Cumva, anul acesta am ajuns în mai multe capitale din Europa ca niciodată. Asta e normalitatea mea. Cine vrea să mă aducă înapoi la vize și frontiere e dușmanul meu personal.
Am facut baie vara la Palatinus și iarna la Gellert, am cumpărat cărți de la minunatul Központi Antikvárium, am mâncat excelent sus pe Buda, iar soția mea a ținut cursuri de lingvistică romanică la o școală de vară.
Am văzut un minunat Rigoletto la Opera din Viena (o revelație mongolul Amartuvshin Enkhbat în rolul titular), mi-am cumpărat cărți de la anticariatul meu preferat, Schaden pe Sonnenfelsgasse, și am mâncat inevitabilele șnițele la Plachutta. Pentru prima oară am văzut Krönungsevangeliar (manuscris carolingian din altă grupă decât Codex Aureus) și restul tezaurului imperial din Hofburg. Tot în premieră, am prins și splendidele târguri de Crăciun din piețele Vienei.
Mi-am ținut și cursul de codicologie în orașul sublim, unic, suprem, infinit, unde plâng de fericire oricând ajung: Roma. De-acolo ne vin numele, limba, sensul, europenitatea. Acolo, nu în Dobrogea sau Moldova lui Teodosie Porcu și Popa Palmă, sunt îngropați apostolii Petru și Pavel, pe care s-a construit Biserica lui Hristos. Am revăzut a suta oară Santo Stefano Rotondo, Santa Prassede, Santa Maria in Cosmedin, Santa Sabina, San Georgio in Velabro, San Clemente, mausoleul Constanței etc. Pe drum, pentru prima dată în viață, am admirat incredibilele mozaicuri din Ravenna.
Am revenit și la Paris, orașul în care am locuit opt ani, m-am căsătorit și am devenit tată. Mi-am regăsit profesorii și colegii de la Sorbona, bibliotecile din Ulm, Richelieu și Tolbiac, iubitele Gibert Joseph și Procure. Am ajuns și la Comédie française, și la Huchette, ca să văd Molière și Ionesco. Mi-am permis ce nu-mi permiteam în tinerețea strâmtorată: taxiuri, restaurante bune.
La adorata Londră am ajuns chiar de două ori: în iunie, într-o excursie de studiu cu doctoranzii, și în decembrie pentru o conferință. De fiecare dată am umplut valiza cu cărți, în principal despre Shakespeare, am stat cât am putut la Senate House, Warburg și British Library. De fiecare dată am prins bilete la teatru: l-am admirat pe magnificul Ian McKellen în Falstaff și am văzut un excelent Midsummer Night’s Dream la Barbican exact în săptămâna în care-l predasem la curs. Mi-am revăzut iubitul fiu și prieteni dragi. Mi-am permis chiar și o umbrelă de la James Smith & sons.
În fine, chiar și prin Atena am trecut rapid, în drumul de la aeroport spre Peloponez. Conducând pentru prima dată spre Poros, am putut opri să vedem Corintul (Micene și Epidaur le vizitasem de mai multe ori).
Toate aceste capitale îmi sunt familiare ca Bucureștiul sau Clujul. Cunosc străzile, monumentele, muzeele, anticariatele și librăriile, sau câteva restaurante bune.
E posibil un patriotism european? Da, dacă nu ești capsoman dacopat, troglodit ceaușist sau pur și simplu ipocrit (căci elogiezi de la Viena pădurile din Carpați, sau înjuri Europa de la Bruxelles, în timp ce-ți curg sutele de mii de euro în cont).
Să binecuvântăm vremurile pe care le trăim, normalitatea României europene, și să terminăm cu putinismele și cu ifosele “suveraniste”. N-am pierdut nimic de când suntem în UE, dar am câștigat enorm și putem spune că ne-am mărit patria. Acum, geografia mea afectivă include toate aceste metropole și sute de alte orașe europene.
La vest de România e o lume superbă: din est vine doar amenințarea războiului, tiraniei, ocupației, fărădelegii și sărăciei.
rusia A ADUS romania LA SAPA DE LEMN DE MULTE ORI IN ISTORIE.
INTRE ANII 1945 SI 1953 romania A PLATIT rusiei BUNURI REPREZENTAND 63 % DIN VENITUL NATIONAL BRUT.
DESCRIEREA JAFULUI LA CARE AM FOST SUPUSI AR FI TREBUIT PUSA IN RAMA IN FIECARE SALA DE CLASA IN LOCUL TABLOULUI LUI ceausescu.
DAR CE LE-AU SPUS profesorii ELEVILOR DIN romania ?
[…] Dușmanul meu personal […]
România este Europa iar un C.Georgescu sau o Șoșoacå nu poate devia destinul poporului român !….
Bini, bini! Da șini-i Popa Palmă bre?