PSD şi ALDE au garantat moartea pacienţilor prin dezastrul lăsat în sistemul sanitar. Cazul femeii moarte pe masa de operaţie a echipei lui Beuran, de la Spitalul Floreasca, e doar vârful aisbergului. Un nou caz a apărut la Constanţa, la fel de şocant.
O femeie de 70 de ani, din Constanţa, a murit după ce a fost lăsată să aştepte 16 ore pe un scaun, pe holul Urgenţei de la Spitalul Judeţean.
Femeia a ajuns la spital în 1 februarie, în jurul orei 7.00 dimineaţa, acuzând dureri în piept şi abdomen. Abia după 12 ore, femeia a fost luată şi i s-a făcut o electrocardiogramă (EKG), iar după alte patru ore a fost mutată pe un pat, relatează Mediafax.
După o oră de când a fost pusă în pat, bătrâna a murit în braţele fiului ei.
Reprezentanţii Poliţiei Constanţa au declarat că în această cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
„S-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Bărbatul a făcut astăzi (luni – n.r.) plângere şi acuză că, sâmbătă, mama lui de 70 de ani a murit după ce a stat de la ora 7 până la ora 12 la urgenţe fără să fie tratată cum trebuie de cadrele medicale”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa.
Reprezentanţii Spitalului Judeţean Constanţa au declarat că fac şi ei o anchetă internă pentru a se stabili cine se face vinovat de decesul femeii.
„Din primele date reiese că pacienta a fost preluată pe cod verde în aproximativ 30 de minute de la prezentarea în Unitatea Primiri Urgenţe, i s-au recoltat analize, a făcut o serie de alte investigaţii amănunţite (radiografie pulmonară şi computer tomograf) şi a fost evaluată de către medicii de gardă (urgenţă, boli interne, cardiologie). Ulterior, starea clinică a pacientei s-a deteriorat, aceasta a fost mutată pe codul roşu dar, din păcate, eforturile medicilor din resuscitare au fost în afara resurselor terapeutice. Conducerea Spitalului a demarat o anchetă”, a declarat Crina Kibedi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Constanţa.
Medicii şi poliţiştii aşteaptă rezultatul necropsiei pentru a se stabili cauza decesului femeii de 70 de ani.
Fiul femeii care a aşteptat 16 ore la Urgenţe a depus o plângere penală la poliţie în care îi acuză pe medici că nu s-au îngrijit de starea mamei sale timp de o zi şi o noapte, timp în care bătrâna a fost lăsată să aştepte pe un scaun, în holul instituţiei.
Să te ferească Dumnezeu să te duci la vreun spital de stat ….in momentul când ai ajuns acolo trebuie neapărat să chemi și preotul….uite la noi e mai ușor ,in spital s-a amenajat o capelă !! .. lîngă urgențe ..da,da nu e poantă ,e o capelă ortodoxă română în care slujește un preot ..are program afișat pe ușă… trebuie doar să mai facă și un serviciu funerar și gata…. spitalul se găsește lîngă Brașov… într-un municipiu…