vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsDovada că Teszari a predat Digi 24 lui Dragnea? Vâlcov face deja...

Dovada că Teszari a predat Digi 24 lui Dragnea? Vâlcov face deja primul gest de bunăvoinţă faţă de RCS-RDS, după valul de plecări din televiziunea de ştiri

-

Noua formă a Ordonanţei 114, care riscă să bage în faliment mari companii din sectorul energetic, bancar sau telecomunicaţii, este acum mai blândă.

Zoltan Teszari, patronul RCS-RDS, surprins de fotoreporterii CanCan

Una dintre modificările OUG 114 prevede suspendarea unor amenzi imense anunţate deja de Darius Vâlcov, premierul de facto al României (Dăncilă este doar un simplu executant „la vedere”). Pe lista celor vizaţi de Vâlcov apare şi concernul RCS&RDS, controlat de omul de afaceri Zoltan Teszari, care deţine televiziunea de ştiri Digi 24.

Suspendarea sancțiunilor pentru firmele de cablu și telefonie vine pe fondul războiului dintre guvern și firma RCS, care deține televiziunea Digi 24, vizată de taxa pe active impusă de OUG 114. Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă, a atacat în mod repetat RCS pentru presupus comportament ilegal atât în piața telecom, cât și în cea de energie.

- Advertisement -

Într-un interviu la România TV din 26 iulie 2018, Darius Vâlcov acuza RCS că și-ar fi construit aproape jumătate din rețeaua de cablu fără avize. ”RCS-RDS, anul trecut, această companie, care nimeni nu știa cât valorează, s-a gândit hai să ieșim, deși aveau 153 de milioane de euro capital, atât aveau ei bunurile lor, să ieșim pe piață să ne evaluăm. La cât s-au evaluat? La patru miliarde de lei, adică de patru ori mai mult. Au ieșit pe piață în condițiile în care cei care trebuiau să cumpere știau- această companie are dosar penal, chiar atunci au ieșit. Administratorii ei, în dosar penal. Între 30 și 50% dintre rețele nu au avize, adică s-au legat prin localități, a sunat cineva de la DNA au mai sunat din altă parte și s-au rezolvat lucrurile în sensul că au trecut cu firul”, a spus Vâlcov, potrivit Știripesurse.ro.

RCS a respins acuzațiile lui Darius Vâlcov la acel moment.

După apariția OUG 114 și războiul constant al declarațiilor cu Darius Vâlcov și alți oficiali guvernamentali sau lideri PSD, televiziunea Digi 24, deținută de RCS, a renunțat la emisiunea de investigații, dar și la câțiva ziariști incomozi.

- Advertisement -

„Prietenoşi cu partidele lui Dragnea și Tăriceanu”

Jurnalistul Dan Tăpălagă a publicat o analiză despre schimbarea de atitudine a postului Tv de ştiri deţinut de Teszari. Potrivit jurnalistului, presiunea pusă pe RCS de Dragnea, Vâlcov&co. a dat deja rezultate:

  • „Ceva s-a întâmplat însă în ultimele săptămâni, când a devenit tot mai vizibil că postul patronat de Zoltan Teszari a dat toate semnalele de capitulare la picioarele puterii.”
  • „Concedierea mai multor jurnaliști importanți de la Digi24, închiderea stațiilor locale, eliminarea emisiunilor specializate în investigații și dezvăluiri, decapitarea redacției site-ului, eliminarea opiniilor critice la adresa PSD-ALDE și afișarea unei atitudini mai prietenoase cu partidele lui Dragnea și Tăriceanu sunt tot atâtea fapte care însoțesc schimbarea vizibilă de discurs.”
  • „Cum se explică, totuși, acest viraj subit al postului? Toate informațiile obținute de G4Media.ro indică faptul că interesele comerciale majore ale trustului, mai ales cele din domeniul telecom și energie, au determinat apropierea de putere. Licitația pentru licențele 5G va avea loc în acest an iar RCS-RDS, compania care alimentează cu câteva milioane bune anual televiziunea Digi24, va licita alături de ceilalți mari operatori de telefonie mobilă.”

„Teszari depinde de PSD”

  • „În această afacere, pentru extinderea rețelei de fibră optică și pentru alte aprobări, Teszari depinde de bunăvoința guvernului și a liderilor locali ai PSD. Nu poate trage fibra optică fără acordul lor și în general nu-și poate extinde compania listată la bursă. Televiziunea a fost bună câtă vreme n-a produs daune afacerilor principale, dar acum a devenit piatră de moară plus un produs care înghite mulți bani și generează mai multe probleme.”
  • „În ianuarie 2019, administratorul firmei RCS/RDS, Ioan Bendei și fostul șef al Federației Române de Fotbal, Mitică Dragomir, au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la câte 4 ani de închisoare în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal. Instanţa a dispus şi o amendă penală de 1.250.000 lei pentru firma RCS/RDS.”
  • „Decizia nu e definitivă, dar condamnarea a jucat în mod cert un rol semnificativ în schimbările de discurs de la Digi24. De altfel, primele semne de capitulare le-a dat în momentul încheierii armistițiului cu postul lui Dan Voiculescu.
  • „Condamnarea penală a administratului RCS a grăbit decizia postului de schimba agenda editorială iar OUG 114 l-a convins, se pare, pe Zoltan Teszari să se predea cu mâinile la ceafă.”
  • „Subordonare cvasi-totală este fără precedent în ultimii ani”
  • „Cu toate aceste lovituri încasate și cu perspectiva blocării business-ului mare, Teszari a sacrificat fără scrupule principala piedică în calea afacerilor sale: trustul de presă. Repet, cât timp a crezut că-i folosește pentru a-și potența afacerile mari, a acceptat o pierdere de câteva milioane de euro pe an pe care a privit-o ca pe o investiție. În momentul în care investiția în presă s-a dovedit însă o pierdere pe termen lung, a omorât-o în doi timpi și trei mișcări. Digi24, așa cum arată acum, nu mai este televiziune de știri, ci încă un organ de propagandă în slujba puterii.”
  • „Cam acestea sunt datele esențiale despre cazul particular al capitulării Digi24, dar fenomenul general arată cu adevărat îngrijorător. Într-un an cu două șiruri de alegeri (europarlamentare și prezidențiale), coaliția PSD-ALDE a reușit să alinieze la picioarele sale toate televiziunile de știri.”
  • „Această subordonare cvasi-totală este fără precedent în ultimii ani. Nu s-a mai întâmplat ca absolut toată presa mare să joace după cum cântă puterea. Realitatea TV mai face doar prin emisiunea lui Rareș Bogdan figură de opozant, însă direcția imprimată de Gușă după întâlnirea cu Ghiță și Andronic de la Belgrad pare destul de clară.”
  • „Dezechilibrul major din piața TV se va resimiți în mare măsură și în publicațiile online. Prin majorarea subvenției de la stat, partidele au devenit mult mai bogate și au început să cumpere cu bani cash conținut editorial și ziariști la bucată și în vrac. A se vedea în acest sens dezvăluirile Newsweek și lista analiștilor și ziariștilor care au luat bani din subvențiile primite de partide.”
  • „Doar pentru europarlamentare, de pildă, PSD dispune de un buget de campanie cuprins între 6 și 8 milioane de euro (potrivit informațiilor G4Media.ro). Și celelalte partide vor încerca să influențeze conținutul publicațiilor având pe mână resurse incomparabil mai mari. Atenție, vorbim de bani care nu mai intră în conturile redacțiilor cu sacoșa, ci legal, pe bază de contract.”

„Sprijinirea celor câteva insule de presă independentă devine vitală”

  • „Vor fi extrem de puțini cei care-i vor refuza. Consecința: vom avea parte de și mai multă propagandă, ca și cum nu erau suficiente Antena 3, România TV și garnitura lor de trompeți din online. Asistăm, practic, la formarea celui mai mare cartel de susținere a puterii din câte a cunoscut România până azi. Doar în Ungaria vecină, premierul Viktor Orban a reușit ceva comparabil, cu diferența că oamenii lui au cumpărat la vedere aproape toată presa, nu a aliniat-o prin înțelegeri netransparente.”
  • „Din acest motiv, sprijinirea celor câteva insule de presă independentă devine vitală pentru a nu muri sufocați într-o mare de propagandă și jumătăți de adevăr. Vorba unui ziarist bătrân, libertatea presei se termină la bani. Presa independentă nu poate funcționa doar cu încurajări și vorbe frumoase.”
  • „Presa mai respiră totuși libertate prin cele câteva guri  care se încăpățânează să își facă datoria față de public, nu față de stăpânii din afaceri sau din politică cum se întâmplă în presa controlată. Nu este chiar toată lumea de vânzare în țara asta.”

CITIŢI ŞI:

Cazurile Digi-Realitatea sau cum moare presa sub PSDragnea. Noi nu cedăm! Rămâneţi alături de ziaristii.com şi de alte insule independente de presă!

Digi 24 mai pierde un jurnalist cu experienţă. Motivul: oprirea emisiunii „România furată”!

Dan Turturică, la despărțirea de Digi24.ro: „A fi neutru azi înseamnă să ajuți trădătorii și agresorii acestei țări. Nu am de gând nici să tac, nici să mă prefac

O nouă ştire-şoc de la Digi: Turturică şi echipa, OUT de la site-ul televiziunii de ştiri a RCS&RDS!

2 COMENTARII

  1. Poate îmi spune scest domn care învârte RDS/RCS (care a înghițit o serie de firme mici de cablu in anii 90’
    De unde a avut bani sa facă un așa imperiu. Sunteți Fantomas ? Ce pregătire are acest domn , o fi un Einstein și nu știu romanii ) !
    Investitori din ăștia erau ca ciupercile apărute după 90. Când a apărut prin București ( trebuia sa între in orașe mari nu ?) abonamentul nu era nici 1 dolar SUA , își trimisese o armata sa ne smerească cu încheiere de contracte de genul mai sus.
    Din ce știu este ca datoriile pe care le are de ordinul zecilor de milioane de euro dar pe care le rostogolește an de an, sa fie sănătos! Treaba lui! Dar ca sa te înhăiteze cu aceasta lichea de Zdragnea și poate dacă o tine așa va înjumătăți clienții ( acum RCS/RDS au cei mai mulți clienți din date statistice peste 3,7 milioane de abonați dar intr-un an sau doi sa nu se mire ca va acea sub 2 milioane dacă ii tine tira lui Zdragnea SU acoliții lui! Nebunia cu Livache nu va tine la infinit și se va găsi unul in PSD sa pună piciorul in prag! Care se oferă ?

  2. Laurentiu,
    Cum sa nu te predai puterii atunci când contra-puterea e de mamaliga ?
    Oamenii de afaceri (si nu numai) au nevoie de stabilitate, de predictictibilitate si în definitiv de certitudini.
    Singura certitudine azi e ca în România jupân e PSDragnea. Mai e ceva de zis ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -