariuc a demisionat de la conducerea Loteriei pe 10 aprilie 2019, „din motive strict personale”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Hoție la loterie: au furat o extragere „6 din 49”! Au deturnat banii jucătorilor, că e foame mare la buget. Orlando, scoate banii!

* A fost TRIPLĂ hoție la loterie! Nu doar la „6 din 49”, ci şi la Joker, şi la „5 din 40”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -