Liviu Dragnea (59 de ani), fostul lider PSD supranumit și „Daddy”, a confirmat marți seara, indirect, informațiile privind despărțirea de iubita sa, Irina Tănase (28 de ani). După ce și-a băgat tânăra parteneră în toate treburile țării și ale partidului, dându-i acces la actul decizional de la vârful puterii, Dragnea cere acum să-i fie respectată intimitatea.
Vestea că ex-președintele PSD și al Camerei Deputaților a plecat de-acasă fără să aibă măcar o explicație cu iubita sa a suprins pe toată lumea. Câteva zile, Dragnea a tăcut. Marți seara, acesta a reacționat însă pe Facebook: „Există schimbări în viața fiecăruia și există decizii. Ce pot garanta este că eu îmi asum întotdeauna deciziile luate, așa cum am făcut-o și în viața politică”.
Irina Tănase fusese băgată de Dragnea și pe grupul de WhatsApp care lua deciziile în PSD și în primul rând la Congresul partidului
El a cerut respect din partea publicului pentru intimitatea sa, ceea ce e corect, în principiu. Însă acest lucru a fost făcut imposibil chiar de Dragnea, care în perioada 2017-2019 a implicat-o pe iubita sa la vârful puterii din România, după modelul Nicolae și Elena Ceaușescu. Așa a ajuns Irina Tănase, o fostă secretară la Ministerul Dezvoltării, în primul rând la Congresul PSD și participantă pe grupul de WhatsApp de la Scroviștea al camarilei lui Daddy, care lua deciziile în numele partidului. Dragnea ajunsese s-o pună să răspundă inclusiv la mesaje, pe telefon, în locul său!
Acum, după ce Dragnea a ieșit de la închisoare și l-ar fi cuprins gelozia, politicianul cere brusc discreție din partea publicului. El confirmă însă că de Sfântul Nicolae a fost alături de copiii săi, iar apoi a lucrat alături de pajul Codrin Ștefănescu „la partid”.
Nici această postare nu putea să rateze o nouă teorie a conspirației pentru Dragnea, care crede că dezvăluirile despre despărțirea sa de Irina au fost lansate de serviciile secrete ca să abată atenția de la problemele reale ale țării.
Explicațiile lui Liviu Dragnea, după ce s-a aflat că s-a despărțit de Irina Tănase
„Pentru a pune capăt tuturor speculațiilor și poveștilor cu iz telenovelistic pe care le vedem în aceste zile și care, pentru unii, par mai interesante chiar decât situația dezastruoasă în care se află țara, voi face două precizări:
1. Viața personală a oricui ar trebui să rămână privată. Din respect pentru familia mea și pentru românii care au probleme serioase în aceste vremuri, nu mă voi apuca să îmi comentez relațiile și alegerile personale. Nu mă caracterizează, n-am făcut-o niciodată și nu o să încep acum. Există schimbări în viața fiecăruia și există decizii. Ce pot garanta este că eu îmi asum întotdeauna deciziile luate, așa cum am făcut-o și în viața politică. Știu bine ce fac și de ce și întotdeauna iau decizii spre mai bine.
2. Ziua de Sfântul Nicolae mi-am petrecut-o împreună cu copiii mei, iar astăzi am lucrat la partid alături de Codrin Ștefănescu. Orice altă «știre» e o prostie. Înțeleg nevoia de a acoperi știrile cu adevărat importante din viața politică actuală cu «senzațional» și cancan, însă asta e doar o perdea de fum. Subiectele și problemele românilor sunt altele și ele nu pot fi ascunse, oricât s-ar chinui marionetele aflate acum la cârma țării.“
Extras din stenogramele Cancan, „IRINA: Mi-e frică, e ăsta și mai dubios.”
Cum naiba sa nu fie dubios? Deja omul o cauta la poponeata, nu mai este interesat de gaurica dupa escapadele prin puscarie.
De cand a iesit lucreaza serile cu codrin pana tarziu :))))
99,99% dintre români se așteptau la un astfel de deznodămînt. Era împotriva firii: un moș stafidit dar cu bani, și o bombă sexi în care fierb hormonii ca lava dintr-un vulcan. De un lucru suntem siguri: din tot ce-a întreprins tractoristul ăsta, a ieșit ca prostul.