Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, acum vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a lansat miercuri o nouă amenințare grotescă la adresa Ucrainei, despre care spune pentru a doua oară în doar câteva zile că Moscova vizează ștergerea ei de pe hartă. Nu mai departe de săptămâna trecută, Medvedev afirma că nu va avea liniște până nu va extermina poporul ucrainean.
În timp ce președintele francez Emmanuel Macron făcea miercuri, la București, o nouă pledoarie pentru a se ajunge la o înțelegere cu Rusia, eventual prin cedarea de teritorii ucrainene, Dmitri Medvedev întreba: “Cine spune că în doi ani Ucraina va mai exista pe hartă?”.
Înaltul demnitar de la Kremlin venea cu acest răspuns la informația că autoritățile ucrainene au cerut SUA să le furnizeze gaze naturale lichefiate cu plata amânată doi ani, în cadrul programului Lend-Lease.
🤡Medvedev: „Who said that in two years Ukraine will exist at all on the world map?”
Thus, he commented on the request of the Ukrainian authorities to the United States for the supply of liquefied natural gas with deferred payment in two years as part of the Lend-Lease program. pic.twitter.com/vJIGOR1WTB
— NEXTA (@nexta_tv) June 15, 2022
Săptămâna trecută, același Dmitri Medvedev scria pe contul său de Telegram: „Oamenii mă întreabă adesea de ce postările mele pe Telegram sunt atât de dure. Răspunsul este că îi urăsc (pe ucraineni – n. red.). Sunt niște ticăloși și gunoaie. Ei vor moartea pentru noi, pentru Rusia. Și atâta timp cât sunt în viață, voi face orice pentru a-i face să dispară”.
Comportamentul fostului premier și președinte rus este îngrijorător din mai multe motive. Pe de o parte, este confirmarea la cel mai înalt nivel a planurilor criminale care se clocesc la Moscova. Pe de altă parte, lumea vede șocată că un politician despre care se credea că e mai moderat și era privit chiar ca o alternativă rezonabilă la Putin este de fapt scelerat ca și stăpânul său și că, practic, al Kremlin nu există nicio persoană decentă cu care se poate dialoga.
Mihailo Podoliak, consilier al șefului Biroului președintelui Ucrainei, a răspuns rapid la amenințarea lui Medvedev: „Dacă imperialismul Rusiei ar avea o față, aceasta ar fi Medvedev. Un om mic, cu nesiguranțe uriașe, care împroașcă otravă spre Ucraina sau amenință lumea ca singura modalitate de a se afirma. Ucraina a fost, este și va fi. Întrebarea este unde va fi Dmitri Medvedev peste doi ani“.
Dar cine spune ca peste doi ani Rusia va mai exista? Sau cine spune ca peste 2 ani Medvedev va mai exista? Cine ne sune ce va fi peste doi ani. Inca un „efort” al rusilor de a convinge lumea ca nu trebuie sa mai existe ca natie pe fata pamantului. Asta este. Si cand te gandesti ca pana anul asta erau respectati si temuti.