Încă odată, cele mai grosolane narative ale propagandei rusești au primit în România tribună în Parlament, unde senatoarea conspiraționistă Diana Șoșoacă a afirmat că seismul din Turcia ar fi fost provocat „la comandă“. Începând de luni dimineață, de când s-a petrecut dezastrul, populația României e pur și simplu bombardată, pe toate canalele posibile, cu această conspirație aberantă, iar Șoșoacă se pune, odată în plus, pe creasta valului creat.
Cei prezenți miercuri, 8 februarie, în plenul Senatului României au avut ocazia să asiste la un discurs năucitor ținut de Diana Șoșoacă, senatoare a partidului SOS. Aceasta a pretins nici mai mult, nici mai puțin decât că în Turcia a avut loc un cutremur provocat „la comandă“ de Oculta Mondială.
De fapt, textele senatoarei promovate de „partidul generalilor“ (al lui Ninel Peia) pe listele AUR la alegerile din decembrie 2020 par, de mai multă vreme, pur și simplu niște compilații ale temelor „la modă“ pe grupurile și site-urile conspiraționiste. Cele mai mari aberații științifice, medicale, istorice sunt preluate de Șoșoacă, după ce au fost popularizate de propaganda rusească, și asamblate în discursuri publice ținute de la tribuna Senatului României. Așa a fost cazul cu antenele 5G, cu vaccinurile, cu pandemia, cu presupusa origine „pelasgo-daco-traco-getică“ a omenirii, cu „piramida energetică“ de la Sfinxul din Bucegi etc. Acum a venit rândul cutremurului din Turcia, pe care mașinăriile de boți ale Kremlinului l-au legat imediat, pe rețelele de socializare, de o presupusă răzbunare a Ocultei Mondiale pe Erdogan, care din dictator a devenit brusc „patriot“ pedepsit că „e neutru în Ucraina“ și „s-a opus mai-marilor lumii la Davos“.
E suficient să spunem că presupusul incident din timpul Forumului de la Davos 2023 invocat de conspiraționiști s-a petrecut, de fapt, în 2009! Erdogan a părăsit atunci conferința după o ceartă cu profesorul Klaus Schwab și președintele israelian Shimon Peres. Între timp, Peres a și decedat în 2016, dar asta nu a împiedicat mașinăria de fake news să difuzeze masiv înregistrarea din 2009, iar foarte mulți români s-o ia de bună.
Diana Șoșoacă știa cu precizie miercuri, când a vorbit în Senat, că incidentul cu Erdogan a avut loc acum 14 ani și nu luna trecută, dar asta n-a împiedicat-o să mintă. Inclusiv pe contul său de Facebook a fost avertizată că filmul e vechi, cu toate acestea ea a continuat cu acest narativ – ceea ce dovedește premeditarea și nu lipsa de informare.
Sistemul folosit de propaganda conspiraționistă sponsorizată de Rusia e destul de simplu. Odată găsite personaje dispuse să-și asume ridicolul de a debita inepții de la tribuna unor instituții oficiale, înregistrările video sunt decupate, prelucrate, traduse și apoi difuzate masiv în toate țările vizate de atacul hibrid. Țăcăniți marginali ori agenți notorii ai Rusiei sunt prezentați în alte țări drept persoane absolut onorabile, cu autoritate în diverse domenii, și care „rup tăcerea“ ori „aleg să spună adevărul“. Așa este derutată opinia publică, iar cei mai slabi de înger ajung să creadă orice bazaconie, indiferent cât de gogonată ar fi.
Mai jos, câteva fragmente din aberațiile debitate miercuri de Șoșoacă, aceasta construindu-și întreaga argumentație pe ideea că incidentul Erdogan – Peres, din 2009, s-ar fi petrecut în ianuarie 2023. Și celelalte „dovezi“ sunt inventate: Turcia nu desfășoară nicio anchetă privind provocarea cutremurului, sistemul de gaz s-a deconectat automat pentru că există seismografe care depistează mișcarea telurică înainte ca aceasta să fie sesizabilă de către oameni, nimeni nu și-a retras ambasadorii din Turcia etc.
Absolut amuzant este că Diana Șoșoacă a vorbit, în discursul ei, despre „nebuni“ și „psihopați“.
Șoșoacă, lăsată să se producă la tribuna Senatului: „Îmi este foarte clar că, la acest moment, lucrurile la nivel internațional au scăpat de sub control. Nebunii se joacă de-a Dumnezeu“
„De trei ani trăim la nivel mondial o adevărată campanie de ucidere în masă, fie prin intermediul unor pretinse pandemii și nevoia iminentă de injectare cu vaccinuri netestate care omoară oameni, fie prin intermediul unor războaie care reduc numărul populației, dar repun pe alte făgașuri politica internațională, reașează polii de putere și modifică granițele. Până când am trăit să asistăm și la producerea de cutremure la comandă. În fapt, este un atac asupra Turciei din partea mai marilor lumii, cărora le-a displăcut total faptul că au fost puși la punct de Recep Tayyp Erdogan, președintele Turciei. Mai mult, poziția acestuia de neutralitate și mediator în războiul ucraineano-rus a deranjat profund, mai ales că Turcia este a doua mare putere din punct de vedere militar în cadrul NATO. Poziția sa de a bloca aderare a Suediei la NATO, dar și discursul său la Davos, mai ales și gestul său de a pleca în mijlocul conferinței sfidându-l pe Schwab (profesorul Klaus Schwab – n. red.), nu a rămas fără ecou în lumea dură și rece a conducătorilor lumii.
Însă nimeni nu s-a gândit că va fi nevoie să moară oameni, atâția oameni și într-un mod atât de mișelesc, și este doar un avertisment. Pentru că nu era zona cea mai populată a Turciei. 150 de replici ale unui cutremur devastator, al doilea mai mare ca primul fără existența unui focar, zona fiind stimulată artificial, armele geologice existând de foarte mult timp, folosindu-se până acum fără a cauza foarte multe victime, probabil pentru experimente. Acum a fost pusă în practică.
Dacă ne vom uita cu atenție pe harta conductelor din Turcia, o să vedem că este brăzdată de conducte de gaz și petrol, acestea fiind, de fapt, și unul dintre scopuri – distrugerea lor. Însă cu 10 secunde înainte de producerea așa-zisului seism, turcii au închis aceste conducte. În plus, cu 24 de ore înainte de producerea seismului, 10 state și-au retras ambasadorii din Turcia. Cu 5 zile înainte de producerea acestuia, MAE din România emitea o avertizare de călătorie pentru cetățenii români în Turcia, deși nu exista un pericol. La fel, alte țări. Omorând oameni și-au făcut interesele.
Hărțile prezentate pe toate canalele de televiziune arată că nu a existat un epicentru, ci o epilinie cu mii de cutremure. Serviciile secrete turcești investighează o posibilă intervenție criminală, a se citi o implicare a altui stat în declanșarea primului seism, ce a urmat ulterior fiind o reacție în lanț după destabilizarea plăcilor tectonice din regiune. Este foarte clar că președintele Erdogan a fost pedepsit pentru curajul, demnitatea și onoarea sa și pentru apropierea sa de Federația Rusă, în fapt, o poziție de neutralitate și mediere pentru pace. (…)
Îmi este foarte clar că, la acest moment, lucrurile la nivel internațional au scăpat de sub control. Nebunii se joacă de-a Dumnezeu și cred că au câștigat jocul, pentru că pentru acești demenți și psihopați care produc războaie și cataclisme cu arme neconvenționale noi, oamenii, suntem doar niște cifre de care se pot descotorosi.
Este imperios necesar ca toate națiunile, toate popoarele lumii, să ne ridicăm împreună. Să ne trezim din comoditate și nepăsare și exact ca la 1848 să începem lupta de eliberare de sub jugul psihopaților, al demenților care ne-au răpit fericirea și lumea frumoasă în care trăiam. De aceea vă îndem pe toți cei care mai vreți să trăim într-o lume a lui Dumnezeu și nu a satanei, vă îndemn la ridicarea la luptă, la revoltă mondială pentru a ne elibera cu toții și a nimici acești dușmani, pentru că în acest moment suntem în legitimă apărare. Luați ghearele de pe Turcia, luați ghearele de pe România, luați ghearele de pe oamenii lui Dumnezeu.
Avertisment pentru psihopații lumii: dacă pentru voi este nevoie să moară oameni, și pentru noi este nevoie să pieriți voi. Este totul sau nimic, ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Legea Talionului“.
Acest personaj sinistru numit Sosoaca a fost trimisa in Parlamentul Romaniei de 26.000 de voturi. Datorita acestor romani avem parte de circ si dovada clara ca in democratie prostii satului pot sa-si impuna parerea. Ziele trecute aceasta individa spunea ca SUA a folosit HAARP in Turcia ca sa-l pedepseasca pe Erdogan. Astazi din Ambasada Orcilor spunea ca Rusia a oferit inapoi tezaurul Romaniei dar l-a refuzat Basescu. Locul acestui personaj care are spate asigurat este la spitalul de psihiatrie. Au mai fost si alte personaje odioase in trecut insa asta le intrece pe toate prin nesimtire si minciuna.
E pierdere de vreme sa te uiti la ce spune doamna Sosoaca. Cind vorbeste doamna Sosoaca eu dupa primele 6 secunde (ca la fotbal) deja sint foarte plictisit si schimb postul.
Ancuța Alexandrescu a avut grijă să demonteze fake news-ul ieri în debutul emisiunii sale(fără a numi cine l-a generat)Dar,s-a îngrijit să o avem pe Șoșoanca aberând monstruos despre faptul că în spatele cutremurului din Turcia ar fi americanii