Premierul demis Florin Cîțu le-ar fi sugerat la negocieri PSD-iștilor că, dacă nu-l acceptă pe el ca șef al noului Guvern, ar prefera ca postul să fie ocupat de un social-democrat, relatează Antena 3! Surse apropiate de PSD au dezvăluit pentru postul de casă al social-democraților că liderul PNL se teme să nu aibă soarta lui Ludovic Orban, iar liberalul ajuns premier să-l trădeze exact așa cum a procedat el cu fostul președinte al partidului.
Conform Antena 3, Florin Cîțu i-a rugat întâi pe social-democrați să-l accepte ca premier al următorului Guvern PSD-PNL-UDMR. Aceștia n-au acceptat, replicându-i că e imposibil, din moment ce tocmai ei au depus moțiunea de cenzură prin care a fost demis. Cîțu le-a explicat că, dacă ajunge alt liberal premier, se va crea în PNL un al doilea pol de putere, iar persoana respectivă îi va lua partidul, așa că a doua variantă propusă de el a fost aceea a unui prim-ministru independent. Nici aceasta n-a fost acceptată, PSD-iștii spunându-i că nu e viabilă o formulă cu Guvern 100% politic condus de o persoană nesusținută de nimeni.
În fața refuzului PSD, Cîțu a sugerat că ar fi dispus să le cedeze social-democraților postul de premier, preferând această variantă în locul uneia în care un alt lider liberal să ocupe postul! În orice caz, următorul șef al Guvernului nu trebuie să fie Nicolae Ciucă, ar fi spus Cîțu la discuții.
Dacă informațiile prezentate de postul oligarhului Dan Voiculescu sunt reale, atunci situația devine extrem de gravă pentru PNL, al cărui șef a ajuns să se milogească public de PSD să-l ajute să-și păstreze funcția în interiorul partidului.
În același timp, se dovedește cât de prost a putut să judece și să-și aleagă oamenii Klaus Iohannis atunci când a pus în mișcare toate instituțiile de forță ale statului român ca să-l dea jos pe Ludovic Orban pentru a-l înlocui cu Florin Cîțu. Noul președinte al liberalilor, ales pe 25 septembrie după mari presiuni exercitate asupra delegaților PNL, e dispus acum să-și vândă propriul partid pentru a-și păstra funcția.
Nu credeam ca este asa mare dobitoc….
Uauuuuu, ce-ati ajuns mai PNL!!!!!! V-a terminat klaunul si cutzul!!!!! In genunchi in fata PSD?!?!?! De fapt PNL nu mai e acum PNL, e PDL, cu boc, flutur, turcan, falca, toti oamenii din vechiul pdl a lui bleaga-basescu!!! Alooooo liberalilor, unde naiba sunteti, ori dormiti in papusoi asteptand sfarsitul fostului PNL?!?!